Implant contra obezităţii

Implant contra obezităţii

Agenţia americană pentru medicamente (Food and Drug Administration/ FDA) a autorizat, miercuri, comercializarea unui dispozitiv care poate fi implantat pentru a trata obezitatea, ce acţionează asupra nervilor care controlează pofta de mâncare, transmite AFP.

Dispozitivul, numit "Maestro Rechargeable System", este fabricat de compania americană EnteroMedics şi este destinat pacienţilor în vârstă de minimum 18 ani care nu au putut pierde în greutate urmând diete de slăbit, în cazul în care indicele lor de masă corporală (raportul dintre greutate şi pătratul înălţimii, n.r.) are o valoare cuprinsă între 35 şi 45, iar ei suferă de cel puţin o boală legată de greutatea excesivă, cum este diabetul.

Dispozitivul este compus dintr-o baterie reîncărcabilă şi o serie de electrozi implantaţi în abdomen. Aparatul trimite impulsuri electrice nervului pneumogastric, care joacă un rol important în controlul saţietăţii, semnalând creierului dacă stomacul este plin sau gol.

Deşi se ştie că stimularea electrică blochează activitatea acestui nerv între stomac şi creier, mecanismele specifice ale scăderii în greutate ce rezultă din folosirea acestui implant rămân necunoscute, a precizat FDA.

Un sistem de control aflat în exteriorul corpului permite purtătorului implantului să reîncarce bateria şi medicilor să regleze aparatul pentru a produce efecte terapeutice optime şi efecte secundare minimale. Mai mult de o treime dintre adulţii din Statele Unite ale Americii sunt obezi, potrivit Centrul pentru controlul şi prevenirea bolilor (CDC). Obezitatea creşte riscul de diabet, maladii cardiovasculare şi anumite tipuri de cancer.

"Obezitatea şi patologiile legate de ea constituie o problemă majoră privind sănătatea publică. Astfel de aparate pot ajuta medicii şi pacienţii să dezvolte tratatmente utilizabile pe scară largă contra obezităţii", a declarat Dr. William Maisel, un manager din cadrul FDA.

Ne puteți urmări și pe Google News