Justin Timberlake, aşteptat la Bucureşti în vara lui 2011

Justin Timberlake, aşteptat la Bucureşti în vara lui 2011

Sex-simbolul american se află în negocieri avansate cu unul dintre principalii promoteri din România pentru un show care ar putea avea loc pe proaspăt renovatul Stadion "Lia Manoliu".

După ce Bon Jovi şi Roxette şi-au confirmat concertele la Bucureşti în 2011, surse de pe piaţa de publicitate sugerează că următorul artist ce va veni la Bucureşti este nimeni altul decât sex-simbolul Americii, Justin Timberlake.

Negocierile dintre organizatorii români şi şarmantul cântăreţ par a fi în fază avansată şi, cum Justin este obişnuit să cânte în faţa a zeci de mii de spectatori, venirea sa la Bucureşti ar putea coincide cu "repunerea în funcţiune" a Stadionului "Lia Manoliu". Potrivit surselor EVZ, sponsor ar putea fi compania Vodafone, care ar relua, cu acest show, campania "Best Music", program în cadrul căruia au fost organizate în România câteva show-uri memorabile, precum unicul concert Depeche Mode (2006), Shakira (2006), Rolling Stones şi Beyonce - (2007), Madonna (2009) şi recentul Guns N'Roses (septembrie 2010). Data stabilită pentru primul show Justin Timberlake în România ar fi putea fi 17 iunie 2011.

Atitudine sexy, coregrafii de excepţie

Fie că impresionează prin coregrafii de excepţie, fie că-n versurile sale îşi găsesc poveştile milioane de oameni, fie că este chemat pentru live-uri la unele dintre cele mai importante prezentări de modă, amintind, mai ales, Victoria's Secrets, Timberlake impresionează. Nu vorbim aici doar despre aspectul fizic ce a isterizat, încă de pe vremea când era parte a trupei 'NSync, milioane de femei din întreaga lume, ci şi despre evoluţia spectaculoasă pe care a avut-o până acum. Iar succesul său continuă.

Şi-a pus vocea în diverse reclame, şi-a pus imaginea la bătaie pentru a promova puterea de seducţie a parfumului, joacă în filmeDe curând Justin Timberlake a putut fi văzut în filmul "The Social Network", unde îl joacă pe Sean Parker, primul preşedinte al Facebook, care a fost concediat după ce a ajuns în arest pentru posesie de cocaină.

<object height="385" width="480"><param name="movie" value="http://www.youtube.com/v/3UVJc_0bx1k?fs=1&hl=ro_RO" /><param name="allowFullScreen" value="true" /><param name="allowscriptaccess" value="always" /><embed src="http://www.youtube.com/v/3UVJc_0bx1k?fs=1&hl=ro_RO" type="application/x-shockwave-flash" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" height="385" width="480"></embed></object>

OASPEŢI

Bon Jovi cântă la Piaţa Constituţiei pe 10 iulie, iar Roxette, pe 30 mai, la Zone Arena

Recent premiat cu trofeul "Best Icon" în cadrul ceremoniei de decernare a premiilor MTV EMA 2010, Bon Jovi se află în plin turneu de promovare a celui mai nou album, "The Circle", lansat în 2009. Cu această ocazie, între concertul de la Istanbul, de pe 8 iulie, şi cel de la Dusseldorf, de pe 13, artistul şi-a făcut timp şi pentru un show la Bucureşti, pe 10 iulie în Piaţa Constituţiei.

Însă, înainte ca rockerul a cărui baladă, "Always", a frânt inimi încă din 1994, când a fost lansată, de pe compilaţia greatest hits "Cross Road", să ajungă în Bucureşti, Roxette vor "încheia" primăvara la Zone Arena.

Duoul suedez care s-a reunit, anul trecut, după şapte ani de pauză, va porni, în luna martie, un nou turneu mondial, iar pe 30 mai cei doi membri Roxette vor cânta în Capitală. Ultimele două luni ale lui 2010 vor aduce câteva concerte la Bucureşti, în perioada imediat următoare aşteptându-se reprogramarea show-ului Vaya Con Dios ce trebuia să aibă loc ieri. Din cauza unor severe dureri de cap, artista şi-a anulat concertul de la Bucureşti, iar în urma rezultatelor unor analize detaliate se va stabili o nouă dată.

Până atunci însă, cei trei băieţi de la No Mercy vor concerta, pe 27 noiembrie, în clubul bucureştean Le Studio, iar pe 17 decembrie, Anahi revine, la un an de la ultima sa vizită, pentru a concerta la Romexpo din Bucureşti.

Ne puteți urmări și pe Google News