Hillary Clinton, noul secretar de stat al SUA

Hillary Clinton, noul secretar de stat al SUA

Preşedintele american ales, Barack Obama, a anunţat ieri că fosta primă-doamnă Hillary Clinton o va înlocui pe Condoleezza Rice în postul de secretar de stat, transmite AFP.

Într-o conferinţă de presă organizată la Chicago, Obama a făcut publice şi alte nominalizări pentru posturi-cheie în viitoarea sa administraţie. Acesta îl va păstra la conducerea Pentagonului pe actualul secretar al apărării, Robert Gates, a cărui principală misiune va fi aceea „de a pune capăt războiului din Irak într-o manieră responsabilă“. Este pentru prima dată în istoria SUA când secretarul apărării este menţinut în ciuda schimbării administraţiei. În plus, Obama a desemnat-o pe guvernatoarea de Arizona, Janet Napolitano, pentru funcţia de secretar însărcinat cu securitatea internă, iar în postul de procuror general l-a numit pe Eric Holder. Noul ambasador al Statelor Unite la ONU va fi Susan Rice, unul dintre consilierii lui Obama pe probleme de politică externă în campania electorală.

Secretarul american de stat în exerciţiu, Condoleezza Rice, a estimat ieri, înainte de anunţul oficial al lui Obama, că succesoarea sa, Hillary Clinton, va aduce „foarte multă energie, inteligenţă şi pricepere“ în Departamentul de Stat.

Ne puteți urmări și pe Google News