Tradiţional, pe 23 august, este Martirul Lupu, Ziua Lupului. Se ţine cu stricteţe pentru a nu supăra pe strămoşul lup. Pamfile, 1997, p. 224. „Numele martirului Lupu a fost asociat firesc animalului de pradă”. Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român, pagina 377.

Julius Lips, (Obârşia Lucrurilor) marele savant german, spune că omul primitiv, primitiv tehnologic, dar la fel de capabil emoţional ca şi oamul de astăzi, admira Natura, puterea furtunii şi a trăsnetului, energia fiarelor, ordinea cosmosului şi misterul stelelor.

Dar ceva l-a atras şi la mirat pe omul din paleolitic: lupul. Organizarea lupilor, haita care respectă întotdeauna o ordine strictă şi avantajoasă, urmare unor „alegeri”, sistemul eficient de vânătoare colectivă. Un model social pe care omul l-a imitat imediat, mai ales în organizarea vânătorii, apoi şi în trib. Iar astăzi, în partidele politice… teoria lui Kipling!

De aici până la „totemul lup”, „strămoşul lup” şi „fratele lup” nu a mai fost decât un pas. Lupa Capitolina, simbolul Romei, lupoaica care a salvat pe Remus şi Romulus.  Steagurile dacice, care erau o carte de vizită: „atenţie, NOI suntem lupii…”.

Nu ştiu dacă Regele Mihai cunoştea încărcătură mistică a zilei de 23 august când, în 1944, într-o miercuri, la orele 22, noaptea, a făcut anunţul (înregistrat) la postul de radio naţional în care spunea că România iese din război de partea Axei şi se alătură Aliaţilor. Surpriză pentru unii, confirmarea intrigilor pentru alţii, iată, acum exact 70 de ani, sau 25.567 zile.

Dragi lupi, padawani şi hobbiţi aveţi suficiente surse de dezinformare în televiziuni şi „reviste de specialitate” ca să mai spun şi eu ceea ce ştiu şi să vă dezorientez de la „linia oficială”. Imi aştept rândul, vine el, nu aveţi grijă, morile zeilor macină rar, dar extrem de fin! Legenda spune de o casetă înregistrată în anul 1974, la 30 de ani de la eveniment, undeva, în Elveţia. Dar nu a venit timpul…

Până atunci vă recomand o carte în două volume: „Documente premergătoare actului de la 23 August”. Cine este pasionat de istorie şi ştie să citească, are ce!

Ziua de 24 august este şi ea malefic încărcată. Pe 24 august 79 vulcanul Vezuviu a erupt, acoperind cu lavă şi cenuşe oraşul roman Pompei spre tragedia louitorilor, dar satisfacţia arheologilor de astăzi.

Weekendul 23,24 august 2014 este complex aspectat, dar nu este vorba despre nicio lovitură de palat! Din păcate, sau din fericire?

BERBEC  În acest weekend eşti un „lup singuratic”. Eşti supus la două influenţe importante şi opuse. Îţi oferi o perioadă de odihnă şi reflecţie pentru că nu ai nicio obligaţie asumată mai înainte.

Weekend-ul îţi aduce noi speranţe şi noi oportunităţi de afirmare. Sâmbătă, atenţie, însă, aparenţele trebuie întotdeauna salvate, este regula jocului pe care trebuie să o respecţi dacă vrei să fii apreciat(ă) de anturajul tău.

Duminică îţi este greu să respecţii convenienţele, îţi apar ca nişte reguli ipocrite şi uneori chiar inutile – dar sunt regulile jocului social.  Configuraţia astrologică arată că perioada menţionată este, totuşi, aspectată favorabil – aşa încât poţi da dovadă de dinamism, aşa cum îţi place ţie.

TAUR  Conjunctura te sfătuieşte să-ţi exteriorizezi emoţiile şi sentimentele, nu să le reprimi. „Când ai ajuns la capătul a ceea ce trebuie să ştii, eşti la începutul a ceea ce trebuie să simţi!”

Sâmbătă, cu Venus pusă pe croşetat, sau pe făcut goblenuri, perioada apare ca una obişnuită. Adică, multă distracţie – sărăcia omului, că şi costă mult!  Adică în acest weekend trebuie să faci mai mult efort decât în mod obişnuit ca să realizezi ce ţi-ai propus. Din această cauză cele două zile par obositoare şi uşor agasante.

Duminică, nostalgia ţi se strecoară şi în suflet, chiar dacă vremea şi vremurile sunt ciudăţele rău.

GEMENI   Un weekend indicat pentru evaluarea unor sentimente, scurte ieşiri la plimbare în oraş, sau mici vizite, cumpărături, dar nu aştepta foarte mult, mai ales de la cei cu care te întâlneşti.

Sâmbătă nu eşti avantajat în comunicare şi în imagine – domeniile în care excelezi, de fapt. Trebuie să eviţi cu diplomaţie discuţiile în contradictoriu ca să nu se transforme în reproşuri memorabile.

Duminică atenţie la micile accidente domestice în care eşti mare specialist şi un rafinat al durerii că de acea, de rafinament, îţi prinzi degetele!

RAC  Cooperarea şi armonia constituie aliajul succesului, în weekend şi poate mereu. Cei din jurul tău ştiu că poţi reuşi în ceea ce te-ai angajat, aşa că te sprijină cât pot şi ei. Comunică!

Sâmbătă, poţi organiza o mică petrecere, pentru că tot veni vorba despre dulcuri şi îngheţată şi îţi mai îmbunătăţeşti şi starea de spirit.

Duminică ai o perioadă mai bună şi lucrurile par să se aranjeze. Este timp şi de muncă, dar şi de distracţie! Poţi să faci curăţenie şi ordine, dar să te şi distrezi puţin. Nu-ţi schimba intenţiile, tenacitatea aduce succes !

LEU  Ai unele oportunităţi, veşti. Poţi, printr-o manevră iscusită, să-ţi serveşti interesele strategice. Dar fă în aşa fel, ca să nu fie evident pentru legumele din jurul tău. Nici nu e greu!

Sâmbătă nimic nu este urgent când este vorba de odihna şi de sanatatea ta. Poate te duci la terasă, la aer condiţionat, la un film bun, poate alergi prin parc, poate o sauna, trebuie să eliberezi tensiunea acumulata. O veste bună de la unul dintre membrii familiei.

Duminică seara intri puţin în viteză şi laşi lenea pe mai târziu, pentru ca ai nevoie de o tactică, de un plan pentru săptămâna viitoare.

FECIOARĂ  În weekend îţi intensifici eforturile pentru ca să găseşti noi rezolvări la problemele tale. Eşti motivat şi vrei să păstrezi direcţia fără să fii invadat de interesele celor din jurul tău.

Dar, ceva te nemulţumeşte, ceva nu iese cum trebuie, spiritul detaliului şi perfecţionismul tău nu sunt satisfăcute! Dar, o veste bună sâmbătă, poate pe seară.

Duminică, mai apoi, îţi regăseşti ritmul şi o parte din echilibru. Poate că nemulţumirea face parte din caracterul tău!  

BALANŢĂ   În acestă perioadă realizezi că trebuie să cooperezi, să lucrezi în echipă. Nu îţi place acest lucru, eşti un individualist, dar trebuie să faci în viaţă şi compromisuri. Sigur, avantajoase!

Sâmbătă trebuie să alegi cu grijă modul de rezolvare a problemelor sentimentale în familie, sau în duo. Încercă să eviţi episoadele în care trebuie să dai explicaţii!

Duminică relaxantă! Semnele de foc şi de aer îţi sunt favorabile toată perioada, dar este mai bine să nu te iei în beţe cu cei născuţi sub zodii de pământ şi apă.

SCORPION   O sâmbătă mai complicată, cu o senzaţie de "déja vu". Dar ceva pare că nu e cum trebuie. Zi în care iei startul greu şi o seară mai filozofică în care te întrebi de ce ţi se întâmplă ţie…

Sâmbătă nu te lăsa tentat de cumpărături extravagante. Dar pe termen lung, gândind strategic, lucrurile se mai aranjează.  

Duminică simţi o oarecare insecuritate sentimentală – atenţie, casa familiei este prost aspectată. Strânge-i pe toţi ai tăi în jurul tău şi laudă-i şi spune-le vorbe bune – au nevoie de asta, chiar dacă eşti obosit!

SĂGETĂTOR   Ceea ce trebuia spus mai demult, o să comunici în acest weekend. În familie, în duo, ieşi din rezerva ta, care să fim drepţi, nu te avantaja, şi încerci să pui diplomatic lucrurile la punct.

Un weekend ondulatoriu, cu schimbări dese şi neaşteptate. Sâmbătă eşti surprins, mai nimic nu e cum doreai, dar nu e nimic negativ. Nu fii ostil, adapteză-te rapid la situaţie şi o să-ţi fie bine!

O realizare notabilă în a doua jumătate a weekendului, adică duminică.

CAPRICORN   În weekend ai noroc, ţi se promit mijloace şi ajutor suficient ca să-ţi duci interesele la bun sfârşit. Viitorul îţi apare în nuanţe de roz, nu te grăbi, totul decurge conform planurilor!

Sâmbătă, stelele arată un drum, dar este lăsat la latitudinea dumneavoastră. Întotdeauna în viaţă suntem între Destin şi Liberul Arbitru. Dacă, totuşi te hotărăşti să pleci sau chiar eşti pe drum, atenţie la drum şi la cheltuieli!

Duminică seara o veste – pe care o aştepţi de ceva timp!

VĂRSĂTOR   Realizezi că ai relaţii ideale cu cei dragi, aproape de complicitate, te înţelegi din ochi. Nici nu ştii cât eşti de norocos, dacă ţi se întâplă aşa ceva! Dacă nu, mai insistă pe comunicare!

Sâmbătă poate la un film, poate la un concert, poate la o terasă plăcută, la un club neagresiv, ieftin şi nepoluant.

Duminica este zi de aranjat şi verificat garderoba pentru sezonul mai rece, care pare că se apropie, în sfârşit. Sigur, nu toată ziua, mai este timp şi de o discuţie, de o îngheţată cu o cafea şi poate şi de un film bun. Şi poţi începe să citeşti un roman-fluviu, ştiu că îţi plac ficţiunile şi romanele istorice.

PEŞTI    Emoţional, ai dori să-ţi discuţi problemele personale cu cineva de încredere. Totuşi, în acest weekend odihneşte-te, relaxează-te, poate distrează-te puţin şi lasă confesiunile pe altă dată.

Sâmbătă programul prestabilit va suferi modificări neaşteptate. Nu este nimic, însă, negativ. Trebuie să-ţi păstrezi calmul şi să dai dovadă de umor la unele informaţii mai ciudate pe care poţi să le primeşti. Un fenomen meteo sau o întârziere a unei persoane sau obiect îţi strică buna dispoziţie, dar nu pentru mult timp! Pe total weekendul  este o perioadă bună, dar atenţie la deplasări sau călătorii, mai ales dacă vrei să te duci la mare.

Duminică ai un program scurt: te trezeşti târziu şi te culci devreme!