Iris cântă alături de Puya pe noul single

Iris cântă alături de Puya pe noul single

Trupa a anunțat ieri în mod oficial concertul de pe Național Arena și a vorbit despre noul single, de pe albumul aniversar de 35 de ani.

Iris pregătește un concert de preoporții în Capitală, pe 22 iunie. Este data pe care au ales-o pentru aniversarea a 35 de ani de activitate, calculați de la primul concert pe care l-au avut la Sala Polivalentă. Biletele pentru concertul din vară au fost puse în vânzare încă de ieri și au prețuri cuprinse între 50 și 150 de lei. Cele mai scumpe bilete sunt la tribuna oficială.  Trupa se așteaptă ca acest spectacol să fie unul cu arena plină. "Vă mulțumesc foarte mult pentru suportul moral. Cea mai mare realizare a noastră este că am reușit să facem acest concert aniversar", a spus solistul Cristi Minculescu. "Mă bucur că visul formației, visul meu s-a împlinit", l-a completat Nelu Dumitrescu. Membrii formației au mai dezvăluit și că deja repetă intens pentru ca spectacolul aniversar să iasă cât mai bine.  Așa cum au obișnuit, pe scena cu deschidere de 60 de metri și înălțime de 16, vor aduce și invitați speciali. Cei doi care vor cânta alături de Iris în concertul care începe la ora 20.30 și ține în jur de trei ore sunt Felicia Filip și Puya. Alături de Puya, Iris va lansa în curând noul single, primul de pe acest album. Piese se numește "O lume doar a lor" și este una dintre cele șapte melodii noi ale albumului. Materialul mai conține și șapte hituri Iris, alese de fani. Acestea sunt: "Floare de Iris", "Strada ta", "Trenul fără naș", "Somn Bizar", "Baby", "Pe ape" și "Noaptea". Citiți și:

  • Iris va susţine concertul aniversar de 35 de ani pe 22 iunie la Naţional Arena
  • Iris pregăteşte noi piese pentru albumul aniversar de 35 de ani