"Este o mare onoare să vin la cel mai mare club din România, cred că am făcut cea mai bună alegere din toate punctele de vedere. Sper să ajung în Liga Campionilor cu Dinamo. Îmi doresc să joc cât mai repede posibil, dar este decizia antrenorului şi a stafului tehnic", a spus Julio Cesar la conferinţa de presă organizată pentru prezentarea sa.

Julio Cesar a fost transferat de Dinamo de la formaţia greacă Olympiakos Pireu.

Stoperul de 29 de ani a evoluat în cariera sa la formaţii ca Real Madrid, AC Milan sau Benfica Lisabona. Alături de Real, Cesar a câştigat ediţia 1999/2000 a Ligii Campionilor.