Hormonul denumit oxytocină, care s-a dovedit că îmbunătăţeşte încrederea şi abilităţile sociale, poate calma durerile de cap, se arată într-un nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Stanford.
După patru ore de la tratamentul cu oxytocină, sub formă de spray nazal, jumătate dintre participanţii la studiu au simţit o diminuare a durerii, iar 27% nu au mai avut deloc dureri. În contrast, doar11% dintre dintre cei care s-au tratat cu tratamente de tip placebo au simţit o ameliorare a durerii după patru ore, dar niciunul nu a scăpat complet de migrenă. Toţi cei patruzeci de participanţi la studiu suferă de migrenă cronică (au cel puţin 15 reprize pe lună). În general, sunt pacienţi care au încercat cam tot ce se putea încerca în materie de tratament, fără rezultat însă.
Injecţiile cu botox s-au dovedit a fi eficiente şi ele în tratarea migrenelor. Dezavantajul este că trebuie făcute o dată la trei luni şi nu au efect asupra asupra tuturor bolnavilor. Efectul poate dura şi 24 de ore Ceea ce face oxytacina mai eficientă decât alte metode de tratament este faptul că efectul durează mai mult de două ore, până la 24 de ore. Cercetătorii spun că, deşi noul tratament cu oxytacină este încurajator, este nevoie de o cercetare mai amănunţită, pe termen lung. "Am fost impresionat de această descoperire. Mă bucur că există o nouă alternativă eficientă pentru această categorie de pacienţi foarte afectaţi, de altfel", spune Dr. Egilius Spiering, profesor la Universitatea Harvard. Mai mult, până acum cercetătorii nu au depistat efecte adverse, spre deosebire de botox, care poate avea efecte adverse serioase, inclusiv probleme respiratorii.
Oxytocina şi-a câştigat reputaţia de "hormon al dragostei" întrucât poate influenţa comportamentul social. Studiile spun că ajută copiii şi femeile să devină mai încrezători în forţele proprii şi mai extrovertiţi.