Ianis Hagi, acuzat că sfidează clubul la care joacă: Hagi și tatăl său sunt o pereche toxică
- Iulia Moraru
- 29 august 2024, 16:47
România. După conflictul dintre Ianis Hagi și Rangers, internaționalul român a intrat în atenția presei din Scoția, în special a publicației Ibrox Noise, care este cunoscută pentru legăturile sale strânse cu clubul Glasgow Rangers.
Publicația i-a luat apărarea antrenorului Philippe Clement, subliniind în același timp că mesajul postat de Ianis a avut rolul de a-l provoca pe tehnician și de a-l eticheta indirect drept mincinos.
Ianis Hagi, criticat de presa din Scoția
Ibrox Noise a relatat că între Ianis Hagi și antrenorul Philippe Clement a avut loc un schimb aprins de replici, după ce românul a acuzat managerul lui Rangers de minciună.
În plus, tatăl său a criticat dur clubul pentru tratamentul inacceptabil la care a fost supus fotbalistul, iar situația a devenit extrem de neplăcută.
„Pe rețelele de socializare, Hagi jr a afirmat că nu a cerut niciodată să plece de la Rangers, contrazicând direct afirmația lui Philippe Clement, care a spus că exact asta au cerut românul și agentul său.
Acesta este încă un incident dezonorant pe Ibrox, în care un jucător se crede mai bun sau mai presus decât clubul și mai mare decât antrenorul”, scriu jurnaliștii scoțieni despre Ianis Hagi.
Aceștia au ținut însă să sublinieze că nu îl susțin vehement pe antrenorul celor de la Rangers, mai ales că acesta a fost de-a lungul timpului „încăpățânat” și „neplăcut în rolul de șef”.
Publicația scoțiană, amenințată de fotbalist și Gică Hagi
Totodată, jurnaliștii scoțieni menționează că Ianis Hagi și tatăl său au amenințat publicația că o va da în judecată pentur cele scrise împotriva lor.
„Ar fi corect să menționăm că cei doi au amenințat că vor da în judecată și Ibrox Noise.
Hagi și tatăl său sunt o pereche toxică care trebuie să fie îndepărtată de la Rangers. Clement, cu toate defectele sale, a înțeles repede acest lucru și nu are niciun interes să-l folosească pe român”, mai notează Ibrox Noise.
Publicația a retras o știre despre Ianis Hagi
În plus, pe 21 aprilie, Ibrox Noise și-a cerut scuze lui Ianis și Gică hagi și a publicat un comunicat prin care recunoștea că a crezut în „informații false”.
Acum, însă, publicația scoțiană regretă scuzele oferite și afirmă că „am renunțat prostește la articol, deși informațiile noastre erau solide”.
De asemenea, dacă anterior menționau că speră să se bucure de Ianis Hagi la Rangers mai mulți ani de acum înainte, în mesajul recent jurnaliștii au subliniat că e timpul ca internaționalul român să-și găsească un nou club.