Şoseaua principală

Elena Georgescu

Cei mai mulţi dintre copii urăsc şcoala. În România, programa de învăţământ e atât de încărcată, încât evitarea ei pare un lucru justificat. Sportul seamănă destul de bine cu joaca şi, de aceea, e o opţiune mai plăcută la o vârstă fragedă. Totuşi, câţi dintre cei care mai apoi lasă şcoala pentru sport ajung să facă performanţă şi, mai ales, câţi reuşesc să trăiască din sport? Iar dintre aceştia, câţi au un viitor asigurat după ce îşi încetează activitatea competiţională?

Desigur, cei cu aptitudini pentru sport ar trebui să încerce să-şi urmeze cariera, dar nu renunţând total la şcoală. Da, sportul ajută la întărirea fizică şi mentală a organismului, însă acestea nu sunt scopuri în sine, ci efecte. În acelaşi timp, sportul te şi stoarce de orice resursă în numele marii performanţe. Uneori, descoperi prea târziu că nu eşti capabil de aceasta sau pur şi simplu te accidentezi, moment în care nu-ţi mai rămâne nici măcar o iluzie, iar pentru şcoală e prea târziu.

Şcoala, mai bine sau mai prost făcută, te ajută în dezvoltare, creându-ţi nu doar oportunităţi profesionale, ci şi o viaţă interioară. Ea e şoseaua principală în formarea şi realizarea unui om, în timp ce sportul este doar o variantă ocolitoare. Dacă ar fi invers, atunci între 7 şi 16 ani ne-am antrena toţi, obligatoriu, şase ore pe zi, în diferite discipline, de la badminton la aruncarea greutăţii, şi nimeni n-ar căuta leacul cancerului ori soluţii pentru depăşirea crizei financiare decât între cantonamente.

Fapte şi CV-uri

Adrian Georgescu

„Termină ultimul într-o competiţie sportivă şi ţi se va spune: «Idiotule!». Termină ultimul Medicina şi ţi se va spune: «Doctore ».” Cuvintele antrenorului american de baschet Abe Lemons redau perfect modul diferit în care privim cele două domenii.

Din păcate, opţiunea unui tânăr practicant de sport din România este influenţată hotărâtor de faptul că aici cu greu poţi ajunge „cineva” fără o patalama. De multe ori, să ai o diplomă ce atestă studiile superioare e o condiţie necesară pentru angajare. Uităm că sportul este, de fapt, tot o şcoală. Nu te învaţă să faci un bilanţ contabil ori să stăpâneşti un program pe calculator, însă te învaţă (şi nu la modul teoretic) lucruri la fel de importante, cum ar fi că performanţa se obţine doar prin muncă şi perseverenţă.

Am câţiva prieteni care predau la facultăţi din diferite domenii şi toţi se plâng de nivelul foarte scăzut al studenţilor. Mulţi dintre aceştia nu au nicio dorinţă de a învăţa, eforturile lor sunt canalizate strict spre obţinerea diplomei. Mă gândesc că, dacă ar fi făcut câţiva ani de sport în copilărie, ar fi avut măcar dorinţa de autodepăşire şi ar fi înţeles că mai important decât rezultatul e modul în care ajungi la el şi cu ce rămâi.

De aceea, închei cu vorbele fostului preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie din SUA, Earl Warren: „Întotdeauna citesc mai întâi pagina de sport dintr-un ziar, pentru că redă realizările omului, în vreme ce prima nu conţine decât eşecurile lui”.

Comentaţi pe www.adriangeorgescu.ro