Jador, manelistul cu nume de parfum Dior, a făcut scandal la un concert

Jador, manelistul cu nume de parfum Dior, a făcut scandal la un concert Sursa foto: Jador/ Facebook

Jador, manelistul cu nume stâlcit de parfum Dior, și-a dat în petic la un concert, unde a fost invitat să cânte pe bani (logic). Deranjat de unul dintre fani, înainte de ultima melodie, manelistul s-a enervat și l-a insultat grav, surprinzându-i până și pe instrumentiștii care îl acompaniau pe scenă. De menționat că Jador se laudă cu diplomele universitare, de absolvent ASE.

J'adore este un parfum de mare succes, dezvoltat francezii de la Casa Dior. Jador este numele stâlcit, probabil din motive legate de drepturile de proprietate intelectuale, folosit de un cunoscut manelist din generația tânără. Jador se laudă cu diploma de economist, primită la absolvirea ASE. Diploma nu l-a ajutat, însă, foarte mult atunci când a fost să recunoscă bancnotele false pe care le-a primit la un concert. Drept urmare, și-a implicat familia într-o anchetă penală pentru punerea în circulație a unor bancnote false.

Jador, manelistul, nu parfumul, mai este cunoscut și pentru ieșirile sale nervoase, pe scenă, în fața fanilor care plătesc bilete ca să-l audă cântând manele de top. Acest lucru i-a determinat pe unii dintre aceștia să spună despre el, în comentarii pe internet, că i s-ar trage de la prea multă „zăpadă”, dacă înțelegeți ce vreau să spun.

De curând, Jador s-a dat iarăși în spectacol, tot într-un spectacol, unde a fost invitat să-și cânte repertoriul. Iritat de unul dintre fani, care i-ar fi reproșat ceva, după cum relatează cancan.ro, manelistul a răbufnit din nou. El l-a insultat pe spectatorul care a plătit ca să-l asculte, deranjat că acesta nu ține cont de oboseala pe care i-a provocat-o drumul parcurs de la București până la sala de spectacol. Și concertul propriu-zis.

Ne puteți urmări și pe Google News

Manelistul cu nume de parfum Dior s-a oprit din cântat, a privit lung spre public, căutând să-l identifice pe cel care i s-a adresat și a răbufnit la microfon, luându-i prin surprindere până și pe instrumentiștii care îl acompaniau. Scandal.

„Vorbesc frumos la microfon, dar ăia-s b…. Handicapatule! Tu nu-ți dai seama că eu vin de la București ca să te distrez pe tine?”, a strigat Jador, în culmea furiei, sub privirile stupefiate ale trupei de acompaniament.

Fanii au comentat pe internet

După care și-a încheiat concertul, cu ultima melodie, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Ieșirea sa nu a trecut neobservată, cel puțin în spațiul online, relatează sursa citată anterior, iar cei care au asistat la spectacol și l-au auzit au comentat. Iar comentariile au fost, în marea majoritate, cu subînțeles:

„I-a dat-o nasol zăpada”; „Ne-am dat cu sania”; „Ferească Dumnezeu”; „Mai avea o variantă, putea să plece fără să cânte ultima melodie”; „Te rog să îmi cânți Ninge vara pe pământ”; „Iarna nu e ca vara”; „Păi, până să vii de la București, ai venit de la țară”; „Puțin amețit de la oboseală”, au comentat cei din public, de unde tragem concluzia că nu ar fi tocmai fanii săi.

Nu este prima oară când Jador face scandal pe scenă. El a fost principalul protagonist au unui incident similar care s-a petrecut cu doar două luni în urmă.

„Habar nu ai ce-i aia muncă și mă înjuri pe mine? Ești un bătrân prost. Habar nu ai ce-i aia muncă. Habar nu ai câte nopți nedormite am eu, bulangiule”, a strigat Jador la un alt spectator.

Și atunci, ca și acum, manelistul a fost desființat de comentatori, deranjați de prestația sa: „Ai fost praf la Deva!”; „Ai cântat că o cizmă la DEVA”; „Mare dezamăgire, în seara asta ai urlat parcă erai posedat. Poate data viitoare când vii ești mai calm”.

Absolvent de ASE cu aspirații la doctorat

Trebuie spus că manelistul Jador nu este un oarecare de pe stradă, cel puțin dacă dacă dăm crezare diplomelor de studii cu care se laudă. Din documentele pe care le deține, el a absolvit Academia de Studii Economice și este de profesie economist. Și asta nu este tot.

Ca să ne arate că nu a obținut diploma de absolvent ASE din întîmplare, el și-a informat fanii, anul trecut, că intenționează să urmeze și un master. A făcut anunțul de pe plajă, sub dogoarea soarelui de vară, dacă este să dăm crezare thestudent.ro. Ba mai, mult, plusa Jador, la momentul respectiv, pentru că lui, ca și tatălui său îi place să citească, se gândea și la un doctorat.

„Salutare tuturor studenților din România, am o super veste pentru voi! La anul voi fi și eu student, în cadrul facultății Academiei de Studii Economice București (ASE) București, la secțiunea comunicare. Voi da disertația, deci voi face un singur obiect tot anul, pentru că n-am apucat să dau disertația când a trebuit, deoarece m-a luat celebritatea prin surprindere și m-am gândit să termin masteratul pentru că mai am un singur obiect și nu știu dacă să mai fac și doctoratul. Știu că sună comic pentru că sunt asociat cu unii colegi de-ai mei, care nu știu…poate pare comic, dar lu’ tata și mie chiar ne place să citim. Știu că par altfel decât sunt de fapt, dar sunt și așa, dar sunt și așa, așa că nu știu, credeți că ar fi bine să-mi termin și doctoratul?”, își întreba manelistul fanii de pe TikTok.

Manelistul economist care nu cunoaște banii falși

Pe de altă parte, diploma de economist la ASE nu l-a ajutat foarte mult, se pare, să facă deosebirea între bancnotele reale și cele falsificate. Așa se face că Jador și-a băgat familia în probleme penale, într-un dosar de punere în circulație de monedă falsă. A povestit chiar el pățania, într-o emisiune de televiziune unde a fost invitat.

Jador ar fi primit banii falși, ca onorariu, după un spectacol, și i-ar fi dat mamei sale, fără să verifice dacă este vorba despre bancnote reale, iar femeia a încercat să-i schimbe. Operatorul casei de schimb, deși nu era absolvent de ASE, s-a prins despre ce este vorba, așa că povestea a ajuns la poliție.

Mama manelistului a fost convocată la declarații, unde a explicat de unde are banii falși. Mai mult, la poliție a fost convocat și manelistul tot pentru explicații.

„I-am dat bani mamei mele, s-a dus să îi schimbe și au luat-o jandarmii și poliția. Miercuri trebuie să merg să dau declarații că mama nu e interlop”, a povestit manelistul Jador în emisiunea Xtra Night Show, tot în luna mai.