Însăși colosala lucrare a Mântuirii Omului, prin Întrupare – Moarte pe Cruce – Înviere nu ar fi fost posibilă fără colaboarea dintre Dumnezeu și Om. Dumnezeu L-a dat pe Fiul Său, omenirea a dat-o pe Maica Domnului, pentru a-I servi ca matrice pentru Întrupare.

De aceea, Nașterea Domnului este deopotrivă o sărbătoare a Pruncului și a Maicii Sale. Iar acest post, început acum câteva zile, stă în întregime sub semnul celor doi, care nu pot fi despărțiți.

Prăznuită pe 21 noiembrie, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului este, ca să spunem așa, momentul oficial, prin care omenirea I-a predat-o de bună voie lui Dumnezeu pe cea mai înaltă și pură ființă pe care a putut-o „produce” vreodată.

Sfinții Părinți Ioachim și Ana o duc pe Fecioară, când aceasta împlinește trei ani, la templu. Ei împlinesc astfel o promisiune veche: dacă vor avea un copil, atunci îl vor închina lui Dumnezeu.

Pentru asta se rugau de cincizeci de ani. Nici prin cap nu le-a trecut să-și piardă nădejdea din cauza vârstei lor înaintate: erau convinși că Dumnezeu este mai presus de legile firii, pentru că El le-a creat. Și iată că Dumnezeu i-a ascultat în cele din urmă. De la Nazaret până la Ierusalim sunt circa o sută de kilometri. Această distanță, considerabilă pentru vremea aceea, este parcursă de Sfinții Părinți și fiica lor, însoțiți de un uriaș alai de rude și cunoscuți.

Când ajung la Templul lui Solomon, micuța Maria se desprinde din mâinile părinților și urcă singură cele 15 trepte ale clădirii. Sus, este primită de Prorocul Zaharia, preotul templului și tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, care o conduce în locul cel mai sacru, numit Sfânta Sfintelor, o preînchipuire a altarului din bisericile noastre. Deși acolo avea voie să intre doar arhiereul, și doar o dată pe an, copila primește loc de ședere. Primindu-L pe Prunc în pântece, Fecioara avea să devină ea însăși Sfânta Sfintelor.

Nimic nu îmi pare mai potrivit, în acest post abia început, decât să ne gândim că în acel alai uriaș, care a condus-o pe Fecioara Maria la templu, pentru a o da în mâinile lui Dumnezeu, undeva, mai pe la coadă, smeriți, ne aflăm și noi.