ADRIAN GEORGESCU: Cultură la metru
Ziarul şi cartea reprezintă nu doar două forme diferite de prezentare a cuvântului scris, dar se adresează şi unor moduri diferite de a citi. Primul e o unealtă informaţională pe care o răsfoieşti, oprindu-te asupra articolelor interesante. Cărţile sunt altceva: niciodată nu citeşti cu un anume scop, ci dintr-o inexplicabilă nevoie lăuntrică, şi mergi până la capăt.
În acest mariaj din interes dintre o musculiţă care trăieşte o zi şi o broască ţestoasă, nu cartea e apendicele ziarului, ci invers, ceea ce arată că în România e mai profitabil să revinzi opera altuia decât să investeşti pentru obţinerea unui jurnal mai bun, care să se susţină pe piaţă prin propria valoare. Vorbim de cartea ca obiect, tentantă nu atât graţie conţinutului, cât a preţului redus şi a formei atrăgătoare. N-avem idee de câţi cumpărători de „ziare+cărţi” folosesc ambele produse, se ştie doar că a sporit cererea de mobilier dedicat.
Părerea mea - fără a dori să jignesc pe cineva - este că, în foarte multe cazuri, volumele în cauză ajung doar elemente de butaforie. Doi metri de coperţi identice, aliniate în raft ca jucătorii la imn, strigă din adâncul paginilor deseori neatinse că stăpânul e un om cult.
E doar o tehnică de marketing, ceea ce e OK, desigur, atâta timp cât nu e prezentată ca dovadă de grijă constantă pentru îmbunătăţirea condiţiei cumpărătorului. Altfel, mai lipseşte ca tabloidele să apară cu Sandra Brown pe piept, îndemnându-ne să redescoperim plăcerile intime ale lecturii.
ELENA GEORGESCU: Un început de drum
Dacă soţul meu ar fi deschis măcar una dintre aceste cărţi care îl supără atât, ar fi remarcat că, indiferent de colecţia din care fac parte, din ele nu sar foile, nu miros a mucegai şi sunt tipărite lizibil. Dacă ar fi fost atent, de pildă, în metrou, ar fi observat că, într-un vagon, din 100 de călători, cam zece citesc, iar 3-4 dintre aceştia ţin în mâini cărţi vândute la pachet cu ziarele.
Deci, unde e problema? O carte anexată unui cotidian costă de 3-4 ori mai puţin decât una care se găseşte în librării.
Ar trebui, oare, să alegem varianta scumpă doar pentru că vine singură pe lume? Ar trebui să ne simţim vinovaţi pentru că plătim mai puţin pe hainele aflate la reduceri? E doar o ofertă, poţi s-o iei sau poţi s-o laşi. Apoi, să nu uităm că, uneori, chiar şi efortul financiar făcut pentru cumpărarea unei cărţi poate motiva un om să o citească.
E unul dintre cazurile în care interesul comercial al trusturilor de presă care practică metoda şi cel al publicului chiar coincid. Dacă un singur cumpărător din zece citeşte cartea, campania a fost bună la ceva. Acesta e lucrul important, nu că unii le folosesc drept decoraţiuni interioare.
Chiar şi pentru o carte aflată în această tristă postură există mereu o şansă. Nu contează că e „bună” sau „proastă”, mai „grea” ori mai „uşurică”, o carte poate fi un început de drum. Odată şi-odată, un copil sau un musafir va extrage una din raft, o va răsfoi şi poate o va citi. Cărţile au răbdare.
"În România e mai profitabil să revinzi opera altuia decât să investeşti pentru obţinerea unui jurnal mai bun, care să se susţină pe piaţă prin propria valoare.",
Adrian Georgescu, jurnalist
Puteţi comenta pe www.adriangeorgescu.ro
Recomandările noastre
