Italia s-a calificat en-fanfare în sferturile de finală ale Campionatului European, după o victorie clară în faţa Franţei, scor 2-0. Italienilor le-a mers totul exact cum au plănuit. Au deschis scorul în prima repriză, au aşteptat ca România să se încurce cu Olanda şi au terminat fără emoţii, la două goluri diferenţă.
Francezii au început meciul în nota lor obişnuită la acest Euro, adică inexplicabil de slab. Elevii lui Domenech au părut ei înşişi înspăimântaţi de cât de prost le merge jocul. „Les bleus“ au avut o singură ocazie de gol, ratată de Henry, în vreme ce italienii au irosit şanse pe bandă rulantă. Toni, de trei ori, Panucci şi Grosso câte o dată ar fi putut să umilească Franţa în prima repriză.
Minutul 24 a schimbat în mod decisiv raportul de forţe de pe teren. Lubos Michel a dictat penalty la o fază în care Abidal l-a faultat pe Toni în careu, din postura de ultim apărător. Fundaşul francez a fost eliminat, iar Pirlo nu a ezitat de la punctul cu var, astfel că în minutul 25 Italia conducea cu 1-0 şi era calificată în „sferturi“.
În minutul 54 al meciului, în momentul în care au aflat că Olanda a luat conducerea la Berna, spectatorii prezenţ i pe stadionul „Letzigrund“ au izbucnit într-un strigăt comun de fericire. Nici după acest imbold, Franţa n-a avut vreo reacţie. Italia însă şi-a mărit avantajul la două goluri: în minutul 62, De Rossi a executat puternic o lovitură liberă de la 30 de metri, Henry a deviat balonul, care a poposit în poarta lui Coupet, culcat în partea opusă. În ultimele minute ale jocului, italienii s-au gândit doar la meciul cu Spania, din „sferturi“.
EURO 2008 - Grupa C
FRANŢA - ITALIA.......................0-2 Marcatori: Pirlo (25 - penalty), De Rossi (62)
FRANŢA: Coupet - Clerc, Gallas, Abidal, Evra - Govou (66, Anelka), Toulalan, Makelele, Ribery (10, Nasri; 26, Boumsong) - Benzema, Henry. Antrenor: Raymond Domenech
ITALIA: Buffon - Zambrotta, Panucci, Chiellini, Grosso - Pirlo (55, Ambrosini), De Rossi, Gattuso (81, Aquilani) - Perrotta (64, Camoranesi) - Toni, Cassano. Antrenor: Roberto Donadoni
Stadion: „Letzigrund“ - Zürich; Spectatori: 30.585; Eliminat: Abidal (24); Arbitri: L. Michel - R. Slysko, M. Balko (toţi din Slovacia)
ULTIMELE ŞTIRI DE LA EURO 2008: Naţionala Emo
Bătaie pe stadion, bătaie în stradă -------------------------------------------------------------- COMENTARIUL LIVE AL MECIULUI FRANŢA-ITALIA 0-2 --------------------------------------------------------------- SPECTACOL: Fanii olandezi, cei mai inventivi de la Euro ---------------------------------------------------------------