WikiLeaks: Decizie: Julian Assange poate fi eliberat pe cauţiune
- Adam Popescu
- 14 decembrie 2010, 19:31
Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, arestat săptămâna trecută de poliţia britanică în baza unui mandat internaţional emis de autorităţile suedeze pentru acuzaţii de agresiune sexuală, poate fi eliberat pe cauţiune, relatează Reuters.
Magistraţii unui tribunal londonez în faţa cărora Assange a compărut astăzi au decis ca australianul să fie anchetat în libertate, dar în anumite condiţii, până la următoarele audieri programate pentru 11 ianuarie. Assange va trebui să achite o cauţiune în valoare de 282.000 de euro şi va mai fi nevoit să poarte o brăţară electronică în tot acest răstimp pentru a putea fi uşor monitorizat. Mai mult, el nu va putea părăsi domiciliul din Londra până la audierea de la începutul anului viitor. El îşi va preda şi paşaportul. Jurnalistul a ridicat pumnul în aer în semn de victorie la auzul deciziei magistraţilor în timp ce susţinătorii săi strânşi în faţa tribunalului au primit vestea cu urale.
Australianul de 39 de ani a respins acuzaţiile de agresiune sexuală şi luptă pentru a împiedica extrădarea sa în Suedia, unde plângerile în acest sens au fost depuse. Tribunalul a respins o primă cerere a avocaţilor de eliberare condiţionată. Geoffrey Robertson, unul dintre avocaţii australianului, e campion la apărarea drepturilor omului. Robertson l-a apărat şi pe scriitorul Salman Rushdie, vizat de un decret al autorităţilor religioase iraniene. Printre argumentele apărării s-a numărat "maşinăria politică" care s-ar ascunde în spatele procedurii lansate în Suedia pentru a reduce la tăcere dezvăluirile WikiLeaks, care au iscat deranj în cancelariile diplomaţiei din toată lumea.
Assange vs. Visa şi MasterCard Între timp, Julian Assange a criticat dur astăzi companiile care emit carduri bancare Visa şi MasterCard, dar nu a uitat nici de compania de plăţi prin internet PayPal, care a blocat conturile WikiLeaks. "Ştim că Visa, Mastercard şi PayPal sunt instrumentele politicii externe americane. E un lucru pe care l-am ignorat până acum", a declarat Assange într-un comunicat pe care i l-a dictat mamei sale, Christine Assange. Site-urile acestor companii au fost ţinta hackerilor săptămâna trecută. "Fac apel la lume să-mi protejeze munca şi pe apropiaţii mei de aceste acte ilegale şi imorale. Convingerile mele nu s-au clintit. Râmân fidel ideilor pe care le-am exprimat. Circumstanţele actuale nu au făcut decât să-mi sporească determinarea şi convingerea că aceste idei sunt adevărate şi corecte", a adăugat Assange. Fondatorul WikiLeaks a fost vizitat de mama sa şi potrivit postului australian de televiziune Channel 7, aceasta nu a putut să-şi vadă fiul şi purtat doar o conversaţie de 10 minute prin telefon. "Ca mamă, cer lumii să fie alături de fiul meu curajos", a precizat aceasta după convorbirea cu fiul său, Jullian Assange. (VIDEO). CITEŞTE MAI MULTE DEZVĂLUIRI ÎN SECŢIUNEA WIKILEAKS