India pune pe tarabă ACUM investiții de un TRILION de dolari!

India pune pe tarabă ACUM investiții de un TRILION de dolari!

India are „un potențial imediat” de investiții de un trilion de dolari, a declarat premierul indian Narendra Modi, luni, a doua zi a vizitei sale în Emiratele Arabe Unite. Modi a promis să pună capăt „indeciziei și letargiei” guvernelor indiene anterioare de a atrage investiții străine.

Modi, care este primul premier indian care vizitează Emiratele în ultimii treizeci de ani, a făcut un apel către investitorii internaționali în Masdar City, un proiect aflat în cnstrucție în Abu Dhabi, care va fi primul oraș din lume cu zero emisii poluante.

Făcând apel la o mai strânsă colaborare între cele două țări, Modi a declarat:

„Pe de o parte, India înregistrează o creștere rapidă, pe de alta, lumea privește spre Asia. Dar este Asia întreagă fără EAU?”

India și EAU au strânse legături comerciale. În Emirate locuiesc aproxitaiv 2,6 milioane de indieni expatriați. India este cel mai mare importator din EAU, în vreme ce 17% din exporturile indiene mers spre Emirate.

Per ansamblu, EAU sunt al treilea partener comercial al Indiei, după Statele Unite și China.

Modi și-a continuat declarațiile cuceritoare:

„Sunt 700 de zboruri pe lună între India și EAU, dar a fost nevoie de 34 de ani ca un prim-ministru indian să vină în vizită. Promit că această situație nu se va mai repeta.”

Tot luni, Modi se va adresa pe stadion de cricket din Dubai unei mulțimi de 50.000 de indieni care locuiesc în Emirate.