Şi ce caută pe ecran dacă nu se pricep(e) la nimic? Circul de cea mai joasă speţă, tună moraliştii. Şi totuşi, s-ar putea ca Nikita şi Naomi să ne spună ceva despre criza de valori pe care o traversează România.

Nu mai avem ierarhii, Dumnezeu e ocupat cu altele, presa livrează jeg, publicul îl blamează, dar îl înghite cu delicii: până aici se ştie, aşa se petreceau lucrurile în România de ani de zile. Simţim însă o schimbare. De ce, de unde?

Americanii le au pe surorile Hilton, prima-doamnă a Franţei a făcut în trecut cam multe (e drept, bine), cântăreaţă, compozitoare, model. Peste tot lucrurile se petrec aşa. Halucinaţia TV la care asistăm e totuşi mai cuprinzătoare, putem presupune un specific naţional în ea. Acesta nu ţine însă de fantomele multicolore şi suprasexuale. Ci de ceilalţi. De fapt, la noi, Naomi şi Nikita uzurpă locul oamenilor cu trecut, meserie şi realizări pentru un motiv în definitiv simplu: aceştia nu există. Unde sunt politicienii, marii actori, superstarurile muzicale, romancierii celebri, care scriu pe înţelesul tuturor? Cinematografia se trezeşte din „Somnul insulei”, e drept, dar cu o frunză de palmier, cea adusă de Mungiu de la Cannes, nu se face primăvară. La TV, Naomi râde, cântă şi dansează pentru că Elena Udrea croşetează, Ludovic Orban behăie „My Way” a lui Sinatra şi Radu Mazăre se dă James Bond. Aţi citit bine. Mazăre. Radu Mazăre.

Politicienii nu se prea ţin de politică, ci de antena de bloc, scriitorii beau în loc să scrie, fiindcă statul nu le dă bani, regizorii înnebunesc şi ne alungă din teatre şi cinematografe – ce bine că au făcut ochi Caranfil, Mungiu, Puiu, Porumboiu şi ce păcat că i-a închis Nemescu. Pentru primii există scuza „neopopulismului”, a comportamentului indus de media, dar chiar şi aşa: circul cu care aceştia încep să se desprindă de imaginea cenuşie a predecesorilor lor comunişti sau postcomunişti e mai prejos, desigur pe scara circului, decât acrobaţiile Magdei.

Meseria, decenţa, ştiinţa de carte, talentul, realizările imateriale, Biserica au dispărut din aspiraţiile genuine ale românilor – sondajele sunt şi teste de ipocrizie – pentru a fi înlocuite de lei vechi, lei noi, euro. Criza economică sapă chiar la rădăcina acestei unice ierarhii. Halucinaţiile se întâlnesc tocmai azi, cu apetitul nostru comun, nu întâmplător. Cei 20 de ani ai lui Brucan au trecut, românii s-au deşteptat (din somn) şi în lipsă de perspective preferă să se prostească singuri, cu Brăileanca şi Ciumac. Acestea şi colegii lor nu vor ceda locurile din studio decât unor personaje cu adevărat reale.