Kelemen Hunor: ”Nu mai poţi prosti o ţară întreagă cu furatul Ardealului - un truc ieftin”

Kelemen Hunor: ”Nu mai poţi prosti o ţară întreagă cu furatul Ardealului - un truc ieftin”

Politicienii se întrec în a demonstra cine e ”un român mai bun” crede președintele UDMR, Kelemen Hunor, dar le bate obrazul și le transmite că ”nu mai poţi prosti o ţară întreagă cu pericolul maghiar, cu furatul Ardealului - un truc ieftin”.

”„Cum poate cineva (…) să afirme în fața electoratului, în spațiul public, că cineva vrea să rupă Ardealul? (…) Astea nu sunt afirmații politice, astea sunt cretinisme!” Asta a spus Klaus Iohannis în 2014 la o emisiune televizată.  Astăzi vedem o competiție acerbă între politicieni încercând fiecare să demonstreze, cine poate fi un român mai bun.

Cine poate respinge mai spectaculos dezideratele noastre legitime. Cine reușește să anuleze mai repede drepturile noastre deja dobândite. În politica românească acest lucru este ceva obișnuit. Însă eu am încredere că totuși ceva s-a schimbat în bine în acești 30 de ani: astăzi nu mai poți să prostești o țară întreagă cu pericolul maghiar, cu furatul Ardealului, cu un truc atât de ieftin”, a scris Hunor pe pagina sa de Facebook.

El a dublat mesajul de un clip video în care detaliază cele notate. Mai mult, l-a scris și în limba maghiară.

Ne puteți urmări și pe Google News

”Primul om în stat a susţinut că UDMR a promovat o lege şi a pregătit o nouă lovitură prin redactarea unui cod administrativ paralel, a susţinut că vrem impunerea limbii maghiare în Transilvania ca limbă oficială şi că dezideratele noastre sunt împotriva Constituţiei.

Nu este adevărat, este fals, este o teorie conspiraţionistă, un fake news, este instigare la ură, este naţionalism şi xenofobie curată”, afirmă Kelemen Hunor în mesajul de  pe Facebook, unde mai arată că ”UDMR îşi doreşte doar ceea ce este prevăzut în Constituţia României şi în Cartele internaţionale ratificate de România şi practica binecunoscută în Europa”.

Sursa: Facebook / Kelemen Hunor