Intâlnire istorică între Barack Obama şi Raul Castro. ”Obama este un om cinstit”
- Alexandra Ciliac
- 12 aprilie 2015, 11:16
Președinții american și cubanez, Barack Obama și Raul Castro, au deschis sâmbătă un nou capitol în istoria relațiilor dintre Washington și Havana, la Summitul Americilor, din Panama, aceasta fiind prima reuniune bilaterală la cel mai înalt nivel între Statele Unite şi Cuba din ultimii 50 de ani.
Barack Obama a subliniat că noua politică a Statele Unite față de Cuba marchează un ”moment de cotitură” în spațiul latino-american. ”Faptul că președintele Raul Castro și cu mine ne aflăm astăzi aici este un eveniment istoric”, a punctat liderul de la Casa Albă.
La rândul său, liderul cubanez a susținut un discurs în care l-a caracterizat pe omologul său american drept un ”om onest”.
Raul Castro și-a exprimat totodată susținerea față de omologul său venezuelean, Nicolas Maduro, ale cărui relații deosebit de tensionate cu Washingtonul au determinat Administrația americană să considere situația politică din Venezuela o ”amenințare” la adresa securității interne a SUA.
În luna decembrie, ei au anunțat începerea unui proces de normalizare a relațiilor diplomatice dintre Washington și Havana, rupte din anul 1961.
Raul Castro i-a cerut lui Barack Obama, în discursul rostit, să grăbească scoaterea țării sale de pe lista Departamentului american de Stat ce cuprinde statele care sprijină terorismul și ridicarea embargoului american instituit împotriva Cubei în anul 1962, însă liderul de la Casa Albă a amintit anterior că a făcut demersurile pe lângă Congres, al cărui vot favorabil este obligatoriu în astfel de chestiuni, dar cele două camere ale legislativului de la Washington, ambele controlate de republicani, încă manifestă unele rezerve.
Barack Obama a relaxat parțial embargoul, în limita prerogativelor sale, dar autoritățile cubaneze consideră acest lucru ca fiind ”insuficient”.
La Summitul Americii președintele american, Barack Obama, a avut o "scurtă conversație" de câteva minute și cu omologul său venezuelean, Nicolas Maduro, prima dintre cei doi lideri după ce Maduro i-a succedat lui Hugo Chavez în aprilie 2013.