Începe Festivalul național pentru liceeni Florian Pittiș!
- Gabriel Fere șteanu
- 8 mai 2014, 02:21
În perioada 12-14 mai cei mai talentați elevi se întrec la Festivalul Național pentru liceeni ,,Florian Pittiș"
A devenit o tradiție ca elevii de la Colegiul Național ,,Gheorghe Lazăr" să organizeze Festivalul Național de arte pentru liceeni ,,Florian Pittiș" . De 7 ani pe scena Teatrului ,,Lucia Sturdza Bulandra" își dau măsura talentului elevi uimitori din toată țara. Pentru concurenți, miza este una ridicată pentru că din sală le urmăresc atenți prestațiile atât colegii, părinții și profesorii, dar și nume importante din lumea muzicii și a teatrului.
Anul acesta s-au înscris mai bine de 30 trupe de teatru şi muzică din liceele din ţară, iar în urma selecţiei au ramas în concurs cele mai bune spectacole şi piese. Finala festivalului va avea loc la Sala “Liviu Ciulei” ( Izvor ) a Teatrului “Lucia Sturdza Bulandra”.
Deschiderea festivalului şi concursul de muzică vor avea loc luni, 12 mai, de la ora 19. Marţi, 13 mai, de la ora 19 se va desfăşura secţiunea teatru. Miercuri, 14 mai de la ora 19 va fi gala şi festivitatea de premiere, urmată de un recital al formaţiei “Viţa de vie” şi spectacolul “Scurt pe doi”, având în distribuţie studenţi ai Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale”, Bucureşti – secţia actorie, premianţi ai ediţiilor trecute.
Juriul care va evalua prestațiile concurenților este format din: Mariana Mihuţ, Mihai Gruia Sandu, Virgil Ianţu, Adrian Despot şi Ionela Neagoe – director adjunct al Colegiului Naţional “Gheorghe Lazăr”. Preşedintele juriului este prof. Victor Ioan Nicolae – director al Colegiului National “Gheorghe Lazãr”, iar Preşedintele de onoare este Anda Pittiş.
Trupa câştigătoare a Marelui Trofeu la secţiunea teatru îşi va juca spectacolul pe scena Teatrului Excelsior, reprezentaţia urmând să aibă loc sâmbătă, 24 mai de la ora 19.
Intrarea este liberă.