Horoscopul lui Dom’ Profesor, 20 mai 2025. Au trecut 1.700 ani. O poveste adevărată

Horoscopul lui Dom’ Profesor, 20 mai 2025. Au trecut 1.700 ani. O poveste adevărată

20 mai

Pe 20 mai s-au născut Socrate, Cher, Moshe Dayan, J.J. Astor, Al Bano, Corneliu Coposu, Mircea Drăgan, Miodrag Belodedici. În calendarul creştin-ortodox, pe 20 mai, sunt Sfinţii: Talaleu, Talasie, Marcu Pustnicul şi Lidia. Nimic în ”Kalendar”.

Despre împăratul Constantin cel Mare, mama sa Elena, episcopul Hosius de Cordova, despre creștinism și Consiliul Ecumenic de la Niceea din anul 325, cred că v-am povestit adesea. Acum 1.700 de ani începe Marele și Primul Consiliu Ecumenic de la Niceea. Este mai potrivit să vă povestesc mâine, aveți puțintică răbdare.

 

Dar, acum o să vă spun o altă istorie. Foarte adevărată.

 

Dragi lupi, padawani și hobbiți v-am spus, mai demult, că am primit de la o fină a mea, care lucrează în redacție, arhiva digitalizată a cotidianului ”The Winchester Star” un ziar bun, de provinice, care apare în orașul Winchester, Virginia și are redacția în centru, pe Kent Street.

 

Un salam de DVD-uri Kodak de 8,5 Gb, fiecare. L-am pierdut din vedere. Dar, aseară am dat de DVD-urile Kodak căutând un film. Să știți că un ziar de provinice este adesea mai bun și mai plăcut decât unul metropolitan. Multe povești și istorii interesante găsești în WS, cu primul număr scos tocmai pe 4 iulie 1896, de Ziua Independenței. Mai ales în numărul de duminică. Astfel, pe 20-21 mai 1950, sâmbătă-duminică ”The Winchester Evening Star” cum se numea pe atunci, publică un articol foarte interesant, sub semnătura lui David Forrest Jr.

 

De fapt, o mărturie a locotenentului de contrainformații militare John Thomas Keating, o poveste de război. John, un virginian care locuia într-o fermă pe valea Shenandoha, moștenită de la părinți împreună cu un munte întreg, a făcut parte dintre cei care au interogat militarii germani internați în lagăre, după sfârșitul războiului. Cunoștea limba germană la perfecție, mama lui provenea din emigranți germani din Franconia, care țineau la limba și cultura lor europeană, așa că germana se vorbea curent în casa lui.

 

Am auzit multe povești și istorii interesante, se destăinuie fostul locotenent de contrainformații. Nemții erau obosiți de război și striviți de modul industrial în care americanii tratau războiul. Erau învinși, zdrobiți, ocupați și interogați de militari care le ofereau țigări ”Luky Strike”. Singura lor mândrie erau amintirile. Aveau ce să povestească, germanii nu au multă imaginație, dar amintiri adevărate aveau destule. Sunt ferm convins că ceea ce mi-a mărturisit sergentul Gunther Sachss, în toamna anului 1945, este adevărat, în întregime, declară John.

 

Gunther era artilerist la o unitate AA, dotată cu puternicile tunuri Krupp de 88 mm, cele mai bune din război, după părerea mea. Flak, cum mai era denumită arma Flugabwehrkanone.

 

Episodul s-a întâmplat pe data de 16 iulie 1942, în sera zilei, la ora 19:30 cu câteva minute aproximație. În împrejurimile orașului Hafen, de pe Rin, unde erau mai multe fabrici de armament și muniție. Bombardamente au fost câteva, noaptea, de la mare înălțime, total imprecise, doar câteva case civile distruse. Cele trei tunuri Flak de 88 erau întreținute cu dragoste și camuflate cu o plasă. Erau santinele, dar de la ora 18 se dădea alarma de front și toți tunarii își ocupau posturile, gata de ripostă, așteptând posibilele bombardiere aliate de noapte.

 

Așa s-a întâmplat și în ziua de 16 iulie. Fusese o zi frumoasă, caldă, cu norișori, doar câțiva, de vreme bună. Soldații glumeau, își povesteau aventurile și se plângeau de hrana, de rația, din ce în ce mai puțină și mai proastă. Ca orice soldați, din orice armată, din orice timp. Comandantul lor, căpitanul Werner von Kellerwald, îi asculta zâmbind. Încă îl mai durea ciotul mâinii stângi, își pierduse mâna pe frontul de Est, nici un an mai înainte, dar nu acceptase să fie scos în rezervă, era un adevărat junker, un ofițer din Prusia Orientală, fără pământuri și avere, doar cu particula ”von” care îi atesta noblețea.

 

Când, deodată, santinela, omul de veghe, dă alarma! Din Vest se apropia un front de nori, cu mare viteză. Nimeni nu mai văzuse așa ceva! Norii erau negrii, amenințători, se rostogoleau fără un sunet, fără un tunet sau fulger. Dar, din interiorul norului imens se vedeau niște lumini care irizau, roșii, verzi, albastre. Werner ia cu mâna dreaptă, cea teafără, binoclul reglementar Zeiss și se uită cu atenție la norul care se apropia cu o viteză suspect de mare.

 

Se uită cam jumătate de minut apoi ia o hotărâre, va deschide focul asupra norului! Dacă este un nou sistem de învăluire, de camuflare, un cloacking device de care vorbeau zvonurile? Căpitanul comunică reperele de tragere și ordonă ”foc de voie”! Prima salvă pleacă, urmată de a doua și de a treia. La a patra ceva s-a întâmplat. S-a auzit un zgomot înfundat, foarte jos, pe care toți militarii l-au simțit ca un pumn în stomac. Apoi din nor a apărut o navă ciudată, un disc cu diametrul de vreo patruzeci de metri. S-a prăbușit pe un câmp la nici jumătate de kilometru de bateria AA.

Dar, șocul i-a trântit pe toți la pământ și a înălțat un nor imens de praf. După ce praful s-a mai risipit puțin, militarii s-au repezit la trofeul lor. Tocmai ca să vadă cum din discul prăbușit pleca în mare viteză, fără niciun zgomot, către înălțimi, o sferă cu diametrul de vreo cinci-șase metri, dintr-un posibil metal cenușiu, dar pe suprafața căreia șerpuiau lumini, parcă niște flăcări, poate descărcări statice, albastre, verzi, roșii.

 

Discul căzut avea vreo patruzeci-cincizeci de metri în diametru și o grosime maximă de vreo opt-nouă metri. Fără vreo deschizătură sau fereastră. Încă se mai prelingeau pe suprafața lui cenușie, metalică, lumini albastre, verzi, roșii. Se înfipsese cu o latură în pământ, cam la 30 de grade, povestește artileristul german. Cauza prăbușirii au văzut-o imediat. Unul dintre proiectilele lor de 88 străpunsese ciudatul disc și ieșise pe partea cealaltă. Probabil că nimerise unul dintre sistemele de propulsie, credea neamțul.

 

Căpitanul a trimis un soldat pe motocicletă să raporteze la centru, nu mai aveau nicio legătură, nici prin fir, nici prin radio. Și-a retras oamenii, oricum se retrăgeau singuri, pentru că începuseră să se simtă rău. Dureri de cap îngrozitoare, greață, chiar vărsături. Au fost internați la un spital special SS, lângă Dusseldorf. O grijă deosebită, mereu li se făceau anlize ale sângelui și li se dădea medicamente a căror denumire nu o știau, surori drăguțe și masă pe cinste, chiar citrice, spune Gunther. Odată un doctor a făcut scandal surorilor medicale pentru că nu le se dăduseră la timp pastilele de iod își amintește sergentul.

Însă, nu se știe de ce, căpitanul a primit Crucea de Fier cu diamante și frunze de stejar și a fost făcut maior,  iar toți ceilalți militari din bateria AA au fost ridicați în grad și decorați cu mai multe decorații și medalii ceea ce îi scutea de taxe și impozite în cel de al Treilea Reich.

 

După două luni au ieșit din spital și li s-a oferit încă o lună de permisie. Au închiriat un autobuz și s-au dus la amplasamentul bateriei de AA de lângă Hafen. Nimic, nimic, nimic. Nici cele trei tunuri de 88 nici discul căzut din cer. Terenul fusese nivelat cu buldozărele și plantați puieți de ulmi. Nici măcar o santinelă pe care s-o întrebe ce s-a întâmplat, au visat, sau a fost aievea. Pe cine întrebau, li se răspundea cu blândețe că au fost grav bolnavi, gazați cu un gaz de luptă care provoca halucinații, că sunt convalescenți și că o să se clarifice totul mai târziu. Au fost repartizați ulterior la unități diferite.

 

Gunther a făcut o declarație scrisă și a indicat și numele și gradul celorlalți militari din unitatea lui de Flak, pentru confirmare. John Keating a verificat, a trimis rapoarte, a cerut evidențe. Din nefericire mare parte dintre militarii germani de pe listă căzuse la datorie, iar ceilalți, puțini la număr, fuseseră luați prizonieri de sovietici, numai Gunther avusese norocul să ajungă într-un lagăr american. A încetat și el din viață, de leucemie, în februarie 1946.

 

Locotenentul în rezervă  John Thomas Keating speculează că în anul 1942 naziștii au pus mâna pe un OZN. Cu sistem de propulsie atomic, sau altceva, care emitea radiații. Tehnologia găsită pe OZN probabil că ar fi permis nemților să câștige războiul. Dar nu au mai avut timp și nici spațiu unde să experimenteze armele secrete ale Apocalipsei, cum amenința Hitler.

 

Teoria conspirației spune că germanii au găsit locul în care să experimenteze, în Antarctida. Și că produseseră deja prototipul de OZN cu svastikă, după încetarea războiului în Europa în primăvara lui 1946. Tot în anul 1946 are loc cea mai secretă operaține a US Navy. 16 nave de război, dintre care un portavion și 33 de avioane de luptă, o forță de lovire de peste cinci mii de oameni, Task Force 68, sub comanda amiralului Richard H. Cruzen pleaca la Polul Sud în august 1946. ”Operation Highjump” după care s-a făcut și un film, unul de acoperire.

Ce au făcut militarii americani la Pol numai bunul Dumnezeu știe, dar s-au întors în februarie 1947 cu muniția aproape consumată și cu pierderi umane multiple, în accidente. Toți cei implicați în Highjump au semnat trei declarații de confidențialitate. Se spune că un ofițer superior a luat în râs declarațiile și l-a întrebat pe unul dintre civili: ”chiar este adevărată aiureala asta că dacă divulg ceva plătesc un milion de dolari?”. Civilul a zâmbit ca un rechin și a spus: ”nu, nu este adevărat, dacă faceți o declarație publică despre eveniment, cu tot respectul, dispăreți de pe suprafața Pământului!”  Cel vizat a înghițit în sec și a semnat cu deosebită grijă, toate cele trei declarații!

Cei cinci mii implicați în Highjump și-au ținut gura, nimic nu a apărut în presă, doar teorii ale conspirației, bănuieli și supoziții.

Pe mine alceva mă îngrijorează. Dar o să vă spun altădată, doar mâine este, în definitiv, o altă zi!

Horoscopul lui Dom’ Profesor,   20 mai 2025

BERBEC  Astăzi eşti într-o dispoziţie binevoitoare şi tolerantă. Lucrurile sunt aşa cum le-ai văzut mai întâi. Totuşi, dimineaţa, noul, noutăţile nu îţi aduc noroc. Lasă pe altă zi mai favorabilă! Fie că vrei, fie că nu, fie că ştii, fie că nu, eşti - fie în centrul unor probleme şi situaţii importante şi interesante, fie până la urmă totul este lăsat în coadă de... berbece şi amânat, cum se face de obicei prin Balcani. Teoretic, rezolvarea acestor probleme se face prin logică carteziană şi judecată rece şi profesională şi mai puţin prin jocul întâmplării, spune Luna în aspecte disarmonice. Pe de altă parte, indiferent de jocurile Destinului, trebuie să ai în vedere propriile interese şi strategiile pe termen lung.

TAUR  Fluxul comunicării nu îţi lasă astăzi multă libertate de alegere. Ai unele subiecte fixe, pe care trebuie să le dezbaţi. Profesional, treburile par să intre într-o oarecare rutină cotidiană.Planetele sunt dispuse complex, planetele personale sunt înşirate după Soare, sugerând că ai de ales între două sau mai multe posibilităţi. Luna parcurge încă un arc de cerc declanşând mici crize şi schimbări de situaţie. Jupiter arată unele preocupări cu caracter juridic, în sensul că verifici, consulţi sau semnezi contracte, sau înscrisuri oficiale. Din nou ţi se cere ajutorul. Toată perioada, toată ziua, stă sub semnul unei schimbări de program, de direcţie, mai mult o schimbare tactică decât o manevră startegică.

GEMENI  Conjunctura îţi este favorabilă, aşa că poţi să-ţi susţii interesele cu multă abilitate. Deducţiile tale sunt corecte, astăzi ai o confirmare a intuiţiei tale. Nu lăsa treburile neterminate! Astăzi continuă, pe alt registru, disponibilitatea ta pentru comunicare si usurinţa transpunerii în vorbe a unor trairi. Emoţional, simţi instinctiv dorinţa să fi cât mai mult în prezenţa celor la care ţii cu adevărat şi care îţi simt căldura sufletească şi îţi răspund pe măsură la gesturile tale tandre şi semnele tale de consideraţie. Pe de altă parte simţi o mişcare centrifugă de izolare, mai ales în a doua parte a zilei, pe seară, o nevoie de singurătate şi solitudine în care vântul pustiului să-ţi vindece rănile sufleteşti. Cele două tendinţe sunt în echilibru dinamic şi de aceea probabil că vei trece succesiv prin stări similare cu cele descrise.

RAC  Nu te grăbi, nu brusca lucrurile şi oamenii. Ai de luat unele decizii mai dificile şi nu îţi este uşor. Nu risca inutil, culege mai multe informaţii înainte să-ţi formezi o opinie. Afacerile obişnuite, de rutină, sunt avantajate. Ascultă şi ia aminte. Fii precis, concis şi eficient. Evită discuţiile cu anturajul apropiat despre viitor. Carpe Diem! Nu uita că viitorul şi trecutul sunt categorii filozofice – trăim tot timpul în prezent. Atenţie la o posibilă dispută în familie sau în anturaj cu partenerii sau colegii. Dacă lucrurile se înfierbântă, poţi invoca o durere de măsele sau o întâlnire extrem de importantă - nu lăsa ca situaţia să se deterioreze – amână tot ce nu poţi stăpâni!  

LEU  Cu toate că nu îţi place şi joci prost teatru, trebuie să accepţi un compromis. Nu uita că, vorba lui Mitriade, cel cu otrava, ceea ce nu te omoară, te face mai puternic. Simbolic vorbind! Trebuie să fi mai vigilent şi mai pe fază decât de obicei ca să eviţi o pierdere. Aspectele negative sunt în casa banilor şi a proprietăţilor şi în cea a prietenilor şi a relaţiilor sociale – aşa că trebuie să-ţi îndrepţi atenţia şi să-ţi pui abilităţile la maximum pe aceste domenii. Pe de altă parte ai posibilitatea să te relaxezi şi să te odihneşti, să te simţi bine – este o perioadă de timp când aspectele lui Venus te fac mai drăgălaş şi vesel tare de tot. Dar şi mai dificil şi încăpăţânat!

FECIOARĂ   Păzeşte-te de imprudenţe şi gafe, astăzi te pot cost scump. O veste bună şi una mai puţin bună. Nu exagera cu tăiatul firului în patru, pentru că nu este cazul. Diplomaţie şi prudenţă! Nu mai îţi încărca imaginaţia cu scenarii de coşmar, cu inundaţii de potop şi cutremure catastrofale, pentru că nu or să aibă loc, în nici un caz. Nu, astăzi! Horoscopul tău, pe termen lung, este bun şi foarte bun. Nimic foarte neplăcut sau nimic foarte rău. Toţi ai tăi sunt bine şi după horoscopul tău vei avea numai motive de bucurie şi mândrie.  Dar imaginaţia ta nu poate fi strunită aşa de uşor pentru că este ca un incendiu în savană. Trebuie să fii liniştit şi calm cu toate că stelele şi mai ales Luna te împung ca să-ţi mărească stresul cotidian. Energia negativă trebuie arsă.

BALANŢĂ   Nu-ţi schimba intenţiile şi proiectele profesionale, tenacitatea aduce succes.  Un semn de foc îţi poartă noroc şi te ajută să ieşi dintr-o încurcătură.  Seară plăcută, poate la un spectacol. O dimineaţă foarte dinamică, cu multe întâlniri în care se pot finaliza vechi proiecte şi idei. Trebui să-ţi temperezi gama simţămintelor pentru că eşti într-o perioadă de hipersensibilitate. Stelele spun că variaţiile bruşte de presiune, temperatură şi umiditate sunt duşmanii tăi cei mai mari. După tine însuţi, bineânţeles, care fumezi cam mult şi nu te odihneşti suficient – ba, în ultimul timp te şi enervezi aiurea ... Gata cu imprudenţele! Fii conservator în idei şi reţinut în exprimare. Atenţie la regimul alimentar şi redu numărul de ţigarete.

SCORPION    Amână, dimineaţa, dacă depinde de tine, orice întâlnire importantă sau  decizie majoră.  A doua parte a zilei este mai bună. Poate ieşi în oraş, te distrezi un pic la o terasă cu prietenii! Dacă ai hotărât ceva, porneşte cu încredere şi speranţă, sorţii iţi sunt favorabili, chiar dacă soluţia pare riscantă. O zi socială până la capăt. Vizite şi întâlniri, dar până la sfârşitul zilei vei realiza că nu ai pierdut-o degeaba.  Evită să te enervezi din lucruri de nimic, fii constructiv în tot ce faci. Nu lua hotărâri când eşti iritat – mai bine lasă lucrurile să se rezolve singure. Astăzi ai convorbiri „între patru ochi” cu un număr mare de persoane. Lucrurile devin mai serioase decât în mod obişnuit. Realizezi şi înţelegi sensul ascuns al celor ce discuţi şi ce doresc de fapt persoanele respective să-ţi comunice.

SĂGETĂTOR   Aspecte, în general, bune. Lucrurile stau cum te gândeai, cum te aşteptai. Nici foarte-foarte, nici prea-prea! Dar, “calea de mijloc” este comodă şi liniştită. Nu pleca la drum lung! Eşti, din punct de vedere emoţional, sensibil. Fii atent la promisiunile care le faci, nu da speranţe inutile. Zi favorabilă călătoriilor, mai ales cele scurte. Ai şansa, modalitate şi oportunitatea să faci noi cunoştiinţe profitabile în domeniul tău de activitate. Rigoarea logică şi tenacitatea de care rareori dai dovadă, totuşi, astăzi, te ajută să convingi. Dinamica procesului pe care îl desfăşori te poate scoate uşor din domeniile în care eşti stăpân. Evită să derapezi social sau sentimental, ca să nu fi ridicol!

CAPRICORN    Astăzi, marţi, trei ceasuri rele, trebuie să faci mici schimbări în structurile tale, ordonează-ţi bugetul de venituri şi cheltuieli, vorbeşte cu cei care te pot ajuta. Banii cinstiţi se câştigă cu eforturi mari! Viziunea, filozofia ta de viaţă, conservatoare adesea, doar eşti un semn de pământ, este astăzi apreciată atât la birou, la serviciu, sau unde îţi desfăşori activitatea, fie acasă. Oamenii au din ce in ce mai multă nevoie de lucruri şi idei concrete, stabile, de repere fixe pe care să se sprijine în haosul acesta care ne înconjoară. O după-amiază activă, după o dimineaţă incertă şi obositoare. Astăzi, nu lua şi nu da bani cu împrumut. Evită băncile. Nu uita de promisiunile facute.

VĂRSĂTOR   Ziua de astăzi este o perioadă bună, cu idei folositoare, în domeniul practic, cu destinaţia cum să-ţi faci viaţa mai uşoară. Nu este momentul să exgerezi cu efortul, în special cu cel fizic. Rezervă, în zona sau domeniul în care ai decizie, ziua numai activităţilor de rutină. Astăzi nu este indicat să începi noi afaceri sau noi relaţii. De asemenea nu este bine să pleci în călătorie. Dacă totuşi eşti hotărât pentru o plecare, este bine să pleci mâine dimineaţă. Excepţie fac cei care au rezervat biletul de călătorie din timp. Nu aveau cum să ştie! În ceea ce priveşte relaţiile sentimentale astăzi ai nevoie mai mult decât oricând, sigur, în săptămâna aceasta, de sprijinul partenerului(ei). Eşti într-o perioadă vulnerabilă şi de aceea trebuie să te bazezi pe oamenii pe care

PEŞTI     Încă de dimineaţă trebuie să-ţi schimbi planurile şi chiar foarte repede. Realitatea îţi contrazice intuiţia. Nimic nu este pierdut, perseverează, fii isteţ şi soluţia este la îndemâna ta!   Ai de luat mai multe decizii, care de fapt sunt într-un lanţ logic de hotărâri.   Prima impresie, prima părere este cea bună!   Da curs intuiţiei astăzi, lasă logica pe mâine! Este un timp excelent să dai dovadă că banul nu conteză când este vorba să te simţi bine – să te duci la sauna, să faci masaj cu ulei de cocos, să dansezi la lumina lumânărilor şi să mănânci bine dar nu mult. Nimic cu mult efort, nimic care să te obosescă, nimic neplăcut – ăsta este sensul plăcerii la nobilii romani şi ei ştiau câte ceva despre plăceri. Când poţi, înconjoară-te de lucruri frumoase şi de oameni interesanţi – aceasta este cheia tinereţii fără bătrâneţe şi a unei vieţi plăcute şi sănătoase.

 

Ne puteți urmări și pe Google News