Cu privire la aparţia unui al doilea val de infecţii, medicul Virgil Mustea a spus: „Nu știu. Este posibil. Eu totuși sper că avem un popor înțelept și inteligent, care să încerce să respecte totuși regulile și să nu braveze, pentru că, dacă nu se vor respecta regulile, vom brava în continuare și vom avea cu siguranță un al doilea val de pandemie”.

Primele cazuri vor apare cam la o săptămână, între o săptămână și două săptămâni de la relaxare

„Dacă nu se nerespectarea regulilor, creșterea va fi progresivă și la un moment dat s-ar putea să ne confruntăm cu situația în care foarte mulţi pacienți să fie bolnavi (…)Dar dacă va veni un val foarte mare de pacienți, foarte probabil că vor fi și cazuri care nu vor avea loc în spital și, Doamne ferește să ajungem în situația Italiei, sau Franței, sau Spaniei, unde, ați văzut, stăteau până se agravau la domiciliu, pentru că nu aveau unde să îi interneze și îi internau doar când erau gravi. Și toate cercetările noastre și observațiile noastre au arătat că pacienții cu cât vin mai devreme și sunt depistați mai precoce evoluția bolii este mai bună și riscul de a evolua sub forme severe, chiar și la persoanele cu risc, este mai mic”.

În opinia medicului Virgil Mustea, al doilea val nu va fi la fel de agresiv

„Nu cred că e vorba de agresivitate a virusului în sine, este vorba de pacienții care se vor îmbolnăvi. Ați văzut, se fac cozi de către persoane în vârstă. Sunt convins că dintre aceste foarte mulți, și chiar dacă sunt mai tineri, sunt și cu risc pentru că au boli asociate, iar statistica arată că aceste persoane, dacă fac boala, fac forme severe de boală, unele critice, şi din rândul acestora în mare majoritate a cazurilor apar decesele./eradu/atataru/ Noi, în primul rând, trebuie să fim solidari, să nu fim egoişti și să ne gândim și la aceste persoane, să încercăm să-i protejăm, iar o atitudine în care noi nu respectăm regulile și devenim focare de contaminare, foarte ușor sau un singur pas este până a-i contamina și pe aceștia şi a crea o problemă…”

Testarea în masă  trebuie făcută cu cap

„Da, este binevenită, dar trebuie făcută şi aceasta cu un cap, pentru că depinde să știi ce să testezi şi unde să testezi. Sunt mai multe teste pe piaţă, sunt teste de determinare a anticorpilor, atât IgM, cât şi IgG, sunt teste de determinare a antigenelor sau a ARN-ului viral. În fiecare situaţie, aceste teste pot fi bune, numai că trebuie să știi când să le folosești, pentru că dacă nu le foloseşti optim, s-ar putea să ai rezultate false, să ai evaluări false și, de fapt, să îţi faci poate mai mult rău”, a declarat doctorul Virgil Musta

Nici epidemiologii nu sunt siguri, aţi văzut, sunt tot felul de teorii care încă nu sunt demonstrate

Virgil Musta: „Deocamdată, nu avem date; vom putea spune la anul, pe această perioadă a anului. Deocamdată, este un virus nou, noi putem face doar comparări cu alți viruși care există deja și al căror comportament îl cunoaștem, dar nu avem toate datele şi aş prefera să nu fac referire la acest lucru, pentru că, pe de o parte, eu nu sunt epidemiolog şi nu am noţiunile necesare ca să evaluez această situaţie, pe de altă parte, eu cred că nici epidemiologii nu sunt siguri, aţi văzut, sunt tot felul de teorii care încă nu sunt demonstrate, pentru că istoria nu a reușit să le demonstreze sau să le infirme sau să le confirme”.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE