Iurie Darie, o nouă vizită la spital

Iurie Darie, o nouă vizită la spital

După ce săptămâna trecută a fost dus direct la spital de la restaurantul unde cina alături de prieteni, ca urmare a unei lipotimii, actorul Iurie Darie a făcut aseară, o nouă vizită la spitalul Floreasca din Capitală, de data aceasta din cauza unor probleme cardiace.

Informaţia a fost confirmată de un reprezentant al instituţiei medicale, care a precizat că actorul a fost prezentat aseară la camera de gardă, diagnosticul formulat de medici fiind acela de hipotensiune arterială. După ce a fost consultat de medici, Iurie Darie a părăsit spitalul ”pe propriile picioare”, a spus doctorul Rodica Ciolacu. Contactată de EVZ, soţia actorului, Anca Pandrea, a refuzat să ofere mai multe informaţii despre starea de sănătate a acestuia.

”Nu vreau să vorbesc nimic acum. Vreau să dorm.”, ne-a spus soţia lui Iurie Darie. În toamna anului trecut, cuplul Iurie Darie-Anca Pandrea a fost protagonistul unui scandal cu tentă pornografică. Cei doi au realizat un pictorial în care apăreau în ipostaze intime, fapt care a generat un val de opinii pro şi contra, atât din partea opiniei publice, dar şi de la prieteni sau cunoscuţi.

"Iurie Darie şi Anca Pandrea au dus o glumă prea departe", a spus atunci regizorul Sergiu Nicolaescu, una dintre persoanele care îl cunoaşte pe Iurie Darie însă de la începuturile carierei.