HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR, 28 -29 august 2021. Semnele de foc şi de aer sunt favorabile. Evitați discuțiile în contradictoriu
- Radu Stefanescu
- 28 august 2021, 06:12
Cum ne va fi ultimul weekend din august? DOM’ PROFESOR a făcut horoscopul pentru fiecare zodie.
BERBEC Nativii din primul decan au un weekend dens. Duminică este ziua în care te vei surprinde pe tine însuţi de câte poți să faci cu energia ta debordantă. Weekend-ul îţi aduce noi speranţe şi noi oportunităţi de afirmare. Atenţie, însă, aparenţele trebuie întotdeauna salvate, este regula jocului pe care trebuie să o respecţi dacă vrei să fii apreciat de anturajul tău. Este greu să respecţii convenienţele, îţi apar ca nişte reguli ipocrite şi uneori chiar inutile – dar sunt regulile jocului social. Configuraţia astrologică arată că perioada menţionată este, totuşi, aspectată favorabil – aşa încât poţi da dovadă de dinamism, aşa cum îţi place ţie.
TAUR Parcă mereu este vacanţă! Sâmbătă este momentul să-ţi urmezi intuiţia şi să accepţi o distracţie de seară. Duminică, iscusința te poate face să iei cele mai bune decizii în domeniul social. Trebuie să fii mai optimist şi să gândeşti de bine, pozitiv. În acest weekend afacerile personale sunt, din fericire, bine aspectate. Poţi să dai curs, cu curaj, intereselor proprii. Cu Venus în Balanță perioada apare ca una obişnuită. Adică, multă distracție – sărăcia omului! Adică, în acest weekend trebuie să faci mai multă economie decât în mod obişnuit, ca să realizezi ce ţi-ai propus. Din această cauză cele două zile par obositoare şi uşor agasante. Nostalgia ţi se strecoară şi în suflet, chiar dacă vremea şi vremurile sunt ciudăţele rău.
GEMENI Natura ta sociabilă îţi poate juca o festă. Nu te grăbi să-ţi împărtăşeşti secretele persoanelor noi din viaţa ta, căci astrele nu favorizează relaţiile sociale sâmbătă. Şi nici duminică! Sâmbătă favorabilă corespondenţei, comunicării. Poate, o veste bună de la un prieten. Evită stresul, enervarea, suprasolicitarea alimentară şi mai ales nu mânca dupa căderea întunericului. Nu eşti avantajat în comunicare şi în imagine – domeniile în care excelezi, de fapt. Trebuie să eviţi cu diplomaţie discuţiile în contradictoriu ca să nu se transforme în reproşuri memorabile. Atenţie la micile accidente domestice în care eşti mare specialist şi un rafinat al durerii, că de acea, de rafinament, îţi prinzi degetele!
RAC Conjunctura îţi dă câştig de cauză, ai un weekend bun. Atât în domeniul sentimentelor, cât şi în comunicare, distracție, ba şi la bani. Totuşi, nu exagera, că nicio minune nu durează mult! Dragostea este pozitiv influenţată, la fel şi carisma proprie a nativilor din zodie. Profită de bunătatea stelelor, dar fără să exagerezi. Mai ales evită excesul de dulciuri şi îngheţată! Sâmbătă, poţi organiza o mică petrecere, pentru că tot veni vorba despre dulcuri şi îngheţată şi îţi mai îmbunătăţeşti şi starea de spirit. Duminică ai o perioadă mai bună şi lucrurile par să se aranjeze. Este timp şi de muncă, dar şi de distracţie! Poţi să faci curăţenie şi ordine, dar să te şi distrezi puţin. Nu-ţi schimba intenţiile, tenacitatea aduce succes !
LEU Nu toate merg conform planurilor atent făcute de tine, în acest weekend. Acceptă schimbarea de program, îţi poate aduce mai multe satisfacţii și colaborarea celor dragi, din jurul tău. O zi de sâmbătă bună, care trece repede, ca orice lucru bun. Trebuie sa te relaxezi, mai ales pe seara şi să laşi treburile aşa zis urgente. Nimic nu este urgent când este vorba de odihna şi de sanatatea ta. Poate te duci la terasă, poate acasă la un film bun, poate alergi prin parc, poate o sauna, trebuie să eliberezi tensiunea acumulata. O veste bună de la unul dintre membrii familiei. Duminică seara intri puţin în viteză şi laşi lenea pe mai târziu, pentru ca ai nevoie de o tactică, de un plan pentru săptămâna viitoare.
FECIOARĂ În weekend a sosit momentul să culegi roadele eforturilor şi investiţiilor realizate cu efort, până acum. Bucură-te de ultimele reuşite alături de prietenii care au avut încredere în tine. Weekend-ul este perfect pentru finalizarea unor proiecte casnice, în casa, sau apartamentul tău. Trebuie, numai, să te concentrezi, ai o mare putere de focalizare, însă pe termen scurt! Dar, ceva te nemulţumeşte, ceva nu iese cum trebuie, spiritul detaliului şi perfecţionismul tău nu sunt satisfăcute! O veste bună sâmbătă, poate pe seară. Apoi, îţi regăseşti ritmul şi o parte din echilibru. Poate că nemulţumirea face parte din caracterul tău!
BALANŢĂ Pe fondul unor aspecte favorabile, dar şi datorită eficienţei tale obişnuite, weekendul este o perioadă în care te poţi relaxa, toate problemele au fost rezolvate din timp, fie anticipate! Sâmbătă trebuie să alegi cu grijă modul de rezolvare a problemelor sentimentale în familie, sau în duo. Încearcă să eviţi episoadele în care trebuie să dai explicaţii! Duminică relaxantă! Semnele de foc şi de aer îţi sunt favorabile toată perioada, dar este mai bine să nu te iei în beţe cu cei născuţi sub zodii de pământ şi apă. Sănătatea este bunicică, banii – constant! Dacă ar fi să ne luăm după stele ar fi mai bine să verifici încă odată dacă chiar vrei să pleci în călătorie în weekend.
SCORPION Sâmbătă și duminică sinergia planetelor te avantajează în dragoste şi în relaţiile sociale. Dar, mai puțin în domeniul financiar, la bani. Morala este simplă: nu le poţi avea pe toate! Se pare că trebuie să fii foarte convingător şi insistent ca să obţii ceea ce doreşti. Dar, lucrul acesta nu te încurcă! Ai două zile favorabile în care domeniul sentimental este avantajat! Nu te lăsa tentat de cumpărături extravagante. Dar pe termen lung, gândind strategic, lucrurile se mai aranjează. Simţi o oarecare insecuritate sentimentală – atenţie, casa familiei este prost aspectată. Strânge-i pe toţi ai tăi în jurul tău şi laudă-i şi spune-le vorbe bune – au nevoie de asta, chiar dacă eşti obosit!
SĂGETĂTOR Astrele te pot favoriza. În weekend poţi să te faci înţeles fără resentimente. E timpul să-ţi iei inima în dinţi şi să deschizi discuția cu privire la problema care te macină de ceva timp. Un weekend ondulatoriu, cu schimbări dese şi neaşteptate. Eşti surprins, mai nimic nu e cum doreai, dar nu e nimic negativ. Nu fii ostil, adapteză-te rapid la situaţie şi o să-ţi fie bine! O realizare notabilă în a doua jumătate a weekendului, adică duminică. Mesaj către toţi nativii zodiei: „Nu vă lăsţi copleşiţi de rutina zilnică, cumpărături, curăţenie, spălat geamuri, dat cu aspiratorul – e cam patetic – căutaţi să vă distraţi şi să legaţi noi prietenii.” Nu exagera cu munca şi efortul, in general, pentru ca stelele indica o supărătoare tendinţă către surmenaj şi depresie. Învigătorii sunt nişte persoane abile odihnite!
CAPRICORN Eforturile și vara te-au obosit. În weekend trebuie să ai grijă de tine, atât fizic, cât şi sufleteşte. Nu te mai scuza că eşti obosit, relaxează-te şi odihnește-te, cine se scuză, se acuză! Conjunctura îţi indică un weekend în care trebuie să-ţi struneşti emoţiile şi să dai dovadă de inspiraţie, atât în relaţiile de familie cât şi cu prietenii sau partenerii. În acest weekend nu ar trebui să faci mari cheltuieli. Stelele arată un drum, dar este lăsat la latitudinea ta. Întotdeauna în viaţă suntem între Destin şi Liberul Arbitru. Dacă, totuşi te hotărăşti să pleci, sau chiar eşti pe drum, atenţie la drum şi la cheltuieli! Duminică seara o veste – pe care o aştepţi de ceva timp.
VĂRSĂTOR Sâmbătă nu pleca urechea la sfaturilor persoanelor pe care nu le cunoşti suficient de bine, bazează-te doar pe propria logică. Duminică, astrele indică să te odihnești, fără eforturi. Pune-ţi lucrurile în ordine, atât bunurile materiale şi sentimentele, în acest weekend fă un plan! Seară de sâmbătă relaxantă şi plăcută. Duminica este zi de aranjat şi verificat garderoba pentru sezonul mai rece, care pare că se apropie, inevitabila curgere a timpului. Sigur, nu toată ziua, mai este timp şi de o discuţie, de o îngheţată cu o cafea şi poate şi de un film bun. Şi poţi începe să citeşti un roman-fluviu, ştiu că îţi plac ficţiunile şi romanele istorice.
PEŞTI Astrele te avantajează, în weekend tot ce ţi-ai propus poate avea succes. Totuși, fii prudent: atenţie la acţiunile în domeniul sentimental, nu insista. Sâmbătă programul prestabilit va suferi modificări neaşteptate. Nu este nimic, însă, negativ. Trebuie să-ţi păstrezi calmul şi să dai dovadă de umor la unele informaţii mai ciudate pe care poţi să le primeşti. Un fenomen meteo sau o întârziere a unei persoane sau obiect îţi strică buna dispoziţie, dar nu pentru mult timp! Pe total weekendul este o perioadă bună, dar atenţie la deplasări sau călătorii, mai ales dacă vrei să te duci la mare. Duminică ai un program scurt: te trezeşti târziu şi te culci devreme!