Emilian Isaila: "Nu e drept ca pustii sa se imbolnaveasca de cancer!"
Teodora, fiica realizatoarei TV Liana Stanciu, a fost diagnosticata cu cancer. Mihaela Radulescu a sarit in ajutorul familiei si a strans banii (100.000 de euro) pentru interventia chirurgicala intr-o dupa-amiaza. Draga Teodora, dragostea parintilor tai te va salva, iar amintirea acestei suferinte va ramane doar un exemplu de solidaritate umana.
E o drama cand un copil sufera. Orice copil. Iar in Romania de azi sunt mii de copii care sufera. Nu avem cuvinte, nu avem emotii si putere sa exprimam dramele pustilor din aceasta tara. Unele sunt provocate de nepasarea adultilor, altele de neajunsurile din sistemul de sanatate. Iar cele mai multe de saracie si inechitate sociala. Dar exista si o suferinta care aproape n-are nicio explicatie si ti-e greu ca parinte, in astfel de clipe, sa nu te certi cu Dumnezeu. E vorba de cancerul care loveste copiii.
In aceasta toamna, un reportaj excelent, publicat de „Gazeta Sporturilor”, prezenta suferinta lui Denis Pascovici, fiul de 3 ani al unui fotbalist. O zi din viata unui copil bolnav de cancer e sfasietoare. Si nu e vorba de moarte. E vorba de durere. Cred ca si in Romania exista oameni care lupta impotriva cancerului. Sunt organizatii umanitare care-si fac treaba, de multe ori in mod eroic, si reusesc sa aline suferinta multor copii. Sunt oameni care doneaza bani pentru cauze umanitare si nu apar la televizor sa se laude cat de generosi sunt. Exista multi oameni care au inceput sa dea societatii ceva inapoi, dar nu suficient in comparatie cu cata suferinta e in jur.
Doar si pentru asta, gestul Mihaelei Radulescu e demn de remarcat. A reusit sa stranga 100.000 de euro intr-o dupa amiaza. Si cine spunea ca nu exista zane. Ele apar cand te astepti mai putin si intorc lumea ca sa salveze o viata. Teodora, fiica realizatorei TV Liana Stanciu, are acum o sansa sa se faca bine. Va suferi, va trece prin calvarul pe care-l urmeaza orice bolnav de cancer, dar are sanse.
Suferinta parintilor ei nu poate fi descrisa. Dar orice parinte si-o poate imagina. E acea spaima care te smulge noaptea din asternut si te duce in camera copilului ca sa vezi daca e bine. E acea disperare inmultita cu un milion pe care o simti cand il auzi ca tuseste sau plange.
E greu sa vorbesti despre drama unor parinti, dar numai in aceste momente dificile apar compasiunea si solidaritatea, in aceste momente apar gesturile bune care nu au niciun scop, ci sunt manate doar de intelegerea suferintei celuilalt, doar in aceste momente realizam ca oricand putem fi in locul celor care au nevoie de ajutor. Si devenim mai buni. Mai vulnerabili, mai putin egoisti. Teodora se va face bine. Va invinge boala si va fi un copil fericit. La fel si Denis. Nu e drept ca pustii sa se imbolnaveasca de cancer. Nu e drept ca pustii sa sufere.
Intr-un fel, ne-am regasit cu totii in durerea Teodorei, neajutorati si speriati. Nu exista bani in lume care sa inlature o astfel de durere, dar banii stransi de Mihaela Radulescu o pot salva. Sa ne rugam pentru Teodora si pentru toti copiii bolnavi de cancer.
De acelasi autor, cititi si „Experimentul Budapesta”, la www.evz.ro/isaila
Cititi si:
Fetita Lianei Stanciu are cancer