Întâi-stătătorul Bisericii și funcția de Prim Ministru

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

Funcția de Prim Ministru în istoria României datează din 1859. Conform Convenției de la Paris din 1858, dacă Principatele se uneau, trebuiau să aibă guverne separate. Din 1859 până în 1862, la București și la Iași au fost prim-miniștri diferiți. Din 24 ianuarie 1862, a existat Guvern unic la București. Titulatura exactă a fost de Președinte al Consiliului de Miniștri. Dar ce rol au avut clericii în Guvern? Ne referim la Întâi-stătătorul Bisericii.

Întâi-stătătorul Bisericii, șeful Sfatului, al Legislativului

La București și la Iași, Întâi-stătătorul Bisericii, Mitropolitul era șeful dregătorilor domnești. Prin Regulamentele Organice, Întâi-stătătorul Bisericii Ortodoxe era șeful Adunării Obștești. Executivul, adică Sfatul Domnesc sau al Dregătorilor erau conduși de către un Mare Logofăt. Ministerele se numeau Logofeții.

Când în iunie 1848, Guvernul revoluționar a preluat puterea, șeful Guvernului a fost Neofit, Mitropolitul Țării Românești. El, la un moment dat, a încercat să coopereze cu doi ofițeri care au vrut să aresteze Guvernul provizoriu, coloneii Odobescu și Solomon.

Până la 1859, dar și după aceea, sediul Adunării era la București, pe Dealul Mitropoliei. Asta, pentru că șeful Adunării era Mitropolitul iar canonul îi interzicea să părăsească spațiul mânăstiresc unde viețuia, în alte ocazii decât procesiunile religioase. Din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza datează numele de Primat al României, pentru liderul BOR.

Bilanțul unei zile infernale în România. DSU anunță zeci de urgențe medicale și un deces din cauza temperaturilor extreme

România, în alertă din cauza valului de căldură. Comandamentul Energetic, convocat de urgență

Dealul Mitropoliei. Sursa foto Wikipedia

Patriarhul și Regența

Autocefală din 1885, Biserica  Ortodoxă Română era autocefală. Primatul României era mitropolit. Din 1925, Mitropolitul Primat Miron Cristea a devenit primul Patriarh. La 4 ianuarie 1926, după ce principele Carol a fost scos din linia succesorală, Constituția din 1923 a fost amendată prin introducerea Regenței. În caz că un rege murea fără urmași, iar primul născut nu era valid, al doilea născut devenea Regent. El conducea în timpul minoratului primului născut al regelui aflat în domnie.

Principele Carol II avea un frate, Nicolae și un fiu, pe Mihai. Moartea regelui Ferdinand la 20 iulie 1927 a determinat introducerea Regenței. Principele Regent Nicolae era asistat de Patriarhul Miron Cristea și de Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Regența a funcționat în perioada 1927-1930, iar Președinți ai Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost Gheorghe Buzdugan, respectiv Constantin Sărățeanu.

Întâi-stătătorul Bisericii și fotoliul de șef al Guvernului

Din 10/11 februarie 1938, Întâi-stătătorul BOR, Patriarhul Miron Cristea a devenit Președintele Consiliului de Miniștri. Asta s-a petrecut ca urmare a loviturii de stat date de către Regele Carol al II-lea.

Miron Cristea, Patriarhul BOR, adică Întâi-stătătorul Bisericii a condus Consiliul de Miniștri până la decesul său din data de 6 martie 1939. Din păcate, mandatul Patriarhului Miron Cristea a fost plin de controverse. A continuat politicile anti-semite inițiate de Guvernul Goga instalat pe 29 decembrie 1937. A încurajat disoluția parlamentarismului și a permis interzicerea partidelor politice, cu excepția Frontului Renașterii Naționale, partidul regal, devenit Partidul Națiunii spre finalul domniei lui Carol al II-lea.

Epilog

Din 28 martie 1974, s-a decis ca numele Consiliului de Miniștri să fie schimbat în Guvern. Funcția de Președinte al Consiliului de Miniștri a devenit aceea de Prim Ministru.

Apelul la Întâi-stătătorul Bisericii se făcea, așa cum se poate observa în vremuri de criză politică, atunci când încrederea în oamenii politici era la cote minime. BOR avea un capital de încredere și de aceea, s-a apelat în istorie la Mitropolitul Neofit și la Patriarhul Miron Cristea.