Jandarmii, sub asediu la o intervenție. Ce li s-a întâmplat oamenilor legii
- Mihnea Talau
- 7 august 2019, 20:38
Jandarmii din Galați au avut parte de amenințări cu moartea, ei fiind și atacați cu o rangă în timpul unor intervenții care au avut loc miercuri la prânz.
Mai mult unul dintre bărbații recalcitranți cu care au avut de aface jandarmii a reușit să lovească cu picioarele mașina de serviciu a oamenilor legii.
Primul incident a avut loc într-un bar din Galați, unde echipajul de jandarmi a fost trimis să liniștească mai persoane care consumau alcool în față barului și vorbeau foarte tare, deranjând vecinii. Unul dintre participanți a făcut scandal când jandarmii i-au cerut să între în bar și a fost dus la mașină de intervenție pentru a fi legitimat. Bărbatul a lovit, însă, autospecială jandarmilor, provocând-i daune, apoi scandalul a continuat la secția de Poliție unde scandalagiul, împreună cu un prieten au fost duși de jandarmi. Cei doi au fost amendați cu 700 de lei, fiecare, iar cel care a lovit mașina jandarmilor este cercetat pentru ultraj.
„Jandarmii i-au solicitat acestuia să îi urmeze la autospecială jandarmeriei pentru a-l putea identifica, bărbatul refuzând și continuând amenințările, motiv pentru care acesta a fost condus forțat, iar în momentul în care a fost urcat în mașină a început să o lovească cu picioare, provocându-i avarii. Totodată, unul dintre prieteni, aflat sub influență băuturilor alcoolice, supărat de faptul că jandarmii îi conduc amicul la secția de poliție, a început să le adreseze injurii oamenilor legii, în mod repetat, motiv pentru care a fost condus, și acesta, la autospecială unde împreună cu prietenul sau a ajuns la sediul secției de poliție pentru identificare și luarea măsurilor legale. În secția de poliție, bărbatul în vârstă de 39 ani și-a continuat șaradă de injurii însă a trecut și la amenințări cu moartea asupra jandarmilor și familiilor lor”, au anunțat reprezentanții Jandarmeriei Galați. Al doilea incident în care au fost implicați jandarmii gălățeni în ultimele 24 de ore s-a produs în municipiul Tecuci, unde jandarmii au fost anunțați prin dispecerat că un grup de persoane ascultă muzică pe stradă. Când au fost rugați să oprească petrecerea stradală, aceștia au refuzat, iar un bărbat de 43 de ani i-a atacat pe jandarmi cu o rangă. Agresorul a fost imobilizat, încătușat și condus la o secție de Poliție. „În timp ce purtau discuții cu apelantul, la față locului și-a făcut apariția un bărbat având o rangă metalică în mâna, care a început să amenințe cu moartea jandarmii, îndreptându-se spre aceștia cu intenția de a-i lovi. Pentru oprirea bărbatului și a acțiunii agresive a acestuia, oamenii legii au folosit mijloacele din dotare, cel în cauza fiind încătușat și condus la sediul poliției pentru identificare și luarea măsurilor legale”, au transmis reprezentanții Jandarmeriei Galați. În ambele cazuri, au fost întocmite dosare penale pentru ultraj, scrie bzi.ro.