Intrare în București dinspre Giurgiu, blocată. Cel puțin o victimă în urma unui accident

Intrare în București dinspre Giurgiu, blocată. Cel puțin o victimă în urma unui accident

Intrarea în București dinspre Giurgiu este blocată, în localitatea Jilava, din cauza unui accident rutier grav, produs în urmă cu puțin timp.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la kilometrul 13+100 de metri, pe DN 5, în localitatea Jilava, a fost oprită circulaţia rutieră pe ambele sensuri de mers. 

Pe sensul de mers Bucureşti - Giurgiu a avut loc un accident rutier, în care au fost implicate două autoturisme. 

Circulaţia rutieră este blocată pe ambele sensuri de mers, pentru acordarea de îngrijiri medicale şi efectuarea cercetării locului faptei. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Cauza producerii a fost neacordarea de prioritate, iar în urma impactului a rezultat o victimă, potrivit Agerpres.