ISAILA: Un sarut perfect pe Calea Victoriei

ISAILA: Un sarut perfect pe Calea Victoriei

Calea Victoriei are un destin misterios.

O strada plina de glorie pentru care parca nu a venit inca momentul reintoarcerii la gloria din perioada interbelica. La inceputul anilor '90, scapata de teroarea comunista, parea ca va ajunge un fel de „Fifth Avenue” al Bucurestiului. Magazine de firma, restaurante si companii internationale au descins acolo. Lumea astepta cu nerabdare ca batrana Cale sa-si recapete stralucirea de alta data. Pentru o scurta perioada s-a si intamplat acest lucru. Toate marsurile de protest treceau neaparat si pe Calea Victoriei.

Si au fost cateva la acea vreme. Astazi, gloria castigata pentru scurt timp la inceputul deceniului a apus. Artera e sufocata de un rau de masini, un rau ce curge lenes si e imposibil de traversat. E adevarat ca s-a ridicat un hotel important ce a pastrat fatada vechiului Teatru National, iar altele au fost renovate, dar Calea si-a pierdut statutul de traseu principal de promenada. E mai mult o strada pe care oameni si automobile se deplaseaza misterios, in aceeasi directie. Femeile sunt imbracate in tinute sport sau de birou. Calea Victoriei nu mai da tonul si nu mai e centrul universului pentru bucuresteni.

Acest rol a fost preluat de catre malluri. Sub cupolele de sticla si metal ale fostelor „circuri ale foamei”, ridicate de Ceausescu, se strang astazi toti cei care vor sa vada si sa fie vazuti. Acest lucru e trist intr-un fel pentru ca uriasele constructii de beton nu au istorie si nici suflet. Nu cred ca e prea romantic sa-ti amintesti ca ai sarutat prima fata la mall, dar am senzatia ca o intreaga generatie de tineri are deja o astfel de amintire.

Cu toate acestea cred ca strada in jurul careia s-a ridicat cel mai mare oras din Romania nu si-a spus ultimul cuvant. Singura solutie pentru a o ajuta sa revina la gloria de altadata ar fi interzicerea circulatiei automobilelor. O masura care luata acum ar arunca traficul intr-o zona a nebuniei. Dar cred ca acest lucru ar trebui sa devina un scop al oricarui edil care vine la conducerea treburilor orasului. Calea Victoriei trebuie inapoiata celor care vor sa se plimbe, sa bea o cafea si sa admire vitrinele luminate. Sa devina locul perfect pentru primul sarut.

Ne puteți urmări și pe Google News