Întâlnirea Xi-Putin de la Beijing. Ce documente vor semna cei doi lideri
- Mădălina Sfrijan
- 20 mai 2026, 08:21
Putin Xi. Sursa foto: Captură video
Președintele Chinei, Xi Jinping, l-a primit pe liderul rus Vladimir Putin la Beijing, într-o ceremonie desfășurată la Marea Sală a Poporului, eveniment care a avut un protocol amplu, cu elemente militare și simbolice menite să atragă atenția asupra relației bilaterale.
Putin și Xi au început discuțiile
Vizita este considerată prima deplasare externă oficială a lui Vladimir Putin din acest an, iar contextul internațional actual amplifică semnificația politică a întâlnirii. În același timp, Rusia se confruntă cu o izolare tot mai accentuată pe scena globală, iar relațiile cu China devin esențiale din punct de vedere strategic și economic.
Primirea oficială a inclus intonarea imnurilor de stat, trecerea în revistă a gărzii de onoare și un moment festiv în care copiii au întâmpinat delegațiile cu steaguri și mesaje de bun venit, toate aceste elemente contribuind la o imagine de apropiere și cooperare între cele două state.
„Legăturile dintre Rusia şi China sunt la un nivel fără precedent”, i-a spus preşedintele Vladimir Putin omologului său chinez Xi Jinping la Beijing, miercuri.
După ceremonie, discuțiile au început imediat, mai întâi într-un format restrâns, urmate apoi de negocieri extinse cu participarea delegațiilor oficiale.

Putin Xi. Sursa foto: Captură video
Cei doi lideri, despre ordinea globală și cooperare strategică
În declarații, cei doi lideri au evidențiat nivelul ridicat al relațiilor bilaterale și au transmis mesaje privind necesitatea unei ordini internaționale mai echilibrate.
Xi Jinping a descris contextul global drept unul instabil și dominat de tendințe unilaterale, evidențiind rolul comun al Chinei și Rusiei în Consiliul de Securitate al ONU.
La rândul său, Vladimir Putin a transmis că relațiile economice dintre cele două țări continuă să se dezvolte într-un ritm constant și a reafirmat poziția Rusiei de furnizor de energie de încredere, inclusiv în contextul tensiunilor internaționale generate de conflictele din Orientul Mijlociu și evoluțiile din Iran.
Cooperarea energetică, loc important pe agenda discuțiilor dintre Vladimir Putin și Xi Jinping
Unul dintre punctele importante de pe agendă a fost cooperarea energetică, unde discuțiile au vizat inclusiv un proiect de conductă de gaze naturale cu o capacitate estimată la aproximativ 50 de miliarde de metri cubi pe an, proiect care ar putea consolida semnificativ interdependența economică dintre China și Rusia.
Două documente vor avea un rol central, potrivit presei dun Rusia. Este vorba despre o declarație comună privind consolidarea în continuare a parteneriatului cuprinzător și a interacțiunii strategice, precum și despre o declarație referitoare la apariția unei lumi multipolare și la conturarea unui nou tip de relații internaționale.
Pe lângă aspectele economice și de securitate, Vladimir Putin i-a adresat lui Xi Jinping o invitație oficială de a efectua o vizită în Rusia în cursul anului viitor. Liderul chinez a mai fost la Moscova în luna mai a anului trecut.