Aşa se face, că sînt un constant ascultător de radio în cursul dimineţii.
Pe posturile de radio mai uşurele, am remarcat o notă comună a tuturor realizatorilor de emisiuni matinale. Toţi, indiferent de post, revin la chestiunea zilelor săptămînii şi toţi o fac în acelaşi mod. Valoarea zilelor sătpămînii este direct proporțională cu distanța lor față de week-end. Reperul fericirii sînt zilele de sîmbătă și duminică. Restul zilelor sînt încărcate de o tristețe în degradeuri: mai grea lunea și marțea, tot mai ușoară miercurea și joia, iar vinerea, ah, vinerea!, simți cum euforia crește ceas de ceas. Unele postura de radio sînt atît de prinse de perspectiva week-endului încît vinerea anunță, descrescător, cîte ore mai sînt pînă la izbăvitorul liman. Fel de fel de oameni sună la radio și, întrebați fiind ce au făcut week-endul trecut sau ce vor să facă week-endul care vine, spun același lucru: ”mă distrez!”. Apoi, vine întrebarea cheie ”Îți place să te distrezi?”, urmată de răspunsul enorm ”daaaaaa….” Bun, aceasta este a lumii ușurătate, veșnic trecătoare. Cum azi e vineri (uraaaaaaaaa!!!) mă gîndesc să vă sugerez un fel distracție maximă pentru zilele de week-end, care vin.
Așadar, vă sugerez să luați un text scris, în original, într-o limbă pe care o știți binișor spre bine, dar în care vreți să progresați. Înconjurați-vă de traduceri ale acelui text, fie în românește, fie în alle limbi pe care le stăpîniți mult mai bine. Apoi, cu mîna dumneavoastră și cu mintea dumneavoastră, cu dicționarul pe-aproape, firește, încercați dumneavoastră înșivă să traduceți acel text în românește. Încercați să formulați variante mai bune decît cele ale traducerilor pe care le aveți (în traducere, întotdeauna există variante mai bune!), verificați-le cu cele din alte limbi, gîndiți sensurile cuvintelor, propozițiilor, alineatelor, fragmentelor etc. La sfîrșit, satisfacția lecturii propriei versiuni de traducere este atît de mare, încît bate orice altă satisfacție ce poate fi obținută în week-end. Sau, mă rog, aproape orice altă satisfacție…
Eu mi-am exersat spaniola asupra unui fragment din Oracolul lui Baltasar Gracián. Nu sînt un atît de bun cunoscător al limbii spaniole pe cît aș vrea să fiu; sînt doar un simplu iubitor al ei şi, cînd am vreme, îmi place să citesc mari texte ale culturii hispanice şi să încerc să le traduc în româneşte. O fac, întotdeauna, gardat de traduceri deja apărute, fie în româneşte, fie în englezeşte, fie în franţuzeşte, cu dicţionarul alături, cum ziceam. Este pur şi simple un joc privat, fără vreo altă pretenţie. Iată, de pildă, fragmentul 109 din faimoasa carte a lui Baltasar Gracián, așa cum l-am tălmăcit eu:
Ne puteți urmări și pe Google News
”A nu fi acuzator! Sînt oameni feroce care văd crime peste tot, nu mînaţi de vreo patimă, ci pentru că aşa e natura lor. Îi condamnă pe toţi – pe unii pentru ceea ce au făcut, pe alţii pentru ceea ce vor face. Aceasta arată despre suflet că este într-o stare mai rea decît dacă ar fi doar crud, ceea ce oricum e josnic şi acuză atît de exagerat, încît din atomi fac bîrne să scotă ochii tuturor: vătaf în orice situaţie ar fi, care face o adevărată galeră din ceea ar fi fost Cîmpii Elizee. Dar, dacă intervine pasiunea, împing totul la extrem. Dimpotrivă, seninătatea găseşte pentru toate o scuză, dacă nu cu intenţie, atunci, măcar, prin nebăgare în seamă.”
Fragmentul spaniol este așa: ”No ser acriminador. Hay hombres de genio fiero, todo lo hacen delito, y no por pasión, sino por naturaleza. A todos condenan, a unos porque hicieron, a otros porque harán. Indica ánimo peor que cruel, que es vil, y acriminan con tal exageración, que de los átomos hacen vigas para sacar los ojos: cómitres en cada puesto, que hacen galera de lo que fuera Elisio; pero si media la pasión, de todo hacen extremos. Al contrario, la ingenuidad para todo halla salida, si no de intención, de inadvertencia.”
Am avut, alături de mine, atît traducerea lui Sorin Mărculescu, publicată în 1994 la Humanitas, cît și tălmăcirea în românește a traducerii pe care Schopenhauer a făcut-o Oracolului în germană. Acribia lingvistică a lui Sorin Mărculescu și speculația sensului larg al fragmentului făcută de Schopenhauer m-au incitat. În final, a ieșit ce vedeți mai sus. Dar, dincolo de text și cuvinte, nu-i fascinant că năravurile oamenilor un se schimbă nici cu timpul, nici cu locul?
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor
Recomandările noastre
