House Parade, la a opta ediție

House Parade, la a opta ediție

Nu au văzut Perseidele, însă au dansat cu mâinile în aer până dimineaţa. Sute de timişoreni au spus „prezent” la prima seară House Parade, festival organizat pe malul râului Timiş, anul acesta ajuns la a opta ediţie.

Nisip, iarbă, apă, miros de natură, energizante şi muzică electrizantă, la maximum. Atât de tare încât de pe plaja aflată la kilometri depărtare de oraş s-a auzit perfect în suficiente cartiere. De asta au avut parte tinerii care s-au încumetat la prima noapte electrizantă sub cerul liber. De vineri noaptea până luni dimineaţă, pe plaja Monte Carlo din comuna Şag are loc a opta ediţie House Parade din vestul ţării. Intrarea la distracţie costă 10 lei. După o primă noapte în care s-a dat „play” de încălzire, cu britanica DJ Flight, care a avut o prestaţie senzaţională pe scena Base Soun, noaptea aceasta sunt aşteptaţi mii de tineri. Ei vor asculta mixurile lui Jonas Stenberg (Suedia). Anul acesta organizatorii au pregătit şapte scene, ocupate alternativ de artişti. La noapte vor presta şi: Ghibi, dARE, Hangar 101, Julianno, Paul Gabriel, Tiberiu Kiss, Konor, Puff, Progtune, Adrian Pelin, Junker, Alex, Adrian Funk b2b Miro Lassano, Mike Riverra, Laurent Siku, bend IT, Savy & G Player, Norvis b2b Seepryan ft. Anastasia & mc Steliano, Locco Boy, Lupino, Spasmo, Cronos şi Lizzard. Mâine, amatorii de house vor avea parte de mixuri cu Squash, Caius b2b Optimum, Spasmo, Cronos, Locco Boy b2b Caius, Optimum, Andrei Bitza, Fandisko, Ibor, Herk, Carl Groove, Shadow, Shadi b2b Pepe, Serge van Sceaux, Murkee, Tesla System, Jenn Akinson, X Static, Arisen şi Memee.

Ne puteți urmări și pe Google News