Emilian Isăilă: "Exasperat că Maria, fiica mea, nu mânca nimic, ieri, la micul dejun, am întrebat-o ce-i place".
„Kinder, ouă, lapte şi Danonino“, mi-a răspuns scurt puştoaica de 2 ani şi opt luni. Am privit-o tâmp, gândindu-mă că, acum, la aproape 40 de ani, nu sunt în stare să răspund cu o asemenea hotărâre la o întrebare directă în ce mă priveşte. Am scanat în minte cam ce mănâncă într-o săptămână şi mi-am dat seama că da, asta era tot.
Are o greutate normală, dar se hrăneşte total aiurea. Şi, din păcate, nu pot să fac mai nimic. Mama ei şi cu mine am decis să n-o forţăm să mănânce. Aşa că, pentru diversificare, facem cu ea tot felul de „înţelegeri cretine“. „Dacă mănânci supa de legume primeşti un Danonino. Dacă mănânci mărul primeşti un ou Kinder, şi aşa mai departe.“ Sunt sigur că nu suntem singurii părinţi care nu reuşim să ne hrănim copilul corect. Ca să realizăm un echilibru, încercăm să limităm cât mai mult întâlnirea accidentală cu dulciurile. Şi aşa am realizat că, din nou, responsabili pentru obezitatea copiilor suntem noi, părinţii, şcoala, bonele sau bunicile, rudele, prietenii şi, în general, toţi adulţii „drăguţi“.
Cel mai mare calvar este să ieşi cu copilul în oraş şi să-l ţii departe de bomboane. Nu ştiu de ce, dar am senzaţia că toţi funcţionarii de bancă, toţi vânzătorii, şi, în general, toţi oamenii de pe stradă au buzunarele pline cu bomboane şi de câte ori văd un copil simt o nevoie fizică să-i ofere cel puţin cinci. Înainte de a fi „drăguţi“ se uită cu o privire galeşă la părinţi şi întreabă: „Se poate?“.
Hei, omule, şi tu ai avut copii! Ai uitat? Cum naiba să-ţi spun că nu se poate? În primul rând, începe să urle şi să facă un circ de n-o să ştii cum să ne scoţi mai repede din bancă şi, în al doilea rând, tu încerci să fii simpatic, cum pot să te dezamăgesc? Aşa că dau rânjind din cap. Asta mică smulge bomboanele şi îşi îndeasă două rapid în gură ca nu cumva „mami şi tati să se răzgândească.“
Sunt sigur că aţi trecut şi dumneavoastră prin această experienţă. Nu vă mai povestesc ce se-ntâmplă când e vreo petrecere care se lasă cu tort, când mergem la supermarket sau într-o vizită. Stau şi mă gândesc, dacă asta e situaţia acum, când încă o mai ţin de mână, când încă depinde de părinţi, ce se va întâmpla când va merge la şcoală?
Alimentaţia copiilor e o mare problemă, şi chiar dacă ne e greu să recunoaştem acest lucru, ca părinţi ratăm pe rupte. Iar ratarea noastră pune în pericol viitorul copilului. Aşa că adresez o rugăminte tuturor persoanelor care vor să fie „drăguţe“: aruncaţi bomboanele din buzunare şi umpleţi-le cu morcovi! Chiar dacă veţi fi priviţi ca nişte monştri de către cei mici, pentru noi, părinţii, învinşi de Kinder şi Danonino, veţi fi cu adevărat nişte ajutoare şi vă vom pomeni în rugăciunile noastre.
Recomandările noastre
