JTI România a construit noi capacităţi de producţie, cu 25 milioane euro

JTI România a construit noi capacităţi de producţie, cu 25 milioane euro

Producătorul de ţigarete JTI România a inaugurat astăzi o nouă linie de producţie, pe platforma Pipera din Bucureşti, în urma unei investiţii în valoare de 25 de milioane de euro şi care va crea peste 125 de noi locuri de muncă.

Noua capacitate de producţie va livra ţigarete atât pentru piaţa internă, cât şi pentru cea externă.

În prezent, 65% din producţia de ţigarete de la fabrica din Capitală merge la export, în 45 de ţări din întreaga lume, iar numărul este în creştere, a declarat Gilda Lazăr, director Corporate Affairs la JTI România.

Totodată, Neil Coupland, directorul general al JTI România, a declarat că, "datorită eforturilor autorităţilor, a îmbunătăţirii cadrului legislativ şi a cooperării dintre autorităţile statului şi industria tutunului, contrabanda a scăzut de la peste 36% din totalul pieţei în ianuarie 2010, la circa 13% în luna mai 2012".

JTI a fost prima companie internaţională de tutun care a început să producă ţigarete în România, în anul 1994. De la venirea sa în România şi până în prezent, JTI a investit la noi peste 100 milioane de euro. Compania are astăzi 974 de angajaţi în România.

Ne puteți urmări și pe Google News