Încă 29 de zile de arest în cazul „fabricii de permise” din Covasna
- Adam Popescu
- 8 aprilie 2009, 11:00
Tribunalul Covasna a dispus, marţi după-amiază, prelungirea mandatelor de arestare preventivă cu încă 29 de zile pentru cele trei persoane arestate în scandalul „Fabricii de Permise” din Sfântu Gheorghe.
Mandatele de arestare emise pe numele agentului de la permise şi înmatriculări Covasna, Dorin Andriesei, pe cel al instructorului auto, Jancso Aron, şi al agentului de pază, Szekely Karoly, pe 12 martie expirau mâine.
Potrivit purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, Elena Ciobanu, instanţa a admis propunerea de prelungire a mandatelor cu încă 29 de zile, până pe 9 mai inclusiv. Împotriva celor trei s-a extins şi urmărirea penală pentru alte cinci fapte. Avocatul lui Syekely Karoly, Sorin Vidican, ne-a declarat că a înregistrat recursul împotriva hotărârii Tribunalului Covasna în cursul acestei dimineţi, urmând să fie judecat în termen de trei zile, la Curtea de Apel Braşov.
„Fabrica de Permise” Covasna a intratat în vizorul Direcţiei Generală Anticorupţie în urma unui denunţ potrivit căruia angajaţii de la permise, în complicitate cu câţva instructori auto şi alţi intermediari ,ofereau contra cost permise şi certificate de înmatriculare.
CITIŢI ŞI: Trei persoane de la „Fabrica de permise şi înmatriculări” rămân în arest "Fabrica de permise", închisă şi la Covasna