În judeţul Vaslui sunt peste 12.000 de hectare cu viţă-de-vie, din care 5.100 sunt soiuri nobile, restul hibride. Deocamdată nu se ştie ce suprafaţă din aceste plantaţii a fost calamitată de ger. Ieşenii sunt uşor optimişti. „Sigur că gerul poate afecta într-o mare măsură viile, însă la noi nu a fost cazul. Nu am luat măsuri speciale, însă temperaturile au fost mai prietenoase. Am auzit că în zona Cotnari au fost ceva probleme, însă nu ştiu în ce măsură. În ceea ce ne priveşte, producţia nu ar trebui să aibă de suferit”, ne-a declarat Ionuţ Stoian, director executiv al Agroindustriala Bucium.
Chiar dacă pare ciudat, în Bucovina sunt probleme cu seceta. Este adevărat că zăpezile vor reface rezerva de umiditate din sol, însă mai durează. Producţia de grâu şi rapiţă va scădea anul acesta faţă de anul trecut cu cel puţin 20 de procente, ceea ce va determina  o creştere a preţurilor, se arată într-un raport prezentat de Direcţia Agricolă Suceava.

sursa: observator.ro