In 2007, an in care sportivii tricolori nu s-au prea inghesuit sa castige medalii la competitiile la care au participat, skandenbergul, disciplina nerecunoscuta de Agentia Nationala pentru Sport, i-a adus Romaniei doua medalii de aur la Campionatele Mondiale, disputate zilele trecute in Bulgaria.
Ambele au fost cucerite de multiplul campion national Ion Oncescu, la categoria 90 de kilograme.
Romanul a castigat finalele pentru bratul drept si pentru cel stang. Satui de imnurile Rusiei si Ucrainei, tari care au cucerit la Veliko Tirnovo cele mai multe medalii, bulgarii i-au facut galerie lui Oncescu.
Pentru a ajunge la greutatea categoriei, Oncescu a urmat, timp de o saptamana, un program spartan: fara mancare si mai putin de doi litri de apa pe zi. „Dupa cantarul oficial, am mancat noua fripturi si am baut opt litri de apa”, a dezvaluit dublul campion mondial.
Vrea titlul si la profesionisti
Incurajat de succes, Ion Oncescu a anuntat ca vrea sa participe si la Campionatele Mondiale rezervate profesionistilor, programate in Polonia, luna viitoare.
„Va fi insa foarte greu, fiindca la profesionisti nu se fac controale antidoping”, este de parere Dragos Corcoveanu, secretarul general al Asociatiei Romane de Skandenberg „Brat de fier”.