Horoscopul lui Dom' Profesor. Informaţia ca armă

Horoscopul lui Dom' Profesor. Informaţia ca armă

Pe 9 februarie s-au născut Alice Walker, Joe Pesci, Josef Masopust, Cicerone Theodorescu, Constantin Baciu, Mircea Radu Iacoban.

În calendar, Sfinţii de santinelă la hotarul neantului: Nichifor, Marcel şi Pangratie.

Se vorbeşte mult în zilele acestea despre serviciile secrete şi dragi lupi, padawani şi hobbiţi mă întrebaţi ce se întâmplă, ce părere am, ce spun sursele mele.

Vă răspund, ca deobicei, printr-o poveste. Iată:

Toţi oamenii care contează au încercat, de-a lungul timpului, să devină conducătorii absoluţi ai unei organizaţii perfecte.  Zoroastru, în Persia, acum peste 2500 de ani, a fost primul care a intuit şi a pus bazele unei structuri politice, sociale şi militare care să aibă controlul asupra oricărei tip de activitate. „Ochii şi urechile” aduceau veşti din tot cuprinsul imperiului, care erau folosite de un consiliu format din 12 preoţi ai lui Ahura-Mazda, toţi îmbrăcaţi numai în alb. Secretul era absolut, iar măsurile luate au rămas pînă în prezent o taină. La un moment dat, aşa cum regretatul Teoctist era numit de studenţii la teologie Marele Alb, tot aşa consiliul îmbrăcat în alb strălucitor a fost numit Frăţia Albă. 

Se spun multe legende despre această organizaţie, "mama" tuturor societăţilor secrete şi modelul nemărturisit al multor servicii secrete contemporane.  Pentru că Frăţia Albă se baza pe informaţiile aduse din toate colţurile lumii antice şi a fost prima organizaţie care a ştiut să se folosescă extrem de eficient de "informaţie". Informaţia ca armă. Frăţia Albă nu avea armate costisitoare şi generali trufaşi. Motorul ei era credinţa. Credinţa ducea la iniţiere şi la elitism. Elitismul duce la dispreţul suveran al "Celui Ales". Aşa încît armele Frăţiei Albe erau bârfa, intriga, complotul, intoxicarea, asasinatul, revolta, lovitura de palat. Cele mai eficiente! Teroarea, teroarea adevărată, a fost inventată de Frăţie. Acum este doar o copie! 

De la  Frăţia Albă este vorba: „cu 100 de talanţi vă cuceresc Bagdadul” spusă de un Kotub (grad în Frăţie) celor 12 din Consiliul Suprem.  De aici, vorba de duh contemporană : „pentru ca să câştig alegerile, democratic, îmi trebuie 150 de dolari pe cap de votant, o lovitură de stat este mult, mult mai ieftină” – atribuite celebrului Che Guevara. 

Se spune, sunt documente, şi nu este o blasfemie, că cei trei Regi Magi din Biblie erau membri ai Frăţiei şi că, de fapt, aveau o misiune de intoxicare şi diversiune în rîndul romanilor din Palestina. Să nu uităm că se duceau lupte grele între romani şi perşi pentru supremaţie în Asia antică. Că au fost mai multe episoade cu numiţii Yessus, un nume comun în arameică, şi că chiar pe Barabas (Nu Baraba) îl chema tot Yessus. 

Frăţia Albă a folosit, atingînd aproape perfecţiune, conjunctura, oportunitatea şi transformarea prin ipostaze.

Astfel, cînd Persia cade sub loviturile triburilor rudimentare ale arabilor, în secolul VIII, Frăţia nu piere, ci devine mai puternică sub forma fanatismului islamic. Aşa apare Bătrînul din Munte, tatăl "hashishimilor", cunoscuţi sub numele de "asasini", pentru că Frăţia nu mai emitea decăt o singură pedeapsă : prejudiciu final, cum se spune pe la casele mari, cu eleganţă. Apar "buida" un fel de călugări-războinici sufi, corespondenţii samurailor, sau mai precis a budiştilor Shaolin. Cavalerii Templieri sunt formaţi spiritual de Bătrîn şi chiar a existat o alianţă efemeră între Ordinul Templierilor şi Frăţia Bătrânului din Munte.  Mult mai tîrziu, Himmler foloseşte o parte din tehnologiile spirituale ale Frăţiei pentru constituirea unui Ordin iniţiatic teutonic de războinici: Waffen SS.

De ce vă spun toate istoriile astea, dragi lupi, padawani şi hobbiţi ? Pentru că există in viaţa fiecărui om tentaţia elitistă să facă parte din Dacii Liberi şi Nemuritori, din Cavalerii Daciei, din Urmaşii Apostolului Andrei, din Ultimul Cavaler Trac, din MISA, ELTA, Anima, Illuminati, Rosicrucieni, Ritul Scoţian Antic şi Acceptat, de fapt din serviciile secrete care sunt infiltrate în aceste "organizaţii" sau alte „farmazonerii”.

„Dacă vrei neapărat o societate secretă, atunci fă-ţi tu singur una pe măsură, sau lasă-te ales de ceea ce îţi convine” – mi-a spus Maestrul meu, „însă cea mai mare forţă posibilă este cea a Omului Nepereche, a "omului singur” "– a adăugat. Aşa, secretul este asigurat! 

 

BERBEC  De luni eşti prea încăpăţânat, după părerea celor din jur. Dacă întâlneşti o opoziţie organizată, fii calm, zâmbeşte, nu ai altă soluţie decât să amâni ceea ce vrei să faci pentru o altă zi.

O zi dedicată in special lucrărilor urgente în care vei risipi multă energie. Laşi pe planul doi lucrurile importante. O să vezi peste câteva zile dacă ai făcut bine, sau rău. Stelele favorizează o seara relaxantă şi odihnitoare pe care o meriţi.

TAUR   Ai tot refuzat să iei o atitudine tranşantă, să iei hotărîri, să te implică, să faci alegeri. Nu doreai să-i superi pe cei din jur! Azi eşti inspirat. E cazul să vezi şi de interesele tale!

Stelele îţi indica o mare energie vitală şi o carismă la cote maxime, aşa ca foloseşte-le pe amândoua în relaţia ta de dragoste! Iţi place viaţa senină şi senzuală. Inconjoară-te de lucruri placute, nu îţi trebuie mulţi bani, ci doar mult bun gust. Stelele si conjunctura astrologica te avantajeaza astazi, protejandu-te eficace impotriva atacurilor dusmanilor ştiuti si nestiuti.

GEMENI   Libertatea personală are un preţ uriaş. Nu ştiu dacă eşti conştient de acest lucru şi eşti gata să-l plăteşti! Complotezi să scapi de obligaţiile familiale, sau de promisiunile făcute!

Superficialitatea caracteristică zodiei te face să crezi că e în avantajul tău. Oare chiar aşa să fie? Un aspect particular al stelelor te invită la mai mult calm şi la practicarea unui hobby legat de ştiinta sau tehnologie. Îţi place muzica bună şi lucrurile de calitate şi nici astăzi nu faci rabat la stadardul tău.

RAC   Te plictiseşti! Pe de altă parte, obligaţiile cotidiene nu te lasă să te ocupi de ce ai dori. Cu toate că nu-ţi place, este momentul să te confrunţi cu cei din jurul tău, să prevalezi!

O zi bună în ceea ce priveşte domeniul relaţiilor umane. Daca stai acasă şi trebăluieşti este o zi excelentă, dacă nu, este la fel de bună in realizări şi în afirmarea ta la serviciu. Cu toate că nu prea ai bani, visele tale de mărire şi de imbogăţire nu-ţi dau pace. Continuă, norocul ajută pe cei îndrăzneţi!

LEU  Mai multă atenţie! Atât în ceea ce priveşte relaţiile tale sentimentale, dar şi atenţia care trebuie s-o acorzi muncii tale, activităţii zilnice obişnuite. Drumurile nu sunt avantajate!

Prietenii îţi sunt aproape ca întotdeauna, considerându-te, pe undeva, liderul grupului şi aşteptînd iniţiative din partea ta. Astăzi evită noul şi mulţumeşte-te cu soluţiile verificate. Nimeni nu-ţi vrea răul, iar duşmanii sunt plecati. Analizeaza bine şi vei vedea ca este o situatie obiectiva. Trebuie să redescoperi şi să te apropii de dorinţele şi nevoile tale originare, de nucleul motivaţiilor tale. Vei descoperi ce departe te-a dus valul vieţii de ceea ce îţi doreai tu de fapt.

FECIOARĂ  Motivele, justificările, explicaţiile, nu mai ţin! Nici ţie nu-ţi plac şi ce ţie nu-ţi place... Trebuie să te apuci de treabă, faptele contează, chiar dacă intenţia se ia şi ea în calcul!

Nu te băga in discuţii serioase care privesc bani sau interesul altora. O zi bună. Poţi să-ţi iei o recuperare sau pur şi simplu te simţi foarte bine după orele de program. Concentrează-te azi pe relaţiile tale sentimentale. Foloseşte cu isteţime resursele pe care le ai!

BALANŢĂ   Ai hotărât că nu o să te mai laşi folosit, manipulat, considerat un bancomat ambulant! OK! Trebuie să operezi un triaj printre legăturile tale, prieteni, colegi, rude şi să decizi corect!

Profită de bunătatea stelelor, dar fără să exagerezi. Mai ales evită excesul de dulciuri, tutun şi cafea! Astăzi ai o configuraţie bună, ai şansa să faci bine tot ceea ce începi şi să te împaci cu cineva pe care l-ai evitat multă vreme. O anumită rutina se cere în profesie sau meserie şi se numeşte metodă, dar, atenţie, în dragoste trebuie sa aduci mereu ceva nou, ca să-i intreţii mereu flacăra!

SCORPION   Astăzi dai dovadă de un umor sănătos şi de o bună dispoziţie, care te fac un companoin plăcut celor din jur. Acordă-ţi, totuşi, nişte pauze, menajează-te şi încercă să te odihneşti mai mult!

Afacerile personale şi sentimentale sunt aspectate favorabil. Program plăcut pe seară, poate la un film nou. Semn mare de evenimente. Sau de comploturi, bârfe şi intrigi. Simţi o oarecare insecuritate sentimentală, atenţie, casa familiei este prost aspectată! Evită perioada aceasta de timp, mai ales în cursul dimineţii,  să dai sau să iei bani cu împrumut, sau să faci operaţiuni financiare importante.

SĂGETĂTOR  Eşti, din punct de vedere emoţional, sensibil. Atenţie la discuţiile în contradictoriu cu cei din jurul tău, cu familia. Veşti bune. Zi favorabilă activităţii profesionale, munca ta zilnică!

Ceva neprevăzut. Trebuie să lucrezi ceva pentru serviciu, în plus, sau ceva de rezolvat pentru familie. Spre seară ai impresia că ai urcat pe Everst, eşti foarte obosit, dar foarte mulţumit! Fii mai convingator si insistent cind soliciti. Ca esti un tip de treaba s-a constatat de mult. Ar fi cazul sa dovedesti că poţi mai mult!  Stagnezi pe o pozitie profesionala care nu prea se potriveste cu visele tale. Cu mai multa tenacitate si noroc, poate o să ajungi unde iti doreai!

CAPRICORN   O zi de luni liniştită. Nu amâna, fără complexe poţi rezolva astăzi unele situaţii personale. Domeniul sentimental este bine aspectat. Vorbeşte, explică, motivează şi poţi avea succes!

Nu sta pe gânduri, lucrează zi-lumină! Trebuie să dai dovadă de tact şi diplomaţie în relaţiile cu cei apropiaţi.  Lăsă lucrurile să se aşeze singure şi nu interveni în niciun fel. Domeniul emoţional este astăzi bine aspectat. Nu eşti prea vesel azi, de aceea e bine să-ţi faci de lucru prin oraş, să te plimbi, poate faci ceva ordine prin haine, în orice caz să nu stai fără să faci ceva, să nu laşi furtunoasele gânduri să te cuprindă şi să te conducă, pâna seara iţi vei reveni.

VĂRSĂTOR   Ai ceva de sărbătorit, poate ziua ta de naştere, aşa că te-ai hotărît să pui capăt unei etape de efort. Stelele îţi îndrumă paşii, mai spre seară, spre un loc unde te poţi distra foarte bine!

Conjunctura iţi indică să nu te repezi, să ai răbdare, pentru ca lucrurile se pot lamuri. Veştile pe care le primeşti, prin mobil, din presa, sau reţele sociale pot să clarifice problema. Lucrurile merg bine şi la serviciu şi acasă! Zi  bună pentru întâlniri şi discuţii liniştite care iţi vor face mare plăcere şi bucurie. La noapte o să visezi frumos şi colorat. Totul pare perfect, dar vai, ţine numai o zi!

PEŞTI  Graţie legăturilor tale poţi să avansezi pe drumul intereselor personale. Ai un talent deosebit ca să te faci plăcut şi acceptat de cine trebuie, când trebuie! Nu rata ocaziile, sunt rare!

O zi care trece repede, pentru că seamănă cu altă zi! O veste de departe, o informatie pe reţeaua de socializare, din presă, un telefon, sau un e-mail. Ceva de natura aceasta iti sugereaza astăzi ca trebuie sa faci urgent o schimbare in viata ta! Esti obosit si nu prea ai chef de discutii. Cu nimeni. Mai bine fă-ţi ordine in hartii sau in foldere. O sa gasesti ceva ce iti va da o idee grozava! În ceea ce priveşte sănătatea, stelele te averizează că bei prea puţine lichide. Chiar aşa, cu toate că eşti Peşte! 

 

 

 

 

 

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News