Înlocuieşte fără probleme caloriferele

Înlocuieşte fără probleme caloriferele

Neplăcerile pot fi cauzate atât de unele greşeli de montaj, cât şi de defecte de fabricaţie a materialelor.

Schimbarea caloriferelor vechi, din fontă, cu unele noi, mai performante, este o operaţiune des întâlnită în ansamblul lucrărilor de renovare a unui apartament. Cei mai mulţi proprietari preferă să le înlocuiască pe cele existente, dată fiind vechimea lor - uneori de peste 30 de ani - şi de aici uzura lor fizică şi morală.

Nu de puţine ori este necesară şi schimbarea întregii instalaţii de încălzire dintr-un apartament. Presupunând că instalaţia centrală a blocului funcţionează în parametri normali, problemele care pot să apară ulterior pot fi cauzate atât de unele greşeli de montaj, cât şi de defecte de fabricaţie a materialelor.

„Scurgerile de apă din conducte pot fi provocate de executarea defectuoasă a îmbinărilor cu filet, cu flanşe sau cu sudură, de îngheţarea apei în conducte la întreruperea încălzirii pe timp de iarnă sau în cazul caloriferelor mai vechi, de accentuarea fenomenului de coroziune“, explică inginerul Mihai Stoicescu, de la firma Instacor. Atenţie la îmbinări!

O altă problemă care poate apărea în cazul instalaţiilor de încălzire o constituie neetanşeitatea îmbinărilor cu filet sau folosirea unor fitinguri cu fisuri ori tăierea prea adâncă a filetului. Aceste probleme se produc din cauza execuţiei necorespunzătoare a îmbinărilor, la refacerea instalaţiei de încălzire. Uneori, circulaţia apei prin conducte este blocată din cauza formării sacilor de aer, caz în care caloriferele nu se vor încălzi eficient. De asemenea, înfundarea conductelor afectează buna funcţionare a instalaţiei de încălzire.

Şi în cazul corpurilor de încălzire sunt posibile defecţiuni. „Scurgerile de apă sunt cauzate, în general, de strângerea necorespunzătoare a niplurilor dintre elementele de radiator sau lipsei garniturilor de etanşare ori degradă rii acestora. Mai pot apărea fisuri la elementele radiatorului şi scurgeri pe lângă axul robinetului cu dublu reglaj“, precizează inginerul Doru Cioflică, de la firma MCN Instal Group. Turul şi returul, în diagonală

O a doua mare problemă o constituie blocarea circulaţiei agentului termic în radiator. Acest lucru se produce din cauza îmbinării defectuoase a legăturii de la radiator la coloană, dimensiunii prea mici a ţevii de racordare a radiatorului, înfundării robinetului cu reglaj, ca urmare a acumulării unor impurităţi sau existenţei aerului la partea superioară a radiatorului ori depunerilor de mâl la partea inferioară. Tot o greşeală de montaj este şi montarea în paralel a turului şi returului.

„De obicei, se montează pe diagonală turul cu returul. Spre exemplu, ţeava tur intră pe stânga sus, iar returul trebuie să iasă în dreapta jos“, menţionează instalatorul Nicu Grigore. Astfel, caloriferul va da un randament maxim. Există însă o întreagă altă serie de probleme legate de încălzirea locuinţelor care pot proveni de la proasta funcţionare a sistemului de încălzire centralizat, la nivel de scară de bloc. PONTURI

Cum obţii un randament maxim > Utilizează corpuri de încălzire tip panou, de preferat tipurile mai plate, mai scunde şi mai lungi.

> Nu amplasa corpuri de încălzire în nişe şi nu le monta mascat, în apropierea suprafeţelor vitrate exterioare, în cazul în care încăperea este locuită.

> Nu scoate glafurile peste calorifere, nu monta blaturi din diverse materiale - marmură, lemn, PVC, şi nu trage draperiilor peste calorifere.

> Amplasează caloriferele în colţurile casei orientate spre nord (unde se înregistrează de obicei cea mai mare umiditate) pentru reducerea sau dispariţia condensului.

Ne puteți urmări și pe Google News