E adevărat, presiunea imigranților asupra Europei a scăzut, dar criza e departe de a fi ajuns la final.

Nesfârșitele probleme din Africa și Orientul Mijlociu, multe dintre ele alimentate de interese economice și geopolitice din afară, fac milioane de oameni să plece unde văd cu ochii. De cealaltă parte, politicile pro-imigrație puse în aplicare de establishmentul așa-zis pro-european nu fac decât să atragă spre Bătrânul Continent atât refugiați, cât și imigranți economici.

Există, însă, și o parte plină a paharului. Sprijinul consistent al alegătorilor europeni pentru politici restrictive cu privire la imigrație, dovedit prin rezultatele din ce în ce mai bune în alegeri ale partidelor suveraniste, populiste sau eurosceptice, i-a făcut pe mulți politicieni să înțeleagă că dacă nu fac eforturi să diminueze fluxul riscă să fie măturați de pe scena politică.

Statisticile arată că, în 2018, numărul imigranților ilegali a scăzut cu 95% față de 2015. În 2019, cifrele sunt, se pare, ceva mai mari. După plecarea lui Salvini de la putere, noul guvern de la Roma a redeschis porturile, iar sultanul Erdogan amenință Uniunea că va permite imigranților să-și continue drumul dacă nu îi sunt îndeplinite cererile. Turcia și Italia sunt punctele cheie ale imigrației, dar există și alte rute pe care le folosesc cei care visează la un trai mai bun în Occident.

Cele mai afectate țări europene

„Italia și Malta sunt țările cele mai afectate de imigrația din Mediterana centrală. De câțiva ani, aceasta este principala destinație pentru populațiile africane care doresc să ajungă în Europa”, scrie Mauro Indelicato în ilgiornale.it.

Ziaristul italian vorbește de nu mai puțin de trei rute care au ca punct terminus Peninsula Italică: libiană, tunisiană și algeriană. În 2015, prin Mediterana Centrală, au ajuns în Uniunea Europeană 153.900 de persoane. În 2017, numai în Italia au fost înregistrate 103.589 de intrări.

Cei mai mulți dintre imigranți provin din Sahel și din cornul Africii (Eritrea, în primul rând). Aceste mii de oameni trăiesc de multe ori luni de zile în condiții inumane în centrele improvizate din Libia. Apoi, după ce plătesc traficanții, pleacă spre Italia sau Malta.

În 2018, această rută s-a prăbușit, însă. Numai 22.900 de migranți au navigat spre Italia și Malta anul trecut, cu 90% mai puțin decât în 2017. În 2019, până în septembrie, în Italia nu au intrat mai mult de 7 mii de imigranți ilegali.

Noi rute pentru migranți

Închiderea porturilor italiene pentru navele ONG-urilor, pusă în aplicare de Salvini, i-a făcut pe traficanții de oameni să găsească alte variante. În 2019, ruta tunisiană a devenit foarte importantă. Din această țară, imigranții reușesc să ajungă cu propriile bărci la destinație.

Fenomenul e cunoscut sub numele de „debarcări fantomă”, pentru că imigranții dispar fără urmă odată ajunși în Italia. Traseul algerian include, de asemenea, debarcări fantomă. E vorba mai ales de bărci care ajung în Sardinia. Schimbarea guvernului la Roma și reluarea debarcărilor de-a lungul traseului central a revitalizat, însă, și ruta libiană.

Septembrie este prima lună, după doi ani, în care se înregistrează o creștere a fluxului de imigranți.

Dacă ruta centrală are drept destinație Lampedusa, cea estică vizează insula grecească Lesbos, dar și celelalte insule din Dodecanez. Marea Egee este poarta de intrare în Europa pentru imigranții care vin din Orientul Mijlociu, prin Turcia.

Cuceriririle teritoriale ale ISIS între Siria și Irak și războiul civil din aceste două țări, au făcut ca, din 2014, mase imense de oameni să se îndrepte spre Turcia și, de aici, mai departe spre insulele grecești din Marea Egee sau Grecia Continentală. Anul 2015 a fost critic pentru ruta estică. 885.400 de imigranți au ajuns atunci în Grecia.

Din 2016 au intrat în vigoare acordurile dintre Bruxelles și Ankara, care prevăd plata a trei miliarde de euro pe an guvernului turc pentru a reține imigranții care sosesc din Orientul Mijlociu. Aceste acorduri au încetinit sensibil fluxul de imigranți, susține Mauro Indelicato. În 2018, în Grecia nu au ajuns decât 52 de mii de oameni. Semnele nu sunt, însă, prea bune. Din iulie până în septembrie, numărul debarcărilor crește, în special după amenințările lui Recep Tayyip Erdogan că va denunța acordurile cu UE.

Cele mai mari valori de trafic se înregistrează, însă, în cealaltă parte a continentului. E vorba de ruta Maroc-Spania. Aici, gestionarea imigrației e mai dificilă, pentru că cele două țări au și frontiere terestre, cele două enclave spaniole (Ceuta și Melilla) din Nordul Africii.

În 2015, datorită stabilității politice relative a Marocului, care nu este afectat de urmările primăverilor arabe din țările vecine, numai 7.000 de imigranți au intrat în UE pe ruta occidentală. Condițiile s-au schimbat, însă, în 2018, când reducerea fluxului pe celelalte rute a provocat o creștere a debarcărilor în Spania. În 2018, autoritățile de la Madrid au înregistrat 52.400 de imigranți ilegali. E oo tendință care pare să crească constant.

2020 se anunță, însă, extrem de agitat pe toate aceste rute

Implicarea unor țări precum Turcia și Rusia în războiul civil libian, tensiunile din ce în ce mai mari dintre India și Pakistan, dar și permanenta instabilitate din Afganistan, Irak și Siria nu sunt deloc vești bune pentru Europa. Iar lipsa unor politicieni hotărâți să ia măsurile care se impun în Spania, Italia și Grecia nu face decât să sporească amenințarea.