Încolţită, ANPC îşi menţine poziţia în războiul creditelor

Încolţită, ANPC îşi menţine poziţia în războiul creditelor

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) îşi menţine poziţia cu privire la OUG 50/2010 privind contractele de credite pentru consumatori, a declarat preşedintele ANPC, Constantin Cerbulescu.

Autoritatea a susţinut întotdeauna că aplicarea ordonanţei creditelor să se facă şi creditelor în derulare. Declaraţiile oficialului ANPC apar după ce secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Publice Gheorghe Gherghina a declarat în cadrul dezbaterilor că Guvernul susţine amendamentul adus ordonanţei de către grupul parlamentar al PDL în sensul de limitare a aplicării OUG 50/2010 doar la viitoarele contracte de credite

"Rămâne să discutăm şi noi cu premierul. Noi ne menţinem poziţia deocamdată, pentru că nimeni nu ne-a spus nimic în plus faţă de ceea ce am auzit azi. Noi ne menţinem poziţia în continuare. Urmează să discutăm şi să ne punem de acord. Poziţia ANPC este poziţia pe care o avem în ordonanţă", a adăugat preşedintele ANPC, citat de Agerpres.

Mâine, ordonanţa creditelor se va discută din nou în cadrul Comisiei de Buget, Finanţe şi Bănci. Cu aplicarea OUG 50 numai la viitoarele credite sunt de acord băncile, BNR şi unele grupuri parlamentare.

Ne puteți urmări și pe Google News