Implanturile cerebrale Neuralink, testate pe pacienți cu tulburări de vorbire
- Bianca Ion
- 22 septembrie 2025, 10:11
Implant Neuralink. Sursă foto: X.comNeuralink, compania de implanturi cerebrale a lui Elon Musk, va începe în octombrie un studiu clinic destinat persoanelor care și-au pierdut capacitatea de a vorbi. „Dacă îţi imaginezi că spui ceva, putem capta acel semnal”, a declarat președintele companiei, Dongjin D.J. Seo. Studiul vizează pacienți cu tulburări severe de vorbire, permițându-le „să treacă direct de la creier la voce, fără tastaturi intermediare”.
Dispozitivul citește semnalele neuronale din cortexul responsabil de vorbire și le transformă în text lizibil.
Cum funcționează tehnologia Neuralink
Studiul clinic de referinţă urmăreşte să ofere sprijin pacienţilor care suferă de tulburări grave de vorbire – inclusiv celor afectaţi de leziuni ale măduvei spinării, accidente vasculare cerebrale sau scleroză laterală amiotrofică (ALS) – pentru a putea comunica direct prin gânduri.
Administraţia americană pentru Alimente şi Medicamente (FDA) a acordat dispozitivului Neuralink statutul de „Breakthrough Device”, alături de o derogare pentru utilizare experimentală, fapt ce permite accelerarea aprobării studiului.
Implanturile cerebrale create de Neuralink sunt proiectate să capteze activitatea din cortexul implicat în vorbire şi să convertească vorbirea imaginată în text, eliminând astfel necesitatea tastaturii sau a rostirii propriu-zise. În plus, această tehnologie ar putea face posibilă interacţiunea directă cu modele de inteligenţă artificială şi transmiterea de informaţii prin dispozitive precum căştile wireless.

Neuralink. Sursă foto: Captură video X.com
Cum vor acționa noile implanturi
Implantul dezvoltat de Neuralink captează activitatea din cortexul responsabil de vorbire şi interpretează semnalele neuronale, convertind gândurile în text uşor de citit. Spre deosebire de interfeţele creier–computer clasice, bazate pe tastaturi virtuale, această tehnologie reuşeşte să transforme direct vorbirea imaginată în cuvinte.
Primele teste pe subiecţi umani, începute în 2024, le-au oferit participanţilor posibilitatea de a controla computere, de a trimite emailuri, de a se juca sau chiar de a posta pe reţelele sociale doar prin gândire.
Noul studiu reprezintă primul proiect aprobat de FDA care are ca obiectiv central decodarea vorbirii din undele cerebrale, pentru a pune la dispoziţia pacienţilor cu dificultăţi severe de vorbire sau de mişcare o metodă de comunicare mai rapidă şi mai intuitivă. Înainte de începerea testelor pe oameni, Neuralink a răspuns preocupărilor de siguranţă ridicate anterior de FDA.
Până în septembrie 2025, cel puţin 12 persoane din lume au beneficiat de implant, fiind colectate mii de ore de date privind eficienţa şi siguranţa acestuia. Rezultatele obţinute până acum arată o performanţă constantă, fără efecte adverse majore, iar participanţii paralizaţi au reuşit să îndeplinească sarcini digitale complexe doar prin intermediul gândurilor.
Neuralink își propune să extindă această tehnologie până în 2030
Metoda directă „gând-la-text” reprezintă elementul care distinge Neuralink de alţi competitori, precum Synchron Inc., companie ce dezvoltă implanturi pentru pacienţii paralizaţi, dar bazate pe tastaturi virtuale.
Neuralink urmăreşte ca până în 2030 să extindă utilizarea acestei tehnologii şi la persoane sănătoase. Printre planurile de viitor se află tratarea orbirii, a bolii Parkinson şi, pe termen mai lung, producţia la scară industrială – estimată la circa 20.000 de implanturi anual, la nivel global, până în 2031. Totodată, compania are în vedere creşterea preciziei şi a vitezei de procesare a implanturilor, astfel încât transpunerea gândurilor în text să se realizeze în timp real, fără întreruperi.
Cercetătorii îşi propun ca această tehnologie să fie integrată în dispozitivele de uz cotidian, schimbând radical modul în care oamenii interacţionează cu computerele şi inteligenţa artificială.
Studiul clinic ce urmează să fie derulat marchează un moment revoluţionar în evoluţia interfeţelor creier–computer, oferind o nouă perspectivă pacienţilor cu deficienţe severe de vorbire şi de mişcare. Posibilitatea de a comunica direct prin gânduri promite să sporească independenţa şi să îmbunătăţească considerabil calitatea vieţii.