Ienei: Lucescu a primit jucătorii pe care i-a cerut

Ienei: Lucescu a primit jucătorii pe care i-a cerut

Emeric Ienei, antrenorul care a adus cu Steaua cel mai important trofeu pentru fotbalul din România, Cupa Campionilor Europeni, consideră o mare împlinire pentru Mircea Lucescu triumful de aseară, din finala Cupei UEFA. Tehnicianul în vârstă de 72 de ani a văzut meciul acasă, la Oradea, şi a avut emoţii pentru „Il Luce” şi Răzvan Raţ. Şahtior Doneţk a învins, aseară, la Istanbul, formaţia germană Werder Bremen, scor 2-1 după prelungiri. Lucescu a obţinut astfel al doilea său trofeu european ca antrenor, după Supercupa Europei, cucerită în 2000, cu Galatasaray.

Cum aţi trăit meciul de aseară? Eu de câte ori văd un meci mă cam ambalez. Bineînţeles că de data aceasta emoţiile au fost mult mari mari. Eram mult mai interesat de această partidă fiindcă erau doi români acolo.

Cum s-au văzut cele două echipe? Şahtior este o echipă tehnică, „braziliană”. Werder a avut acea încăpăţânare a nemţilor de a nu ceda. De fapt, şi străinii care sunt transferaţi la echipe germane preiau această încăpăţânare şi ambiţie.

Care dintre jucători v-a plăcut? Darjo Srna a fost cel mai bun jucător al meciului.

„O mare împlinire” Ce înseamnă pentru Lucescu această victorie?   Atât pentru Răzvan Raţ, cât şi pentru Mircea  Lucescu a fost o noapte frumoasă. Mircea Lucescu mai are o Supercupă a Europei, dar atunci abia preluase echipa. Acum, câştigarea Cupei UEFA, care este al doilea trofeu ca importanţă din Europa, este rezultatul muncii lui Lucescu de câţiva ani. Are o vârstă, iar această victorie o consider ca fiind o mare împlinire pentru antrenorul Lucescu.

Credeţi că Lucescu va primi oferte de la echipe din Vest? Tot ce este posibil, dar el şi-a prelungit, din câte ştiu contractul cu Şahtior, unde a fost sprijinit de un management foarte bun la Şahtior. La Doneţk s-au creat condiţii optime pentru performanţă. Patronul a investit atât cât nu se va investi vreodată la o echipă din România, fiindcă nu există posibilităţi. Lucescu a primit jucătorii pe care i-a cerut.

Şahtior va juca Supercupa Europei cu învingătoarea meciului FC Barcelona - Manchester United, din finala Ligii Campionilor (n.r. - meci programat pe 27 mai, la Roma). Cine credeţi că va câştiga această partidă?  Mie îmi va fi foarte greu la acel meci, fiindcă ţin cu ambele echipe. Atât Barcelona, cât şi Manchester United sunt două echipe puternice. Indiferent pe care o va întâlni, pentru Şahtior va fi dificil. Dar niciun meci nu seamănă cu altul, iar Mircea Lucescu are darul de a le insufla jucătorilor ambiţia de a câştiga. În meciul dintre Barcelona şi Manchester vor conta foarte mult apărările. Va conta foarte mult cum vor ştii fundaşii să oprească atacanţii de superclasă pe care îi au ambele formaţii.   „Să rămână cu picioarele pe pământ” Ce simte un antrenor după un triumf într-o cupă europeană? Nu se pot reda în cuvintele sentimentele pe care le ai în acel moment. Este un moment care te sensibilizează enorm şi care nu poate fi descris.

O victorie într-o cupă europeană produce multă euforie. Ce sfat aveţi pentru proaspeţii deţinători ai Cupei UEFA?  Atunci când realizează o astfel de performanţă, atât antrenorul, cât şi jucătorii trebuie să fie foarte atenţi. Trebuie să rămână cu picioarele pe pământ. Eu le-am spus jucătorilor mei, după Sevilla ’86, să fie foarte atenţi. Erau recunoscuţi pe stradă, dar la primul pas greşit nimeni nu i-ar mai băga în seamă.

Eu spre exemplu, după ce am câştigat cu Steaua Cupa Campionilor, ieşeam cu soţia, chemam taxiul şi şoferul nu vroia să-mi ia banii. Îmi spunea: „Nu se poate domnul Ienei. Dumneavoastră aţi câştigat Cupa. Este datoria noastră să…”. Mă luptam cu el să-l plătesc. Acum sunt mâhnit, fiindcă în România de azi valorile sunt trecute cu vederea, sunt uitate. Trecem prea repede peste astfel de momente. Avem nevoie să ne amintim de valori, dar cum? Oamenii nu mai citesc, preferă să se uite la diverse spectacole uşoare la televizor.

Această victorie la care au contribuit doi români va putea să facă uitate, măcar pentru un timp, scandalurile din fotbalul românesc? Este posibil să atenueze un pic imaginea negativă propagată în străinătate, dar nu foarte mult. N-a fost implicată o echipă românească. Dacă ar fi câştigat o echipă din România, altfel ar fi stat lucrurile.

CITIŢI ŞI: Mircea cel Bătrân, încoronat în Istanbul

Seara magică a lui Lucescu, în presa internaţională

GALERIE FOTO de la finala UEFA

Echipa Lucescu se califică în liga afacerilor  

Ne puteți urmări și pe Google News