Antrenorul formaţiei Şahtior Doneţk a digerat cu greu eşecul de marţi seară, 1-3 cu rivala Dinamo Kiev, în Supercupa Ucrainei, aruncând vina pe gazon.
Mircea Lucescu a pierdut, marţi seară, primul meci al sezonului disputat cu Şahtior Doneţk, 1-3 cu Dinamo Kiev, în Supercupa Ucrainei, însă a arătat din nou că nu ştie să piardă, scornind o nouă explicaţie absurdă: "Terenul a fost moale, gazonul prea înalt".
"Ne-a fost imposibil să jucăm fotbal fluid. Suntem o echipă care practică un fotbal rapid, în timp ce Dinamo e o formaţie puternică, care pune accent pe forţă. Cred că acest teren lent ajută jucătorii mai atletici. Nu am văzut atâtea greşeli din partea jucătorilor mei în faza de atac de multă vreme. Cred că gazonul a fost unul dintre motivele jocului nostru slab de pase", a fost scuza uluitoare găsită de "Il Luce" pentru acest eşec.
"Cu toate acestea, nu doar iarba a fost de vină pentru înfrângerea noastră", a căutat să se scoată, apoi antrenorul român în vârstă de 65 de ani, precizând însă că Supercupa nici nu ar fi trebuit să se joace, dat fiind faptul că Şahtior a reuşit "eventul" în sezonul trecut.
Răzvan a moştenit metodele de autovictimizare ale tatălui
Nu este pentru prima oară când Lucescu senior oferă explicaţii halucinante pentru rezultatele slabe ale echipei sale. "Eu cred că am fost la acelaşi nivel cu Arsenal. Doar Barcelona mai joacă precum o face Şahtiorul", spunea tehnicianul în octombrie 2010, după eşecul suferit de "mineri", scor 1-5, pe terenul "tunarilor".
"Până la primul gol, Arsenal nu a avut nicio ocazie, dar am greşit şi totul s-a schimbat. I-am ajutat pe englezi până la 3-0. Am făcut două greşeli şi un penalty", a elucidat antrenorul motivele din spatele înfrângerii.
Cum aşchia nu sare departe de trunchi, Răzvan Lucescu a oferit şi el, de-a lungul anilor, mai multe explicaţii ridicole pentru eşecuri. "Meciul a fost decis de încă o greşeală mare de arbitraj. E păcat de munca băieţilor", a spus Răzvan, la scurt timp după meciul amical pierdut de echipa naţională a României în faţa Turciei, scor 0-2, în august 2010. Lucescu a reclamat faptul că gazdele au înscris dintr- un penalty acordat incorect.
S-a lăudat că i-a bătut pe amărâţii din Luxemburg
După eşecul usturător suferit de echipa naţională în Serbia (0-5), în preliminariile pentru turneul final al Cupei Mondiale din 2010, Lucescu jr. a dat mai întâi vina pe arbitru, acuzând un ofsaid inexistent la o fază de joc, apoi a încercat minimalizarea bătăii.
"Nu cred că după meciul de la Belgrad s-a stricat ceva în lotul nostru. Pentru a reuşi în viaţă este nevoie şi de eşecuri. Până şi eu am avut multe lucruri de învăţat", a declarat atunci actualul antrenor al Rapidului.
Spre deosebire de tatăl său, care ştie când e cazul să îşi laude performanţele, Răzvan s-a umflat în pene şi după o victorie cu emoţii, pe teren propriu, în faţa Luxemburgului, scor 3-1.
"Doar noi şi Bosnia am reuşit să marcăm trei goluri în poarta luxemburghezilor. Iar la golul lor a fost ofsaid", a explicat, după succesul chinuit de la Piatra-Neamţ, fostul selecţioner.
NICI ALŢII NU ŞTIU SĂ PRIMEASCĂ ÎNFRÂNGERILE
Italienii au dat afară din ţară un jucător care i-a eliminat de la CM
Nu doar Mircea Lucescu se plânge mereu şi nu acceptă cu fair-play o înfrângere. În lumea sportului există numeroşi campioni care primesc eşecul cu oftică şi caută vinovaţi în altă pare. Jucătoarea de tenis Serena Williams, fost lider mondial, a fost implicată într-un scandal imens la US Open, în 2009, după ce a înjurat o femeie-arbitru care semnalase o greşeală de picior a americancei.
Serena a răspuns cu ameninţări: "Dacă aş putea, ţi-aş băga mingea asta pe gât!" Urmarea: a pierdut meciul din semifinale cu Kim Clijsters şi a fost amendată cu 10.000 de euro.
John McEnroe, un alt nume uriaş al tenisului nord-american, a fost dat afară de la Australian Open în 1990, după ce a înjurat, pe rând, arbitrul de scaun, observatorul partidei, dar şi un arbitru de linie! A fost prima eliminare din istoria modernă a tenisului.
Mourinho şi arta văicărelilor
Nici italienii nu ştiu să piardă. După eliminarea de la Cupa Mondială din 2002, în faţa selecţionatei Coreei de Sud, peninsularii au reacţionat neinspirat. Luciano Gaucci, patronul de atunci al formaţiei Perugia, la care evolua atacantul Ahn Jung-hwan (n.r. - marcatorul golului decisiv), l-a dat afară de la club pe jucător, explicând: "Nu am de gând să-i plătesc salariul unui om care a distrus fotbalul italian!".
În fotbal, antrenorul portughez Jose Mourinho l-a depăşit pe Mircea Lucescu cu desele lui lamentări şi tertipuri, prilejuri cu care îşi atacă şi concurenţa. "Guardiola a câştigat cu Barcelona un trofeu al Ligii Campionilor de care mie mi-ar fi ruşine", a declarat "The Special One", înaintea confruntării europene din acest an dintre Real Madrid (n.r. - echipa pe care o pregăteşte) şi gruparea catalană.
Omul care l-a învăţat fotbal pe Mourinho, englezul Bobby Robson, a fost şi el un maestru al declaraţiilor de acest fel. "În peste 30 de ani de fotbal nu am criticat niciodată arbitrajul şi nu am de gând să îmi schimb obiceiul de o viaţă pentru nemernicul ăsta!", a tunat regretatul manager.
"În peste 30 de ani de fotbal nu am criticat niciodată arbitrajul şi nu am de gând să îmi schimb obiceiul de o viaţă pentru nemernicul care a fost azi la centru!“ BOBBY ROBSON, fost manager englez, analizând prestaţia arbitrului după un eşec