Împăratul Akihito, însoţit de soţia sa Michiko, va vizita Pearl Harbor în cursul lunii iulie 2009, pentru a promova pacea şi reconcilierea naţională între doi foşti inamici.
Este prima vizită a unui lider japonez la locul atacului de la 7 decembrie 1941, moment numit de preşedintele american de atunci, Franklin D. Roosevelt, drept "ziua infamiei".
În urma atacului japonezilor, patru nave de luptă americane s-au scufundat, 188 de avioane de luptă au fost distruse, iar 2.400 de militari americani au murit. Rămăşitele a sute de soldaţi sunt păstrate la USS Arizona Memorial, care va fi punctul central al vizitei lui Akihito.
Împăratul nipon, al cărui tată se afla pe tron la momentul celebrului atac, nu a mai călătorit peste hotare din anul 2007. În ultimele luni, suveranul a fost grav bolnav, fiind chiar internat din cauza unor hemoragii interne.
Atacul de duminică
Atacul din 7 decembrie 1941 a determinat intrarea Statelor Unite în cel de-al doilea război mondial. Baza americană din Hawaii a fost atacată într-o zi de duminică, printr-o acţiunea surprinzătoare a avioanelor de luptă nipone.
Portul servea ca loc de staţionare pentru Flota din Pacific a Marinei Americane. Sursa: The Telegraph