Regizorul Alexander Hausvater transpune într-o manieră avangardistă tragedia scrisă de William Shakespeare şi, la final, spectatorii sunt rugaţi să părăsească sala în linişte.
Teatrul Naţional din Timişoara a încheiat anul fulminant, cu o piesă marca Alexander Hausvater la care nu se aplaudă. Piesa "Iulius Caesar", de William Shakespeare, a avut premiera la mijlocul lunii decembrie şi va fi reluată pe 11, 14 şi 16 ianuarie, în Sala 2 a teatrului.
"«Iulius Caesar» este un spectacol-eveniment care pune întrebări şi somează o atitudine so cială asumată individual, concentrând în jurul textului elisabetan miza majoră a teatrului politic, a actualităţii acute, într-o analiză lucidă a mecanismelor puterii", explică Codruţa Popov, secretarul literar al Naţionalului din Timişoara. "Un artist nu se gândeşte la simboluri"
"Iulius Caesar" reliefează într- o manieră avangardistă şi fără să dea verdicte mecanismele manipulării şi cumulul de evenimente obiective şi subiective care îl conduc pe un om al puterii pe drumul dictaturii, al crimei sau al genocidului. Aici intervine viziunea regizorului, plină de simboluri, care poartă publicul prin toată istoria dictaturii contemporane.
Ne puteți urmări și pe Google News
"Un artist nu se gândeşte la simboluri, se gândeşte la dinamismul evenimentului în sine. Fiecare lucru e arhetipic şi trebuie să atingă existenţa fiecăruia şi experienţa noastră", explică regizorul piesei, Alexander Hausvater.
Sirene în loc de aplauze
Un Răzvan Mazilu de nerecunoscut (Profesorul), un Matei Chioariu (Antoniu) care simte fiecare secundă din încărcătura rolului şi toţi ceilalţi 16 actori pentru care până şi culoarea unui guler întors are o noimă fac din piesă ceva ce trebuie văzut.
La finalul piesei se aud sirenele, iar de jur-împrejurul pereţilor amfiteatrului proiecţiile dau ultimele detalii: "Vă rugăm nu aplaudaţi. Vă rugăm părăsiţi în linişte sala. Mulţumim".
"Spectatorul iese din lumea aceea ca să fie în lumea asta. A plauzele sunt un fel de convenţie care distruge iluzia pe care am creat-o şi ne plasăm la o longitudine «a fost bun sau nu a fost bun». Nu mă interesează aplauzele. Mă interesează ca spectatorul să continue să gândească, să reacţioneze, să trăiască în atmosfera piesei şi să n-o rupă cu aplauze", punctează regizorul.
Publicul părăseşte sala cu un şoc imens. "Nu prea ştiu istorie, poate că nu am înţeles exact", spune o tânără din public. I se răspunde că totul ţine de senzaţie. "E mai important sentimentul, starea cu care am ieşit de acolo", consideră un alt spectator.
"Teatrul e diversitate. Pentru fiecare este un stil. Când cineva spune «teatrul nu este», trebuie imediat să întorci capul.", ALEXANDER HAUSVATER, regizor
Recomandările noastre
