Andreea Pora: "Îl las pe Dinescu să mestece la fasole cu Vanghelie"
- Ionela Săvescu
- 21 ianuarie 2012, 01:16
MECIURI LA TV. Andreea Pora şi poetul Mircea Dinescu şi-au aruncat jigniri în direct, la o emisiune TV. Ea a fost "nesimţită" şi "antipatică de la natură", el – "un vopsit care plânge pe umărul săracilor".
Poetul Mircea Dinescu şi jurnalista Andreea Pora s-au contrat serios, joi seară, într-un platou al Realităţii TV, unde au fost invitaţi să discute despre manifestările din Piaţa Universităţii.
Discuţia, concentrată pe comentariile asupra evenimentelor din stradă, a alunecat, previzibil, către simpatia Andreei Pora pentru Putere, respectiv antipatia lui Mircea Dinescu pentru preşedintele Traian Băsescu. A ieşit cu scandal. În timp ce Dinescu se plângea că are credite şi că, dacă nu erau băncile el murea de foame, Andreea Pora i-a spus că e "moşier".
"Tu ori eşti de dreapta, ori eşti de stânga? Tu eşti ca Iliescu! El m-a făcut pe mine «moşier». Eşti comunistă! De ce mă faci pe mine «moşier»?", a întrebat-o Dinescu. Sub privirile moderatoarei Adriana Nedelea a început schimbul dur de replici. Dacă Andreea Pora i-a spus poetului că nu e comunistă, invitata a mai completat cu "nici nu-mi plac «vopsiţii» ăştia care plâng pe umărul săracilor". Apoi s-a înfoiat moşierul de la Cetate: "Tu eşti de dreapta de-l lingi în c...r pe Băsescu?".
Ea nu acceptă scuze, el nu ia bani de la stat
Adriana Nedelea a făcut apel la calm. Le-a explicat invitaţilor că la începutul emisiunii erau prieteni şi că nu se cade să-şi vorbească aşa. Dinescu nu s-a potolit. I-a spus Andreei Pora că e "nesimţită" şi "antipatică de la natură", apoi a trimis-o la preşedinte: "Du-te la Băsescu! Pupă-l în c...r!" "Eşti mestecătorul în ciorbă al lui Vanghelie pe 30.000 de euro", i-a răspuns Pora, care a anunţat-o pe realizatoarea emisiunii că urmează să plece din studio. Şi-a scos lavaliera şi-a trecut pe lângă camere, lăsându-l pe Dinescu vorbind: "Eşti nesimţită! Eu sunt un om liber, mă întâlnesc şi cu Vanghelie şi cu tine, care eşti antipatică de la natură".
După incidentul din studioul Realitatea TV, Andreea Pora a declarat, pentru EVZ, că nu vrea să mai ştie de poetul Dinescu: "Să-nverzesc dacă vreau să mai aud ceva. Să mestece el acolo, la fasole, cu Vanghelie. Eu nu vreau să mai lungesc pelteaua cu Dinescu. Şi dacă vrea să-şi ceară scuze, nu i le-aş accepta".
Nici realizatoarea Adriana Nedelea n-a vrut să dea detalii despre discuţiile din culise ale celor doi, spunând doar că nu vrea să comenteze incidentul petrecut în direct.
În replică, Mircea Dinescu a declarat, pentru EVZ, că s-a enervat peste măsură, fiindcă a fost acuzat pe nedrept, el fiind "băiat de muncitor, mai mult persecutat decât gratulat": "Ea primeşte bani de la stat, eu, nu!". (A contribuit Horia Tabacu)
VADIM ŞI "CIOCNIRILE" CU DAN DIACONESCU
"Când apare ea, se sting televizoarele. E rea!"
Jurnalista Andreea Pora a fost atacată de multe ori de oamenii politici alături de care a fost invitată în talk-showurile de la TV. Lui Dan Diaconescu i-a sugerat să meargă la un psihanalist, Andreea Pora adăugând că nu se consideră colegă cu "jurnalistul Dan Diaconescu". Şi patronul televiziunii poporului a ripostat: "Doamna Pora, mai încet, că nu sunteţi la B1 TV", i-a spus Diaconescu.
Jurnalista nu s-a mai putut abţine: "Lumea se uită la circ, dar asta nu înseamnă că-l pune preşedinte pe circarul şef". DD a continuat: "O să vedeţi! Când Partidul Poporului va fi la putere, doamna Pora va fi cea mai aprigă susţinătoare a mea şi a partidului meu".
În topul "enervanţilor"
Nici cu europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor nu se poate înţelege, preşedintele PRM încercând s-o atace ori de câte ori are ocazia. Recent, la o emisiune tabloidă, lui Vadim Tudor i s-a cerut să întocmească un top 10 al celor mai enervante persoane din lume. După Monica Tatoiu, fizicianul Stephen Hawking şi Marcel Opriş, europarlamentarul a numit-o şi pe Andreea Pora. "Când apare ea, se sting televizoarele. E ca o zgripţuroaică călare pe mătură. Nu-mi place cum arată şi e şi rea", a spus preşedintele PRM.
Ziarista l-a atacat şi ea. Andreea Pora a scris despre Vadim Tudor că "a stat rascrăcărat pe lege, rezolvându-şi problemele, inclusiv cele locative şi domestice, îmbinând scrisorelele către generalii de securitate cu pupăturile patetice şi cu telefoanele belicoase către şefii comunişti".
TRECUT GLORIOS
"Poet e tac-tu! Eşti analfabet, eşti bişniţar, ce eşti tu?"
Poetul Mircea Dinescu, invitat permanent al emisiunilor din grila Realitatea TV, n-a omis niciodată să caracterizeze într-un mod furios oamenii politici sau colegii de breaslă care nu i-au împărtăşit opiniile.
"Meciul" cu Andreea Pora nu este singular. Anul trecut, în august, poetul spunea la televizor că Traian Băsescu este "un bou": "S-a vazut că e bou când a renunţat la Pleşu, la Cotroceni. Să ai tu cel mai inteligent om din România ca şi consilier şi să-l dai afară...Păi Băsescu s-a rugat de mine să vorbesc cu Pleşu să accepte postul, să aibă şi el pe lângă el unul mai luminat. Dar lui nu i-a convenit să aibă până la urmă un consilier aşa de deştept".
Antipatia poetului faţă de Traian Băsescu s-a accentuat în timpul campaniei electorale din 2009. Aflat la Cetate, preşedintele s-a trezit pe scenă cu Mircea Dinescu, care a vrut să ia cuvântul.
"Domnul Dinescu vrea să vorbească şi dânsul. El vorbeşte în fiecare seară la televizor şi niciodată nu am cenzurat niciun ziarist. Dar acum îi spun că este un miting organizat pentru preşedinte. Deci, domnule Dinescu, te duci la televizor să vorbeşti, nu aici", i-a spus atunci Băsescu.
"Antonescu este un ins borşit"
Nici Crin Antonescu n-a scăpat de "ieşirile" în direct ale moşierului oltean. Despre liderul PNL, Dinescu a spus că "a devenit la ora asta un ins borşit, are tot timpul aerul ăsta uşor jignit".
Un alt episod din istoria televiziunii este acela în care deputatul PDL Cristian Boureanu i s-a adresat lui Dinescu spunându-i "Auzi, poetule..." Dinescu a ripostat: "Nu fi nesimţit! Poet e tac-tu! Eşti şi analfabet, bişnitar, ce eşti tu?".
<object classid="clsid:D27CDB6E-AE6D-11cf-96B8-444553540000" width="460" height="340" id="player_mediadirect"><param name="movie" value="http://static.mediadirect.ro/mediacenter-click/player.swf"><param name="allowfullscreen" value="true"><param name="allowscriptaccess" value="always"><param name="menu" value="false"><param name="loop" value="false"><param name="quality" value="high"><param name="bgcolor" value="#000000"><param name="scale" value="noscale"><param name="wmode" value="direct"><param name="salign" value="tl"><param name="flashVars" value="str=ABVQUwUNGhEQFx0IOgwIDREKGwsCGhkEO1hYSllDSw4EWQ==&url=CgAQPBMINhEJChcGSxQBEQ==&app=FlUZRgIIABEO&startPic=BREQGVtLRgQMBxECSwcFCAcCXBcMWwAAAAAASwoTFRcBHwxLXlBcX1wPExM="><embed type="application/x-shockwave-flash" id="player_mediadirect" src="http://static.mediadirect.ro/mediacenter-click/player.swf" menu="false" play="true" loop="false" quality="high" bgcolor="#000000" allowScriptAccess="always" allowFullScreen="true" scale = "noscale" wmode = "direct" width="460" height="340" flashVars="str=ABVQUwUNGhEQFx0IOgwIDREKGwsCGhkEO1hYSllDSw4EWQ==&url=CgAQPBMINhEJChcGSxQBEQ==&app=FlUZRgIIABEO&startPic=BREQGVtLRgQMBxECSwcFCAcCXBcMWwAAAAAASwoTFRcBHwxLXlBcX1wPExM=" salign="tl"/></object>