Teodor Mărieș: Nu este nimic rău când este vorba de adevăr. Lupta a durat 25 de ani. La CEDO a durat din 2007 și până în 2011, deci foarte puțin pentru că noi am obținut judecarea cu prioritate a dosarelor numite generic al Revoluției din 1989 și al Mineriadei din 1990. Acolo, ele au avut denumirea de „Dosarul Asociației 21 Decembrie I – Revoluția”, „Dosarul Asociației 21 Decembrie II – Mineriada”. Faptul că le-am obținut cu prioritate a fost bun, dar le-am tergiversat mai mult noi, pentru că statul român nu a vrut să pună la dispoziție documentele cu care noi să ne apărăm și să argumentăm afirmațiile și plângerile pe care le-am făcut la Curtea Europeană. Și atunci a existat o luptă internă aici, în țară, pentru obținerea documentelor. Această luptă a durat din 2009 și, practic, până în 2011. A fost grevă a foamei în 2009, când am obținut prima parte a documentelor. A fost a doua grevă a foamei, când am obținut desecretizarea jurnalelor de luptă și a unor probe interesante, legate de perioada 22-28 decembrie 1989.

Cine a făcut să dispară cuvântarea de întâmpinare a minerilor

– Personajul central în această poveste, și în Revoluție, și în Mineriadă, este fostul președinte al României, domnul Ion Iliescu. Noi am publicat în „Evenimentul zilei”, am primit o înregistrare cu discursul lui Ion Iliescu din dimineața zilei de 14 iunie 1990, când i-a întâmpinat pe mineri. Este un discurs mai puțin cunoscut, decât cel de la Romexpo, când îi îndemna pe mineri să plece acasă. Este un discurs transmis radio doar o singură dată. Pe vremea aceea, nu existau decât televiziunea națională și radioul public, ca instrumente de media. Din ce a scris, Ion Cristoiu a primit această înregistrare de la un cetățean care avea conectat aparatul de înregistrat la un radio. Stiți de discursul de care vorbesc?

– Da, știu despre el, nu l-am auzit. Am văzut undeva…

– Pe Internet, transcrierea?

– Da, transcrierea.

– El există, de-acuma îl puteți găsi pe site-ul „Evenimentul zilei”. El mai apare fragmentat și într-un fel de reportaj al Televiziunii Române care se găsește pe YouTube.

– Probabil că Televiziunea Română și cei prin a căror mână a trecut acest discurs l-au făcut să dispară!

– Eu vă propun să-l ascultăm pentru că aduce elemente noi, ca să-l putem comenta împreună. Eu îmi aduc vag aminte…

– Eu le-am trăit.

„Golanii” de la Universitate, făcuți fasciști de Iliescu

– Eu eram militar și am venit întâmplător în București și, oricum, am plecat îngrozit. Deci zice așa: „Mă adresez dumneavoastră de această dată, mulțumindu-vă pentru răspunsul de solidaritate muncitorească pe care și de această dată l-ați dat la chemarea noastră. Mulțumesc, de asemenea, tuturor delegațiilor din județe care au venit și s-au adăugat acestor forțe solidare ale muncitorimii române. Îi rog pe ceilalți să rămână aici, delegația de mineri, în frunte cu domnul Cosma (Miron Cosma – n.r.), se va deplasa spre Piața Universității pe care vrem să o reocupați dumneavoastră. Așa cum ați văzut, de această dată, avem de-a face cu elemente de-a dreptul fasciste, care ieri s-au dedat la acte de vandalism, după ce în cursul dimineții de ieri, 13 iunie, forțe organizate de ordine publică au curățat Piața Universității la propriu, adică după ce au evacuat o serie de elemente care zăceau pe spațiul verde. Au eliminat tot spațiul, s-au apucat de curățirea zonei pentru că au rămas mizerii în urma acestora, s-au apucat să curățe carosabilul, să spele, să-l pregătească pentru circulație”. Am ascultat împreună o bună bucată a discursului rostit de Ion Iliescu. Cum vi se pare, aduce ceva nou în tabloul evenimentelor din 13-15 iunie 1990?

– Da. Din punctul meu de vedere este discursul care clarifică cu adevărat cine a adus minerii în București.

– Asta este și părerea noastră. Și aici vă referiți chiar la primul pasaj. Spune chiar Ion Iliescu: „Mă adresez dumneavoastră de această dată, mulțumindu-vă pentru răspunsul de solidaritate muncitorească pe care și de această dată l-ați dat la chemarea noastră”.

– Era a treia oară, după 29 ianuarie 1990, 18 februarie 1990 și în 14 iunie 1990 dimineața, au sosit a treia oară la chemarea lor. Cu adevărat la chemarea lor!

„Președintele minerilor” stă foarte slab la capitolul Justiție

Dan Andronic: Pe de altă parte, fostul președinte al României, Ion Iliescu, ne-a dat o declarație, pe care am publicat-o tot în „Evenimentul zilei”, în care spune că nu-și asumă venirea minerilor din iunie 1990, că totul a fost o ieșire spontană. Este foarte ciudat, în primul rând, pentru că discursul a fost descoperit după 25 de ani, fiind vorba de niște lucruri care erau publice. Până la urmă, e bine că s-a aflat, știți este o vorbă românească prin care „tot ce este făcut de mâna omului se află”. Suntem în situația asta.

Teodor Mărieș: Suntem încă în termen. Am salvat prescrierea, așa că suntem în termen.

– Nu mai există prescriere. Am înțeles că acest dosar poate dura oricât, dar va trebui ca, în final, să aibă o finalitate.

– Avem în România o lege a imprescriptibilității crimei, din 28 februarie 2012. A fost un alt efort al Asociației 21 Decembrie. Desigur, au participat și Institul pentru Investigarea Crimelor Comunismului, domnul Vladimir Tismăneanu, doamna Macovei – care a lucrat la proiect – și Parlamentul.

– Spuneți-mi, de ce fuge Ion Iliescu de răspundere. Ați discutat vreodată cu el?

– Niciodată!

– Dar nu ați fost interesat să vedeți ce este în mintea fostului președinte?

Cum vede el evenimentele? – Sunt extrem de multe declarații date de Ion Iliescu, dânsul nu recunoaște nici la Revoluție ce s-a întâmplat după 22 Decembrie, nici la Mineriadă. Nu recunoaște nici acțiunea pe care a făcut-o Asociația 21 Decembrie.

– Ce vreți să spuneți, că doar nu trăiește în Coreea de Nord!

– Spune … „ce merge Mărieș la CEDO, credeți că CEDO ascultă de Mărieș sau de Asociația 21 Decembrie?”

– Bine, nu ascultă de Mărieș sau de Asociația 21 Decembrie…

– Cred că v-am dat acolo una dintre declarațiile sale. Din acest punct de vedere, dânsul stă foarte slab la capitolul Justiție, nu e pregătit. (…) Ce m-a surprins în înregistrare, este că dânsul afirmă „mergeți și reocupați piața”. Care, că era goală?! În 14 iunie dimineața, nu era nimeni acolo…

– Știți, sună ca un comandant de oști care trimite un nou val de trupe într-o anumită zonă.

– Așa s-a purtat permanent.

Două milioane de gloanțe s-au tras în București

Teodor Mărieș: Avem, în aceste documente, muniția care a fost folosită. S-au folosit aproape două milioane de gloanțe în seara de 21 decembrie doar în București…

Dan Andronic: Două milioane de gloanțe!?

– Un milion nouă sute de mii și ceva de gloanțe, aproape un cartuș pentru fiecare bucureștean, iar aceste gloanțe au lăsat bălți de sânge din trupurile eroilor. În București, în seara de 21 decembrie, vorbim de 21 de morți.În total, 600 de morți din datele oficiale, după 22 decembrie. La nivelul întregii țări, de o mie o sută… eu spun cu certitudine 1.200 de morți din ultimele date. Doar după 22 decembrie avem peste 900.

Mineriada din 13-15 iunie 1990, o operațiune militară

Dan Andronic: Până la urmă, 13-15 iunie poate fi calificată și ca o operațiune militară?

Teodor Mărieș: Dar este o operațiune militară.

– Aveți dovezi?

– Da, sigur! Avem, în primul rând, planul de evacuare a Pieței Universității, care a fost comandat în data de 11 iunie. Pe 11 iunie, am avut o întâlnire la Guvern, eu am fost la Guvern la acea întâlnire, la ora 15,00 …

– 11 iunie 1990?

– Da, 11 iunie 1990, sigur nu au vrut să răspundă la niciuna din întrebări, nu au vrut să semneze protocolul cu noi. Au semnat un protocol, vezi Doamne, că s-ar înființa un post de televiziune, acel Soti, dar în rest nu au vrut să discute nici de adevăr, nici de ce s-a întâmplat în perioada Revoluției, nici de cele două miliarde de dolari pe care ei îi consumaseră deja din bugetul de stat. Nimic din ce am vrut noi să discutăm. Am fost refuzați. Bineînțeles, a fost dată și presa afară. Și, la ora 16.00, imediat după ce noi am ieșit de acolo, s-au întrunit capii Frontului Salvării Naționale, adică Ion Iliescu, Petre Roman, Mihai Chițac, Stănculescu și așa mai departe…

Virgil Măgureanu, number one la mineriadă

– Haideți, să vă citesc din componența Consiliului acesta de Uniune Națională. Ion Iliescu, secretarul președintelui – Mihai Sion Bujor…

– El nu a participat.

– Consilier al președintelui, Virgil Măgureanu, a fost?

– A fost, a fost number one pentru această mineriadă.

– În ce sens?

– Păi, domnul Măgureanu coordona deja cel mai important serviciu secret al României și mă refer aici la SRI, ale cărui operațiuni în Piața Universității sunt binecunoscute. Eu am avut și un proces cu ei la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, unde în acest dosar am avut câștig de cauză, ca în toate celelalte, cu recomandarea pe care o face CEDO către statul român, de schimbare a Legii siguranței naționale. Este o chestiune foarte importantă, nu doar că am oprit prescrierea în cele două dosare și, implicit, în dosarul comunismului, vedem acum prima condamnare a lui Vișinescu…

– Asta poate să vă dea speranțe…

– Practic, am câștigat acest proces cu ei, o să vă citez doar finalul „absența garan țiilor necesare în legislația națională a permis ca infor mațiile din 1990 culese de Serviciul Român de Informații privind subiectul Mărieș să fie păstrate încă de către acest serviciu, 16 ani mai târziu, se raportează la 2007…

– Aveți dosar de urmărire informativă.

– În plus, în lipsa garanțiilor în legislația națională pertinente, domnul Mărieș riscă în mod serios să-i fie ascultate convorbirile telefonice și acum. În consecință, privitor la domnul Mărieș a fost violat articolul 8 din Constituție, legat la viața privată …

– Deci, vorbim de o operațiune militară în iunie 1990, la care participă, că am găsit declarația lui Chițac: Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, N.S Dumitru …

– Ideologul FSN-ului de atunci.

– Unul dintre cele mai importante personaje.

– Cele mai importante!

– Din câte îmi aduc aminte, parcă a murit, nu?

– A murit.

Întâlnirea de la Scroviștea

– Gheorghe Robu, bănuiesc, că e fostul procuror general al României, Victor Atanasie Stănculescu – ministrul Apărării Naționale, Vasile Ionel – adjunctul ministrului Apărării, apoi consilier prezidențial al lui Ion Iliescu pe probleme de securitate națională, Virgil Măgureanu – șeful SRIului, Dan Predescu – primarul Capitalei, doctorul Iacob – adjunct al ministrului Sănătății, Aurel Florescu – cel care a condus, ulterior, Parchetul Militar.

– Florescu a fost primul șef al Parchetelor Militare de după 1990.

– Deci toți acești oameni se întâlnesc la Palatul Victoriei, care în acea vreme era și sediul Președinției, acolo își desfășurau acti vitatea. Era și sediul Guvernului, și sediul Președinției.

– Da.

– Ca să discute eliberarea Pieței Universității și începe acea operațiune militară.

– Nu este suficient! Se retrag apoi la Scroviștea, la ora 18.00, unde hotărăsc să dea dispoziție ca a doua zi, pe la 12.00, să elibereze Piața Universității. Deci nu pe 13, pe 12. Mihai Chițac le cere un răgaz de o zi pentru a face planul. Execută planul de evacuare a Pieței Universității cu toate structurile de forță și acest plan, dacă vedeți în partea de jos scrie cine-l comandă…

– În partea de jos nu se mai vede că e copie, dar scrie așa: „S-a întocmit pe baza ordinului verbal al președintelui ales al României, domnul Ion Iliescu, dat în ședința din 11.06.1990 ora 16.00, discutat și aprobat verbal de primul-ministru al Guvernului provizoriu, domnul Petre Roman, în ședința din 12.06. 1990, ora 12.00.”

– Deci a doua zi a fost aprobat de primul-ministru. –

Deci este un document strict secret. Cum ați ajuns în posesia lui?

– Chițac l-a adus și l-a predat generalului Voinea după 16. –

Generalul Chițac era fostul ministru de Interne. El a venit cu originalul?

– Da, sigur, el a venit cu originalul. A venit și a predat la Parchetul general originalul.

– Ca să îl înfunde pe Ion Iliescu…

– Bun, așa a considerat Mihai Chițac să se revanșeze, probabil, față de crimele de la Timișoara, cel puțin. Pentru că el a fost condamnat în dosarul de la Timișoara alături de Stănculescu. Poate că s-a revanșat. Poate s-a răzbunat pentru că el a fost schimbat pe data de 14 din funcția de ministru de Interne și lumea nu prea știe și spune „domnule, Chițac a acționat în 13, în 14, în 15”. Nu! În 14, ministru de Interne era domnul Doru Viorel Ursu. La ora 12.00 era instalat în funcție. La ora 10.00 deja l-au demis pe Chițac.

– Dar de ce l-au demis?

– Probabil că nu și-a făcut datoria în 13 suficient. Eu am simțit acest lucru în întâlnirea pe care am avut-o în 13, după ce am fost reținut dimineața pe la 04.30, în zona Batiștei.

Doru Viorel Ursu ascunde multe fapte de care nu e străin

Dan Andronic: Doru Viorel Ursu era văzut ca un om mai luminat, nu?

Teodor Mărieș: Da, mai luminat. Din păcate, ascunde multe fapte săvârșite în 14 și 15, fapte de care el nu este străin. Probabil că ancheta va dovedi. Eu am fost ridicat în dimineața de 14, am fost prins și arestat. Am zburat din mașină, în gardă de doi, namile de doi metri. Când primul a plecat să întrebe unde să fiu dus, am zburat și eu după el, din mașină. Am avut noroc. Am fugit din mașină și am alergat spre generalii care erau pe scările unde astăzi se află borna Km.0 al democrației, chiar în Piața Universității. Spre Teatrul Național. Și acolo erau generalul Câmpeanu și Diamandescu. I-am întrebat „de ce ați intrat”, nu o să spun cuvântul, în orice caz într-un mod neortodox, „peste noi? Vreți să ne batem? Îmi spuneți cu două zile înainte să ne pregătim, dar nu intrați noaptea peste noi ca ultimii hoți, ultimii tâlhari”. De fapt criminali, până la urmă. Acum putem vorbi de crime și avem complet spatele acoperit. (…) Pe trotuar se afla Mihai Chițac care a îndrăznit să întindă mâna, culmea! Am refuzat zicând „eu nu dau mâna cu tine, domne!”. A pus mâinile la spate și a plecat câțiva pași mai încolo, fără să reacționeze la spusele violent verbale ale mele. M-a surprins și mi-am dat seama că, în acest joc, el va fi omul de sacrificiu. Mi-am dat seama chiar în momentul ăla. După care am fost luat și dus la Poliția Capitalei, reținut toată ziua de 13 și anchetat. În fine, Chițac a realizat și spune și el: „Atunci când am fost sunat și chemat la Guvern, mi-am dat seama că voi fi demis”. Spune în declarație. Dar l-au folosit. Probabil că îl aveau la mână de la Timișoara…

Președintele Asociației 21 Decembrie: Iliescu s-a speriat când a văzut documentul secret în mâinile anchetatorilor

– Dan Andronic: Să discutăm un nou fragment al discursului ținut de Ion Iliescu, în 14 iunie 1990, dimineața: „În dimineața zilei de ieri, grupuri organizate de elemente incitate, multe drogate, înarmate cu diverse obiecte contondente, bare, cu lanțuri, cu pietre, cu cărămizi, cu țiglă, au atacat cordoanele de polițiști înarmate cu sticle incendiare, au dat foc la autobuze, la mașini, și apoi, grupuri, s-au îndreptat spre clădirea Poliției pe care au incendiat-o, spre clădirea Ministerului de Interne, spre seară, precum știți, au invadat și clădirea Televiziunii care a trebuit să-și întrerupă emisia. În cursul serii, grupuri de muncitori și polițiști au reușit să reelibereze Televiziunea și spațiul din jurul acesteia”. Domnule Mărieș, ce mă uimește, chiar și acum, după 25 de ani, este lucrul ușor manivelist în care Iliescu vedea lucrurile. Pe de o parte, fasciștii, iar, pe alta, era Armata Roșie, ca să zic așa. (…) Imaginea pe care Ion Iliescu o prezintă miilor de mineri aflați în fața Palatului Victoria este ușor apocaliptică.


FOTO: Teodor Mărieș



– Teodor Mărieș: Minerii veneau din galerii. Nu erau oameni informați, erau obosiți.

– Au fost urcați în tren și aduși la București. Deci nu știau. Singura lor sursă, foarte credibilă, de informație a fost, în acele momente, Ion Iliescu. (…) Se vede că există un plan de acțiune pentru eliberarea Pieței Universității, după cum este denumit documentul prezentat de generalul Chițac(…). Astea sunt documente pe care le putem găsi și în dosar, cu excepția discursului despre care vorbim. De ce nu se accelerează această anchetă?

– Revin și insist pe actul de represiune militarizat din 13 iunie.

23 decembrie și 14 iunie seamănă foarte bine

– Este o operațiune militară împotriva unor cetățeni.

– Da, am rugămintea să observați Jurnalul de luptă. Nu planul de luptă, ci Jurnalul Armatei, în care personal Ion Iliescu dă dispoziție Armatei, Ionel Vasile, șeful de Stat Major, refuză să scoată Armata în stradă. Iar Ion Iliescu, președinte ales, fără niciun fel de calitate, pentru că situația de atunci nu oferea niciun fel de calitate președintelui ales (…), Iliescu își permite să dea ordine instituțiilor statului.

– Generalul Dan Voinea a spus despre acest document „domnule, în momentul în care i l-am arătat lui Ion Iliescu, i s-a făcut rău!”. Ion Iliescu, se pare, nu a știut că există un asemenea document.

– Celor de la Armată le-a fost frică după diversiunea din ’89. Și nu numai. Armata a participat și a reprimat 17-21 decembrie, după care a trecut la reprimare începând cu 22 decembrie, într-o diversiune combinată între Frontul Salvării Naționale și MApN, sub cupola Consiliului Militar Superior. Era organismul care, pretindeau ei, ar fi condus acțiunile după 22 decembrie, pentru eliberarea țării de teroriști și elemente securisto-teroriste, e un alt subiect care ar fi trebuit abordat foarte serios, pentru că dimineața de 23 decembrie și cea de 14 seamănă foarte bine. Dar, revenim la subiect. Aici se vede partea militară. 1. Avem proba înregistrată și declarația senzațională dată de Dinu Patriciu(…), în care apare direct înregistrarea, cum se dau foc la mașini – „Dăm foc la mașini, așa cum ne-am înțeles cu președintele, Mihai Chițac, Diamandescu”. Deci, nu avem niciun dubiu că a fost o operațiune specială. 2. Televiziunea Română era o instituție la momentul respectiv, nu putea nimeni să apese butonul de oprire a emisiei decât cu acordul serviciilor. O altă chestiune, faptul că au fost îndrumați manifestanții spre Ministerul de Interne, mie îmi spune…

Oamenii au fost împinși ca să se poată trage în ei

– Când spuneți „au fost îndrumați”, la ce vă referiți?

– Probele or să spună… Cineva a avut grijă să-i dirijeze spre Ministerul de Interne. E un lucru care seamănă foarte tare cu Timișoara. (…) Acolo, în Piața Operei nu au putut să tragă și atunci i-au canalizat, chiar i-au împins spre un obiectiv militar – un Comisariat Militar Județean – și când au ajuns acolo au tras. Cam seamănă scenariul cu Timișoara. Sigur, că ei l-au adaptat în funcție de evoluția evenimentelor și în funcție de datele care rezultau din teren.

Minerii au fost coordonați în permanență de ofițerii lui Măgureanu

– Dan Andronic: Îmi aduc aminte că, la un moment dat, Iosif Dumitru a avut misiunea de a aduce muncitori.

– Teodor Mărieș: Dar avem în scris, negru pe alb! 4-5 mii de muncitori.

– Și, pentru că nu a fost în stare să mobilizeze aceste mase…

– Au refuzat! Din Pipera și parcă de altundeva au refuzat să mai vină. La Televiziune au venit, au fost prezenți. I-am văzut eu. Băteau, pur și simplu rupeau crengi din copac. Erau îmbrăcați în salopete. (…) Dar întreb, pentru cine? Într-adevăr, Bucureștiul a ieșit mașiv în stradă în data de 13, solidari cu cei care au fost agresați în 13 dimineața, în Piața Universității. Același lucru s-a întâmplat în 22 dimineața, în urma măcelului de la Universitate. (…)A ieșit un milion de oameni în stradă în 22 decembrie, în susținerea victimelor agresiunii din 21. Același lucru s-a întâmplat și în 13. Lucru care i-a speriat, dar minerii erau pregătiți. Nu există niciun dubiu că această decizie, de venire a minerilor era pregătită și era în planul de acțiune. (…) Acești oameni nu știau în București să circule decât către casa domnului Ion Neacșu, a lui Corneliu Coposu, a Asociației 21, a Asociației deținuților politici, a GDS. Acești oameni au fost coordonați în permanență, începând cu 14 dimineața, de către ofițeri SRI, trimiși de Virgil Măgureanu în persoană. (…)

– Să ascultăm ultima parte a discursului lui Ion Iliescu, din 14 iunie 1990. Un document foarte puțin cunoscut.

– Și foarte util pentru anchetă.

– „(…) V-aș ruga pe dumneavoastră, mineri, care sunteți grupați, organizați, să vă îndreptați în coloană pe bulevard, până la Piața Universității, pe care să o ocupați definitiv dumneavoastră după care, în conlucrare cu forțele de ordine, vă rugăm să asigurați paza Pieței Universității, pentru ca să se efectueze lucrări de curățire și de redare a circulației acestui nod. Dumneavoastră să fiți paznicii, în conlucrarea cu forțele de ordine, ai acestui punct central din Capitală. Vă mulțumim foarte mult, vă rugăm să faceți totul pentru a elimina excesele, pentru a elimina actele sângeroase și dumneavoastră să asigurați paza necesară împotriva tuturor elementelor extremiste care și-or mai face apariția în această zonă. Vă mulțumim foarte mult tuturor. Drum bun și cu bine! Succes!” Domnule Mărieș, când Ion Iliescu zice „elimine excesele” dumneavoastră ce înțelegeți? Excesele acelor „elemente fasciste”, „drogate” ?…

– Care nu mai existau în data de 14. Dacă în 13 au existat oameni care mai ieșiseră…

– Ce rost a avut? Ce rost mai avea această… operațiune, care este paramilitară, de data aceasta?

– Da, militară…

– Nu! Paramilitară. Îi trimite, mai întâi vă duceți voi, faceți ordine acolo, eliminați tot ce înseamnă exces, cetățean cu barbă, cu perciuni sau cu papion, eliminați excesele și după aceea conclucrați cu forțele de ordine. Eu așa înțeleg din logica acestui discurs. Terminați voi ce e de terminat pe acolo…

– Care nu mai era de terminat, pentru că era curat.Oamenii au fost bătuți în Piața Universității, dar imaginați-vă dumneavoastră că minerii au acționat pe multe alte străzi. Au acționat inclusiv în cartierul Ferentari, de unde au luat 1.000 de romi, care nu aveau nicio legătură cu Piața Universității, i-au luat , i-au încărcat în rabe și i-au descărcat precum pietrele sau ca și nisipul și i-au aruncat, pur și simplu, la Măgurele și Rahova. Sunt volumele cu fotografia fiecăruia..

– Dar care era rostul? Era stupid…

– Nu înțeleg. Un mic pogrom a fost împotriva țiganilor în acea zi. Acești oameni, cu bunele și cu relele lor, acești oameni nu au avut nimic de-a face cu Piața Universității.

– Credeți că acolo tot SRI i-a îndrumat?

– Da! Cu certitudine! Trebuia să arate cine sunt aceste elemente care vin, care au luptat, care, mă rog, au fost în Piața Universității, și trebuia arătate niște fețe. Sigur, dacă acele fețe arătau… puțin și erau mai brunete decredibilizau toată Piața. Și, atunci, au găsit aproape 1.000 de oameni, pe care i-au luat efectiv din case, i-au încărcat în rabe și i-au aruncat în unitățile militare!

Sistemul, complice la devalizarea economică a României de 25 de ani

– Dan Andronic: Eu cred, din tot ansamblul care rezultă, că vorbim de un sistem. Deci Ion Iliescu este reprezentantul unui sistem, care nu neapărat are legătură cu decembrie 1989 și cu iunie ,90, dar are, undeva, niște conexiuni cu acea zonă istorică din România. (…) Eu nu cred aici că Ion Iliescu este protejat că, la documentele care sunt, nici nu ar avea cum să fie protejat. (…) Nu vorbim de lucruri de acum 60 sau 70 de ani, vorbim de lucruri care s-au întâmplat la începutul istoriei recente a României.

– Teodor Mărieș: Deci, dumneavoastră puneți punctul pe I referitor la sistem. Sistemul este în tot și în toate. Sistemul a încercat, în primul rând, după 22 decembrie, să stranguleze, atât cât s-a putut, Justiția, pentru a nu se afla ce s-a întâmplat înainte, în perioada regimului comunist. El a fost complice, după 22 decembrie, la crima după 22 decembrie, 13-15 iunie.

– Da, dar ce facem după ultimul mandat al lui Ion Iliescu? Când Ion Iliescu nu mai reprezenta nimic!

– Da, dar sistemul a rămas!

– Păi asta spun și eu.

– Sistemul a rămas. Că pe domnul președinte Emil Constantinescu l-a înfrânt cumva sistemul sau, mă rog, a folosit domnia sa o sintagmă, și președintele Băsescu recunoaște că, o țâră, a fost șicanat de către sistem și, poate, de multe ori pus chiar în genunchi, că recunoaște sau nu recunoaște domnia sa. Acest sistem există și acest sistem este în sistemul judiciar românesc – mă refer aici la procurori, judecători, în serviciile speciale. În Dosarul Revoluției există două declarații făcute de doi șefi de servicii în funcție…

– Cine?

– Având în vedere că, totuși, dosarul este în lucru aș zice să nu divulgăm.

– În funcție la acel moment sau acum?

– Până atunci sau până acum și și acum. Există foarte mulți oameni implicați care …

– Cei doi șefi de servicii de informații… ce?

– Au fost acolo. Au fost acolo, la evenimente. Au fost la acele evenimente! Ca ofițeri! (…) Acest sistem s-a menținut și se menține… pentru că el s-a menținut… a pornit pe crimă, încă din anii ,50, a încheiat-o pe crima din decembrie ,89 și nu puțin… A continuat acea crimă din 13-15 iunie și au furat timp de 25 de ani! Deci ei sunt complici, după crimă, la hoția și devalizarea economică a României în ultimii 25 de ani și normal că se țin toți ca și câinii! Să-mi fie iertată expresia! Acesta este motivul pentru care ei șiau dorit prescrierea lor, uitarea lor și scrierea istoriei de către ei.

Mărieș: Revoluția și Mineriada au avut aceiași oprimatori

– Dan Andronic: Până să ajungă minerii, Ion Iliescu, în calitate de președinte al României, așa cum rezultă din Jurnalul de luptă al Garnizoanei București, „în data de 13, ora 15.45, președintele României a cerut telefonic, la Marele Stat Major, generalului maior Șchiopu Nicolae, să se intervină cu două detașamente de miliari din unitățile MApN în sprijinul trupelor Ministerului de Interne existente în Piața Universității”…

– Teodor Mărieș: Deci confirmă că toate unitățile… SRI erau în stradă, Ministerul de Interne era în stradă și urma Armata. Armata refuză ordinul… Și Ion Iliescu insistă. Dacă mergeți pe paginile următoare veți vedea cum insistă și chiar se execută ordinele. Se scot tancuri, se scot oameni cu muniție în stradă.

– Aveți dreptate, insistă, cere ca armata să întărească apărarea la celelalte obiective, Ministerul de Interne, SRI etc., după care am văzut că dă aprobare să folosească gazele lacrimogene, în zona sediului Ministerului de Interne. În primul rând, de ce trebuia aprobarea președintelui? Era nevoie, era comandantul suprem al Forțelor Armate și trebuia ca el să dea ordinul?

– El nu era nimic! El era un simplu cetățean, din punct de vedere constituțional, el nu are nicio acoperire pentru ordinele pe care le-a dat, indiferent ce spune. Din punct de vedere a ceea ce a reprezentat el… „căpetenie de oști”, putem să spunem acest lucru, și militarii și paramilitarii, Ion Iliescu este tot Ion Iliescu începând din 22 decembrie seara, când creează diversiunea securistă…

– Asta l-am întrebat și pe generalul Dan Voinea, cel care are o cunoaștere destul de amplă asupra acestor evenimente, dacă nu vi se pare că există o linie care leagă cele două evenimente? Ca și când, în decembrie, au preluat puterea, iar în iunie au desăvârșit acest proces. E ca un proces din perioada bolșevică…

– Există o perioadă, și am spus-o și în acțiunile pe care le-am întreprins, atât la Parchet cât și la CEDO, este perioada infracțională decembrie 1989-iunie 1990. Deci, sunt aceleași victime…

– Deci vedeți un singur…

– Absolut! Eu văd un singur dosar. Și la CEDO, eu și Asociația „21 Decembrie” am făcut o singură acțiune. Însă Curtea Europeană, acolo la Secția Română, probabil că s-a întâmplat ceva, pentru că s-a rupt cererea noastră în două. Una pentru Revoluție și una pe Mineriadă.

– Care poate fi sensul juridic al disjungerii?

– Prea se vede continuitatea crimei din decembrie și până în iunie ,90. Repet: aceiași oprimatori împotriva acelorași demonstranți pașnici, care nu au deținut arme deloc.

„Doina Cornea a căzut în plasa lor”

– Eu am stat să mă întreb: Ion Iliescu chiar credea lucrurile acestea?

– Ion Iliescu credea un singur lucru și știa un singur lucru: începând cu 22 decembrie, după masă, când el apare în balconul Comitetului Central, complet neinspirat – adresându- le „Stimați tovarăși, Ceaușescu a întinat idealurile comunismului” și așa mai departe, iar mulțimea a reacționat „Nu suntem tovarăși! Fără comuniști!” – a știut cu precizie că el nu mai are loc în conducerea structurilor de stat din acel moment.

– Păi nu, și a avut de trei ori…

– A creat diversiunea din 22 decembrie, a păcălit o lume întreagă, nu o țară întreagă, inclusiv televiziunile europene, americane, din Japonia au transmis lovitura dată Revoluției la București, nu Revoluția de la București! S-a făcut o mare confuzie. Au trebuit 20 de ani ca aceste televiziuni să vină la Asociația „21 Decembrie” să ia informații, abia la 20 de ani, s-a lămurit ce s-a întâmplat, cât de mare a fost diversiunea. El a știut că tot ce se întâmplă în stradă începând cu 23, 24… 26, deja în metrou, s-a încercat o acțiune împotriva Frontului Salvării Naționale care a fost oprită, chiar și de doamna Doina Cornea, săraca, a făcut un apel la televiziune, că să stăm liniștiți, să lăsăm să conducă, că e bine cine conduce. A căzut în plasa lor! În fine, nu vreau să o acuz de nimic pe distinsa doamnă! Din ianuarie, Televiziune, Piața Universității, tot timpul hărțuire, hărțuire… Pentru ce?! „Vrem adevărul: cine a tras în noi până-n 22, cine a tras în noi după 22”. Se făcea deja distincția. Deci unii știam ce s-a întâmplat. Or, el, permanent, a știut că acești oameni, care îi cer demisia, îi cer adevărul, într-o zi, s-ar putea s-o și obțină! Iar acești oameni trebuia reprimați. Pe lângă acești oameni, mai participau și PNȚ și PNL care, sigur, liderii de atunci, domnul Coposu, respectiv, domnul Cîmpeanu, achiesau și agreau mișcările din Piața Universității, societatea civilă, incipient înființată „21 Decembrie”, GDS-ul, deținuții politici și așa mai departe, ziarele, și mă refer la „România liberă”, în special, sigur, și la „Baricada”, „Zig-Zag” și așa mai departe. Personalitățile vremii de atunci, oameni de cultură, care au venit în balcon și au susținut revendicările Pieței Universității, atât pe aflarea adevărului, cât și pe legea lustrației, pentru că vorbim de Piața Universității și de Punctul 8 de la Timișoara! Toate aceste forțe – deveniseră o forță, pentru că se venise într-un loc, luptau împreună și aveau obiective comune – trebuia reprimate. Ele au fost reprimate, alături de Comitetul de organizare al Armatei, înființat în februarie ,90, în perioada 14 și 15 iunie. Au fost lichidați toți.

– Să intrăm puțin și în mecanica a ceea ce a urmat. Odată, cel puțin cu venirea președintelui Emil Constantinescu, lucrurile ar fi trebuit să se schimbe.

– Cu certitudine!

– Și, nu știu, poate s-au și schimbat.

– Parțial da, pentru că s-au și făcut câteva dosare mici, legate de Revoluție. Mici în sensul de… ca zonă. Timișoara, Clujul și Sibiul nu sunt evenimente mici, dar sunt pe zone.

– Dar Dosarul „București” este, în continuare, nerezolvat.

– Dosarul la nivel național, Dosarul Asociației „21 Decembrie”, Dosarul 97/P/90, acesta a fost numărul de bază al dosarului, este în nelucrare din anul 2007, atunci când Curtea Constituțională a dispus ca acest dosar să fie trimis către Secțiile Civile, pentru că acolo unde sunt implicați militari și civili, dosarul trebuie să fie lucrat de către Secția Civilă. Au stat acolo până în 2014 când, același legiuitor vine și spune: Nu! Dosarele în care sunt implicați militari și civili se duc înapoi la Secția Militară. Deci, ei le-au plimbat…

Te-ar putea interesa și: