Joe Biden, speriat de Ebola: Amenințările biologice vor continua să ne copleșească
- Mihai Popescu
- 20 februarie 2021, 08:41
Aparițai unui nou focar de Ebola a declanșat o reacție din partea președintelui SUA.
Joe Biden speriat de Ebola. Joe Biden i-a avertizat pe liderii mondiali cu privire la riscul continuu pe care îl prezintă o nouă pandemie. Mai ales după apariția unui nou focar de Ebola în Africa.
Avertismentul a venit în timpul discursului său la Conferința de Securitate de la München. Președintele SUA a recunoscut că nu era singura amenințare biologică cu care se confrunta lumea.
El le-a spus tuturor liderilor, inclusiv cancelarului german Angela Merkel și Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene: „Chiar dacă luptăm pentru a ieși din ghearele acestei pandemii, reapariția Ebola în Africa este un memento puternic că trebuie să lucrăm împreună pentru o finațare solidă care să asigure securitatea cercetărilor în domeniul sănătății. Consolidați sistemele globale de sănătate și creați sisteme de avertizare timpurie pentru a preveni, detecta și răspunde la viitoarele amenințări biologice. Pentru că vor veni în continuare”.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat ieri că își intensifică eforturile de combatere a focarelor de Ebola din Guineea și Republica Democrată Congo (RDC). Autoritățile sanitare din Guineea au declarat un focar de Ebola pe 14 februarie după ce au fost depistate trei cazuri în Gouécké, o comunitate rurală din prefectura N’Zerekore unde a fost testat pozitiv virusul.
Ebola - un pericol permanent. Joe Biden speriat de Ebola
Preocuparea lui Joe Biden pentru focarul de Ebola nu este deloc nouă. "Bolile infecțioase sunt amenințări transnaționale pentru sănătate și securitate națională. În timp ce lumea se concentrează în jurul pandemiei COVID-19, Ebola a apărut din nou, simultan, atât în Africa Centrală, cât și în Africa de Vest. Lumea nu își permite să se întoarcă în sens invers. Trebuie să facem tot ce ne stă în putință pentru a răspunde rapid, eficient și cu resurse proporționale pentru a opri aceste focare înainte ca acestea să devină epidemii pe scară largă.
Președintele Biden a fost informat cu privire la situația din Africa Centrală și de Vest, iar rugăciunile sale sunt alături de familiile celor care au murit și a celor afectați de Ebola, COVID-19 și alte provocări globale de sănătate în curs de desfășurare. Administrația Biden va face tot ce îi stă în putință pentru a opri aceste focare, lucrând cu guvernele implicate, Organizația Mondială a Sănătății, Uniunea Africană și Centrele Africane pentru Controlul și Prevenirea Bolilor și statele vecine", se menționa în urmă cu trei zile într-o declarație a purtătorului de cuvânt al Casei Albe.
Joe Biden speriat de Ebola