Deputatul Nicolae Păun a ajuns la DNA
Deputatul Nicolae Păun a ajuns luni dimineaţă la sediul DNA, unde a fost citat în dosarul în care este acuzat, alături de Mădălin Voicu, de deturnare de fonduri, trafic de...
Deputatul Nicolae Păun a ajuns luni dimineaţă la sediul DNA, unde a fost citat în dosarul în care este acuzat, alături de Mădălin Voicu, de deturnare de fonduri, trafic de...
Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie din România cere demisia chestorului Ioan Aron, şeful IPJ Braşov, pe care îl acuză de comportament nepotrivit faţă de subordonaţi. Sindicaliştii îi iau astfel...
Primarul Interimar al Sectorului 1, Vasile Moţoc, a fost chemat astăzi de procurorii de la DNA Ploieşti pentru a-l pune sub acuzare. Primarul interimar al Sectorului 1, Vasile Moţoc, a...
Reprezentanții Societății Timișoara nu sunt de acord cu atitudinea președintelui ales, Klaus Johannis, față de Antene. Printr-un comunicat de presă, timișorenii își exprimă dezaprobarea față de pozițiile publice ale președintelui...
Societatea Farmec a câștigat un proces cu Agenţia Naţională pentru Administrare Fiscală (ANAF) privind decizia de impunere a unei sancţiuni de aproape 57 de milioane de lei. Hotărârea Curții de...
Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene a adoptat recent noi reguli privind protejarea prezumției de nevinovăție. Astfel, prin Directiva privind prezumtia de nevinovatie si dreptul de a fi prezent la...
Ministrul Justiției, Raluca Prună, precizează că este responsabilitatea exclusivă a ANAF de a recupera prejudiciile stabilite prin hotărâri judecătorești și că neîndeplinirea acestei sarcini poate reprezenta "o amputare a procesului...
Academicianul Ioan Aurel Pop, rector al Universității Babeș Bolyai Cluj este, începând ce vineri, noul președinte al Consiliului Națiional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare. Instituția pe care...
Omul de afaceri Ioan Niculae a spus, vineri, în fața instanței, la termenul de eliberare condiționată, că a înțeles greșeala făcută, că a încercat să se îndrepte și nu vrea...
O mașină frigorifică plină cu țigări de contrabandă a fost interceptată de polițiștii de frontieră din Caraș Severin. Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Socol – I.T.P.F....
Șmecherul care și-a luat Bentley Continental și Porsche Cayene și și-a construit vile cu banii din evaziune fiscală, a fost reținut de procurorii DNA. Omul de afaceri de 37 de...
Se răresc oamenii de încredere în jurul lui Sorin Frunzăverde. Mâna dreaptă a baronului de Caraș Severin, Ionesie Ghiorghioni, până lunile trecute vicepreședinte al Consiliului Județean din acest județ, merge...
Dumitru Martin, acţionar al Polaris Constanţa, unchi al deputatului PSD Eduard Martin, a fost arestat de FBI şi acuzat de mituirea unui ofiţer din cadrul Forţelor Aeriene (US Air Force),...
Senatoarea Doina Anca Tudor este urmărită penal de procurorii Direcției Naționale Anticorupție pentru complicitate la luare de mită. Senatoarea este anchetată în dosarul în care fostul său soţ, Daniel Gheorghe...
Senatorul Alexandru Mazăre, fratele lui Radu Mazăre, fostul primar al Constanţei este pus sub verificare de Agenţia Naţională de Integritate. Mazăre nu găseste justificare pentru suma de 211.000, bani găsiţi...
Fostul secretar general al Senatului, Ovidiu Marian, a ajuns joi la Direcția Națională Anticorupție. Potrivit Agerpres, Ovidiu Marian a fost secretar general al Senatului în perioada 20 decembrie 2012 —...
Șase migranți marocani care au călătorit pe jos, în Serbia, și care au traversat fâșia verde spre România, au fost prinși, noaptea trecută. Bărbații nu aveau acte de identitate asupra...
Mascații au descins joi dimineață peste un tânăr om de afaceri din vestul țării, acuzat de evaziune fiscală uriașă, cu cereale. Dosarul a început în 2012, tot la DNA. Procurorii...
Magistratii craioveni au hotarat ca Andrei Lazar sa fie cercetat sub control judiciar. Andrei Lazăr (28 ani), fiul judecătoarei Liliana Lazăr, a fost reţinut, marti, pentru 24 de ore. El a fost citat...
În seara de 16 februarie, în urma controlului efectuat de poliţiştii de la Punctul de Poliţie de Frontieră Iaşi al Aeroportului Iaşi, a fost identificat Ioan L, în vârstă de...