Jurnalista Feri Predescu a câștigat la CEDO un proces cu Radu Mazăre

Jurnalista Feri Predescu a câștigat la CEDO un proces cu Radu Mazăre

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a stabilit că România i-a încălcat dreptul la liberă exprimare jurnalistei Feri Predescu, corespondentul de Constanța al EVZ, condamnată în 2007 de o instanță din România pentru că, în 2006, l-a criticat pe primarul Radu Mazăre într-o emisiune televizată.

 În urma unor incidente care au avut loc în Mamaia, în care un hotel deținut de o firmă a primarului fusese incendiat, Feri Predescu a afirmat că municipiul Constanța e împărţit între „oamenii lui Mazăre şi oamenii care sunt împotriva lui Mazăre”. Primarul a cerut și a primit despăgubiri de peste 50.000 de lei de la jurnalistă, după o decizie a justiției . Prin decizia publicată ieri, CEDO constată că România a încălcat articolul 10 din Convenție, în cazul Predescu, și obligă statul român să-i plătească jurnalistei suma de 14.000 de euro daune materiale, plus suma de 4.500 de euro ca prejudiciu moral.

Ne puteți urmări și pe Google News